Indiferent daca omul este produsul evolutiei sau al divinitatii, a avut intotdeauna un statut superior si o autoritate la care sa se raporteze. Statutul se poate dobandi prin genealogie, atribuire, acumulare, acaparare, impunere sau diverse alte mijloace. Autoritatea se poate dobandi in aceleasi moduri, insa difera cu mult fata de statut. Statutul este locul, pozitia sau conditia unei persoane intr-un anumit sistem la un moment dat. Sistemul este de obicei societatea umana, cu legile ei, instutiile ei, regulile ei si cultura ei, atat oficiale, cat si neoficiale. Autoritatea este dreptul unei persoane de a da comenzi, de a se asigura ca cei care le primesc le respecta si de a pedepsi abaterile.
In antichitate, statutul conferea autoritate, iar autoritatea nu putea fi contestata. Fie ca omul era suveran, intelectual sau pur si simplu stapan, cei carora le era superior nu indrazneau sa il conteste, exceptand abuzurile majore. In prezent, insa, statutul poate conferi autoritate dar autoritatea oficiala este ignorata sau contestata in majoritatea cazurilor. Desigur, abuzurile sunt pedepsite, dar cu multe diferente si exceptii. Autoritatea atribuita sau impusa insa nu este contestata si nici ignorata si de obicei are un efect ireversibil in randul oamenilor.
In general, statutul sau pozitia pe scara sociala se raporteaza la proprietatile fizice sau intelectuale detinute de o persoana. Astfel, cu cat valoarea lor este mai mare, cu atat pozitia este mai inalta, fiind depasita doar de functiile oficiale de conducere ale societatii. Insa acest statut nu confera nici o autoritate oficiala. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor bogati considera ca pot cumpara totul: proprietati, fiinte, sentimente, influenta sau alte beneficii si chiar oameni. Exista chiar piete preconcepute pentru astfel de „tranzactii”, facilitand accesul la ceea ce pare imposibil pentru oamenii de rand, mai putin bogati.
Statutul oficial atribuit unei persoane cu o functie de conducere ii poate imprima acesteia tendinta de a se considera superioara tuturor, nu doar in functia respectiva, ci si la domiciliu sau in afara atributiilor de serviciu, in public. De obicei, o astfel de persoana este sprijinita de subordonatii ei, iar autoritatea lor este generata de statut. Oamenii fara functie oficiala se simt subordonati acelei persoane numai pentru ca acea persoana se poate folosi de functia pe care o detine, autoritatea ei fiind astfel generata si de teama si spirit gregar (de turma). De altfel, lipsa individualismului este cea care ii face pe oameni sa aiba nevoie de autoritate si statut.
Intelectualii sunt poate cea mai defavorizata categorie in prezent. Statutul lor s-a degradat constant, involuand de la adevarate autoritati cu influenta in sfera sociala din timpul antichitatii la simpli indrumatori ai autoritatilor actuale, in cel mai bun caz. In alte situatii insa, sunt simpli oameni intelectuali siliti prin conditia lor sa observe societatea si sa ii cunoasca defectele, dar sa nu le poata ameliora pentru ca vocile lor nu se pot face auzite.
Exista apoi oamenii de rand, care nu au neaparat un statut inalt. Ei isi atribuie singuri autoritatea sau statutul in functie de nevoi sau propriile optiuni. Unii se pot considera autoritate pentru ca pot oferi anumite beneficii altora, in vreme ce altii se considera autoritate daca pot profita de ce ofera altii. Din nou, aceasta autoritate este generata de teama si spiritul gregar. Dar, de asemenea, unii oameni pur si simplu considera cu intentii bune ca alti oameni sunt ai lor, proprietatea lor. Poate din sentimentele pe care le nutresc fata de ei, poate din nevoia de apartenenta sau poate din instinctele paterne oamenii considera ca alti oameni sunt ai lor: iubitele lor, sotii lor, familia lor, copiii lor, semenii lor etc.
Este ciudat cum pot considera oamenii ca ceva le apartine si ca cineva le este superior, dar in acelasi timp, exista bunuri comune ale tuturor si drepturi egale pentru toata lumea. Acest paradox este sustinut de faptul ca dupa trecerea in posterioritate, toate proprietatile unui om se transmit urmasilor acestuia, iar in cazuri exceptionale, se transmite si autoritatea. Totodata, autoritatea care genereaza teama ar putea fi inlaturata daca oamenii, din acelasi spirit de turma, s-ar uni impotriva abuzurilor, dar astfel de actiuni se intampla rar, in cazuri extreme.
Nimic nu apartine cu adevarat oamenilor pentru ca nu pot lua nimic cu ei dupa ce trec in nefiinta, iar responsabilitatea lor ar trebui sa fie bunastarea tuturor, inclusiv a generatiilor urmatoare. Insa acest concept ramane o utopie atat timp cat majoritatea oamenilor sunt ignoranti, egoisti, imorali si iresponsabili, iar cei care nu sunt astfel fie sunt prea putini, fie nu actioneaza in contra celor mentionati. Orice proprietar trebuie sa aiba grija intai de proprietate pentru ca ea sa il poata deservi asa cum doreste el. Numai ca intr-o lume materiala in care totul se poate cumpara, nici proprietatile nu mai sunt ce au fost, iar oamenii au impresia ca daca ceva se degradeaza, meritau mai mult, nicidecum sa ingrijeasca acele lucruri. Si apoi, de ce ar pierde timpul cu lucrurile vechi cand oricum pot obtine chiar mai facil ceva mai bun si mai nou, pe masura lor?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu