Calatorii

Timpul iti pare cel mai mare dusman dintre toti si totodata, cel mai redutabil. Este atat de greu de invins incat atunci cand crezi ca l-ai invins, ai suferit infrangerea cea mai amara. De ce? Pentru ca este un asasin tacut. Iti ucide visele, sperantele, sentimentele, gandurile, iar in cele din urma, sufletul. Te transforma in ceea ce nu ai fi vrut vreodata sa fii: un calator fara destinatie.

Este dureros sa descoperi cum oamenii pe care ii credeai ai tai te dezamagesc. Credeai ca iti sunt alaturi, ca simt aceleasi lucruri ca si tine, ca gandesc la fel, ca sunteti suflete pereche... iar toate acestea dispar dintr-odata, ca prin magie. O magie cruda, lipsita de scrupule, a unei vieti injuste, la fel de lipsita de scrupule.

Este dureros sa te dezamagesti singur, incercand mereu sa alegi deciziile corecte si sfarsind prin a gresi teribil. Atunci cand crezi ca faci ceva bun si ai intentii bune, exista cea mai mare posibilitate ca acea decizie sa se intoarca impotriva ta si sa pierzi si ceea ce aveai. Si atunci cand gresesti, te astepti sa nu repeti greseala, insa constati cu stupoare la prima ocazie ca ai procedat exact la fel desi stiai ca e gresit.

Este dureros sa fii participant sau martor in situatii pe care nu le poti controla, dar ai vrea sa le schimbi. Te nasti intr-o familie pe care nu o poti alege, trebuie sa suporti oameni care nu te suporta, esti obligat sa faci lucruri care nu iti plac, toate acestea pentru ca ai drepturi, dar si obligatii, la fel ca ceilalti. Numai ca drepturile cuiva se termina acolo unde incep ale altora.

Si daca viata este nedreapta, judecata oamenilor este cel putin la fel de nedreapta. Fie ca esti judecat sau judeci, vei gasi o exagerare crunta in orice ofensa adusa cuiva. Unii nu pot judeca alte persoane, astfel ca se judeca mult prea aspru pe sine, in vreme ce altii nu se pot judeca pe sine si astfel exagereaza cu ceilalti. S-ar putea spune ca este un echilibru aparent, insa in fapt este o nevoie eronata. Critica este utila numai cand este constructiva. Simpla repulsie sau imputare nu schimba cu nimic defectul sau eroarea criticata.

Dezamagiti, respinsi, judecati pentru faptele lor, oamenii raman fara ambitii, scopuri, idealuri. Se transforma din drumeti cutezatori in simpli trecatori prin viata, fara un drum anume. Calatori fara destinatie, se vor opri dese ori pe margine si nu vor sti ce directie sa urmeze. Vor sovai mult, pierzand timpul si ocaziile care nu se mai intorc. Vor constata mai mereu ca au ales gresit trenul, chiar daca directia era buna, sau au ales gresit directia si prea tarziu trenul... vor ajunge istoviti, cu un bagaj covarsitor, la un capat de drum. Nu vor sti ce au gasit acolo pentru ca nu stiau de la inceput ce ar fi trebuit sa gaseasca. Se vor intreba daca acela era locul in care ar fi trebuit sa ajunga si daca nu cumva s-au ratacit pe drum. Isi vor da seama ca bagajul acela si cei care au ajuns odata cu ei acolo nu sunt ai lor, nu le apartin si nu i-au ajutat intotdeauna, poate chiar i-au ratacit mai mult. Si cu toate astea, isi vor dori ca macar cineva sa ii intampine cu un „bun-venit”, sa le spuna ca i-a asteptat si in sfarsit, asteptarea lor a luat sfarsit pentru ca s-au regasit. Isi vor dori ca cineva sa le apartina sau ei sa apartina cuiva... Tu stii unde si catre cine calatoresti?