marți, 26 aprilie 2011

Mesaj intr-o Sticla


Am vrut sa iti scriu de multe ori si totusi nu am putut. Gandurile mele se opreau in fata foii de hartie si fugeau rusinate inapoi in minte, speriate ca le-ai putea afla. Am vrut de multe ori sa iti spun cateva cuvinte, dar m-am oprit. Stiam ca la primul cuvant pe care l-as fi auzit de la tine, toate cuvintele mele s-ar fi intors in jos pe gat si in locul lor ar fi urcat inima ce imi bate atat de tare cand ma gandesc la tine.
A trecut atata timp si parca totusi ar fi fost ieri tot ce a fost intre noi. De atunci nu ti-am mai tinut mana, nu ti-am mai atins buzele, nu ti-am mai mangaiat parul, nu ti-am mai privit chipul... cel putin nu in afara granitelor mintii mele. De atunci nu ti-am mai adus vreun zambet pe buze sau vreo lacrima in ochi... de atunci nu ti-am mai simtit bratele in jurul meu... nu am mai simtit caldura corpului tau langa mine... nu ti-am mai simtit privirea curioasa ori admirativa... nu ti-am mai simtit buzele moi... nu ti-am mai simtit inima batand cu intensitate... nu te-am mai simtit nicicand, niciunde.
Ai plecat de mult, dar ai luat cu tine si mai mult. Si ai lasat la fel de mult. Ai luat tot ce era mai bun si ai lasat tot ce era mai rau. Nu te invinovatesc, nu am de ce sa te condamn. Oricine ar fi facut la fel. Ai luat cu tine toate acele zambete, toate acele rasete, toate acele saruturi, toate acele priviri ascunse, toate acele imbratisari, toate acele ganduri copilaresti, implinirea si emotiile iubirii. Ai lasat in urma toate regretele, toate sperantele desarte, toate iluziile, toate deceptiile, toata realitatea si toate neimplinirile. Dragostea le ascunde pe toate, dar tot ea ti le arunca in fata. Ironic, nu? Asa cum imi spuneai mereu ca sunt si eu...
Privim acelasi apus, dar ma separa de tine intunericul ce ii urmeaza. Privim aceleasi stele, dar soarele diminetii imi destrama visele in care esti mereu cu mine. Privim aceeasi luna, dar razele ei imi racesc si mai mult inima ce tanjeste dupa flacara iubirii. Privim acelasi rasarit, dar fiecare rasarit stinge si mai multe sperante de a te regasi. Privim acelasi orizont, dar niciodata nu apari in zare. Mergem pe aceleasi drumuri, dar totusi spre destinatii diferite.
Nu stiu daca vei citi vreodata mesajul asta. Nu am avut curajul sa ti-l adresez. Nu am vrut un raspuns. Nu am vrut nici vreun repros. Nu am vrut sa schimb nimic. Nu am vrut nici sa ramana totul asa. L-am pus intr-o sticla si l-am aruncat in marea uitarii. Nu stiu cine va fi pe celalalt tarm, poate tu sau poate un strain. Poate il veti citi sau poate veti arunca sticla mai departe, catre si mai multa uitare. Poate il veti citi cu lacrimi in ochi sau poate cu nepasare. Poate ma veti recunoaste intre randurile lui sau poate veti rade cu pofta de stangacia anonimului scriitor. Poate... poate iti vei aminti si tu de mine.
Nu stiu ce mai cred, ce mai gandesc, ce mai spun, ce mai simt... Te iubeam, dar acum urasc ca nu te pot uita. Iti spuneam ca esti frumoasa dar acum nu mai aud ca nu ma crezi. Ma gandesc insa mereu la tine. Credeam ca te cunosc...

12 comentarii:

  1. aceasta poveste este trista dar cred ca fiecare are pe cineva important care a ramas intiparit in sufletul sau..frumos..:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Multi au pe cineva caruia sa-i adreseze acest mesaj.

    RăspundețiȘtergere
  3. Numai ca nu imi vine sa ma bucur pentru asta. Desi nu cunosc situatia, cu totii gasesc motive pentru care e bine ca o relatie se sfarseste, dar uneori pare ca cel mai bine era daca ar fi continuat asa cum ne-o amintim. Pacat ca tot asta e cea mai putin posibila varianta...

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc! Daca ai sti cat de tare ma doare fiecare cuvant... chiar acum, dupa ce au trecut mai bine de patruzeci de ani! Eram copii si ne iubeam asa, ca toti copiii, curat si pur, in zambete, saruturi nesfarsite si ore lungi, de vorba, in parcuri, gradini, pe malurile Dambovitei, pe sub salciile de odinioara, sub lumina palida a unui felinar sau a soarelui dogoritor. Un vis! Dar, ca orice vis, a luat sfarsit intr-o buna zi. Problema e ca noi doar visam dar nu infaptuiam, planuiam dar nu aveam o baza de pornire. Unul a vrut ceva, celalalt nu era pregatit sa urmeze... Cam asa se intampla cu toate povestile astea triste, dar amintirile acelea aurii nu ti le va sterge nimeni din minte, sunt ale tale si acolo raman, intr-un ungher al sufletului pe care l-ai pastrat curat, neatins de murdaria vietii in care ai fost proiectat cu brutalitatea aceea a despartirii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si intocmai precum un mesaj intr-o sticla, gasim acele amintiri peste ani si ani, descoperind acea parte de suflet neatinsa. Frumoase cuvinte, multumesc!

      Ștergere
  5. Amintirile le găsești mereu, personajele care le-au produs, mai greu se mai regăsesc. Și dacă se regăsesc, așa cum ați scris in alta zi, nu mai sunt aceleași. Viețile acelea, petrecute separat, au umplut restul memoriei fiecăruia cu altfel de amintiri, experiențe care ne-au marcat și ne-au conturat destinul prin alegerile făcute zi de zi. O astfel de regăsire, din bucuria cu care ai întâmpinat-o, te poate aduce la o adevarata tragedie, un scenariu nedorit de niciunul, in care ajungi sa reproșezi trecutul mai mult decât sa iubești prezentul. Regretele sunt eterne și este foarte natural sa ne dorim visul acela auriu, numai ca, odată ce l-ai scos din sticla și l-ai adus in realitatea ta, s-a "murdărit" și a pierdut strălucirea. Sentimentele rămân intacte, oricât de tare ne-am strădui sa le ascundem, dar drumurile se mai despart încă odată. Am devenit incompatibili cu visul, nu mai putem sa continuam povestea, de acolo de unde s-a sfârșit odată. Mulțumesc Universului, totuși, ca-mi aduce cuvinte atât de frumoase, un mesaj intr-o sticla, pe care toți vrem sa-l găsim cândva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Odata cu drumurile parca se mai schimba si oamenii... Sirurile de amintiri, bucurii si regrete se aduna toate intr-un bagaj mai mare sau mai mic, care lasa urme adanci peste inimile si sufletele oamenilor. Pe unele le infrumuseteaza, pe altele doar le inaspreste sau le murdareste acest bagaj... Doar sentimentele raman aceleasi, dar ele parca nu mai reprezinta aceleasi valori in timp.

      Ștergere
  6. Da, așa este, unii își aseaza sentimentele alături de vis și le dau drumul in Univers, sa circule in libertate, nestingheriti de conveniente, probleme financiare, boli sau alte opreliști mai mult sau mai puțin imaginare. Ce ne-am face noi fără scriitori și poeți? Și ce s-ar face ei fără poveștile noastre?

    RăspundețiȘtergere