Viata e ca un ocean. Pe el plutesc vapoarele atat in vreme buna, cat si prin furtuni si agitatie. Unele sunt purtate de valuri, altele sunt izbite de ele. Unele vapoare sunt mai mari, altele mai mici, unele se mentin la suprafata, altele nu reusesc. Dar toate incearca sa ajunga la orizontul acela care pare atat de aproape si totusi este atat de indepartat.
Unele vapoare plutesc drept, altele in deriva, altele incearca sa isi stabileasca un curs pe care apoi il modifica mereu, dovedindu-se inutil, fara destinatie. Insulele sunt rare si mici, iar tarmul pare tot mai departe. Unele vapoare se deplaseaza repede, altele mai incet, altele au probleme in a mentine viteza. Dar toate se grabesc catre tarmul lor. Nu toate ajung insa la el. Unele se scufunda prea repede, altele incet, dar sigur, iar altele naufragiaza pe coastele stancoase aparute printre valuri in timpul furtunilor.
Cand descopera insule sau tarmul, vapoarele nu gasesc intotdeauna si un port unde sa acosteze. Nu gasesc intotdeauna cele mai prielnice conditii pentru ca escala sa merite. Cu toate acestea, speranta le indeamna sa continue sa navigheze catre acele tarmuri.
Unele insule sau chiar furtunile fac ca vapoarele sa ramana pustii in calatoria lor. Devin simple epave, nave fantoma care plutesc in deriva, fara lumini, fara motoare, fara nici un ajutor, purtate numai de curentii oceanici care le coplesesc. Din cand in cand atrag in preajma lor echipe de salvatori care incearca sa le recupereze. Dar navele se scufunda impreuna cu ele sau isi continua nestingherite traseul, respingand involuntar orice ajutor sau speranta naiva ca ar putea exista ceva de valoare la bordul lor. Nu au pe nimeni si nimic la bord sau in jurul lor. Pastreaza doar urmele furtunilor prin care au trecut si ale celor care au calatorit cu ele. Unele calatorii s-au intrerupt brusc, lasand impresia ca se continua inca. Alte calatorii nu lasa urme, ca si cand nu s-ar fi intamplat. Calatorii dispar treptat de pe vapor, stergandu-si urmele, curatand cabinele si puntile, lasand impresia ca acel vapor a plecat gol din port. Dar nici un vapor nu pleaca fara echipaj si provizii la bord, fie ele suficiente sau nu.
Oceanul vietii pare de multe ori infinit. Zile intregi, saptamani, luni, poate chiar ani, vapoarele navigheaza fara a gasi o urma de uscat, o pata de culoare in tot cuprinsul acela de un albastru apasator. Si atunci cand gasesc uscatul, cel mai util nu este intotdeauna tarmul larg al continentului, ci acele plaje mici, pline de viata ale insulitelor exotice care apar pe neasteptate, fara a fi insemnate pe harta. Dintre toate, ele ar trebui sa fie cele mai pretuite, deoarece ajuta vapoarele sa isi continue calatoria atunci cand ea parea imposibil de continuat.
Acele pete mici de culoare in oceanul monoton si monocrom inseamna mai mult decat tot ce ar putea insemna continente intregi descoperite de-a lungul unei calatorii. Ele aduc speranta si fericirea celor care le descopera. Uneori si epavele pot fi readuse la viata, chiar daca par sa fi esuat langa acele insule. Daca nu mai pot calatori, ofera sprijin vietatilor din apele acelea. Daca mai pot calatori, asteapta linistite la tarm sa fie descoperite de un nou echipaj. Iar uneori, sunt destule echpaje care ar dori sa calatoreasca pe un alt vapor, catre un alt tarm, catre acel orizont atat de dorit, dar atat de vast... infinit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu