Ironia Vietii

Trecand prin viata, ti se intampla atat de multe lucruri incat le poti uita sau din contra, ti le amintesti prea bine ca sa mai poti vedea altele. Ajungi sa iubesti persoane pentru care nici macar nu contezi, sa cunosti oameni care nu au nici cea mai mica idee despre existenta ta, sa ajuti monstri care apoi sa distruga totul, inclusiv pe tine, sa te ascunzi in spatele unei masti pe care nu multi o pot inlatura, sa dezamagesti oameni pentru ca la randul tau esti dezamagit de ei, sa strici tot ce gasesti doar pentru ca totul in jurul tau e defect, inclusiv tu...

Te joci prea des cu sentimente si cuvinte mari. Intr-un final iti scapa de sub control si ele distrug totul in cale. Demoleaza lumea ta marunta si te fac sa nu mai crezi in puterea sentimentelor si mai ales, a cuvintelor. Te fac sa astepti dovezi exagerate sa le sustina, dar care probabil ca nu vor fi aflate niciodata. Te fac sa iti pierzi identitarea pe care credeai ca o ai si mai ales, sa iti pierzi increderea. Nu doar in ceilalti, ci si in propria persoana.

Poti crede ca ai totul si sa constati cu stupoare ca nu ai nimic. Poti crede ca ai oferit totul si sa afli ca nu ai oferit nimic. Poti crede ca nu ai primit destul si sa descoperi ca ai primit prea mult. Poti crede ca nu meritai nimic si sa ti se arate ca meritai mult mai mult. Poti crede ca esti centrul universului tau si sa vezi ca de fapt, era universul altcuiva. Poti crede ca le stii pe toate si sa inveti ca nu stiai nimic.

Viata e complicata. Sa traiesti e greu, sa mori pare usor. Sa fii fericit pare si mai greu, sa renunti e cel mai simplu. Sa faci alegeri poate fi si simplu si dificil, sa suporti consecintele insa poate fi imposibil. Si printre toate aceste paradoxuri, esti de cele mai multe ori singur impotriva vietii.

Viata chiar e ironica... iti rade in fata cand credeai ca poti zambi in sfarsit sau te face sa razi doar pentru ca mai apoi, sa nu iti poti opri lacrimile. Te ridica la inaltimi ametitoare doar ca sa iti arate cat de mult te poti prabusi, iar apoi iti prabuseste lumea in cap ca sa nu te poti ridica din nou. Te inchide prin diverse labirinturi in care te lasa singur sa te orientezi. Prin unele coridoare poti gasi monstri, prin altele poti gasi prieteni, iar in cele mai multe poti gasi ambele categorii impreunate, astfel incat nu stii in cine te poti increde sau cum poti iesi. Asa ca te retragi singur. Oricum, cine si-ar petrece intreaga viata cu tine?

Mai mult

Iluzia Iubirii

Se spun atatea lucruri despre iubire incat poti umple pagini intregi numai incercand sa o definesti, sa o explici. Punctele comune sunt multe pentru toti cei care o simt sau au simtit-o, insa exista la fel de multe diferente percepute atat de cei mentionati, cat si cei care nu au simtit niciodata iubirea. Astfel e mai usor sa definesti iubirea prin a indica ceea ce NU e iubire.

Iubirea este un sentiment, in primul rand. O senzatie. Si nu e aceea senzatie de fluturasi in stomac, cap in nori sau orice altceva asemanator, acelea sunt consecinte. Senzatia de iubire te leaga intr-un anume fel de o persoana, asa cum nu te poti lega de altele, cel putin teoretic. Pentru ca practic, exista persoane care sustin ca iubesc o singura persoana, dar au relatii cu mai multe.

Senzatia de iubire te face sa nu mai simti prea multe altele. Te acapareaza, te absoarbe si te inchide in interiorul unei incaperi in care parca ai fi doar tu si persoana iubita. Atunci apare partea a doua, dependenta.

In al doilea rand, iubirea este o dependenta. Asemeni altor dependente, te face sa iti doresti tot mai mult persoana iubita. Iar atunci cand o ai, nu te mai saturi de ea. Cand insa persoana iubita iti lipseste, totul se intuneca, nu iti mai place nimic, nu mai poti sesiza decat acea lipsa acuta a persoanei iubite. Si solutia pare simpla: sa petreci timp cu persoana de care depinzi. Numai ca oricat de mult i-ai cere asta, nu este posibil mereu.

Iubirea este si o nevoie. Oamenii au nevoie de cineva langa care sa se simta completi. Cineva care sa le confirme personalitatea. Cineva care sa fie dispus sa isi petreaca viata alaturi de ei. Cineva care sa le ofere tot ce au nevoie sub pretextul iubirii. Cu toate astea, oamenii sustin ca atunci cand iubesti sincer, nu ceri, ci doar oferi.

Compasiunea, bunatatea, protectia, empatia, altruismul, toate intra in compozitia iubirii. Dar iubirea este si o minciuna. Poate cea mai mare. Pentru ca oamenii se mint ca iubesc si fac totul pentru persoana iubita. Asta face ca iubirea sa semene cu un paravan sub care oamenii pot face tot ce vor avand o justificare cel putin nobila. Actiunile lor pot fi totusi judecate de catre persoanele iubite sau cele care privesc lucrurile din afara relatiei.

Iubirea presupune egoism. Ca sa iubesti pe cineva, trebuie sa te implici. Iar cand te implici, „EU”-ul interior iti spune ca tu faci totul si trebuie sa clarifici asta. Tii cu tot dinadinsul sa dovedesti ca TU esti cel care iubeste acea persoana si TU ai face orice pentru ea. Nu doar tie sau ei, ci intregii lumi, daca este posibil. Iti strigi iubirea in lume, chiar daca stii ca e ridicol pentru multi.

Pentru a functiona, iubirea presupune si o relatie cu persoana iubita. Atunci cand aceasta relatie nu este sau nu mai este posibila, iubirea se poate transforma din sentiment in resentiment. Unii oameni acuza persoana iubita, altii sustin ca e vina lor, altii cred ca au avut ghinion etc. Totusi sufera din iubire atunci cand nu este posibila.

Iubirea te face sa vezi tot ce e mai bun la ceilalti si din acest motiv, sa scoti la lumina tot ce e mai bun in tine. Dar cand ceea ce vezi bun la altii este de fapt rau (pentru ca iubirea este si oarba), ceea ce scoti din tine, oricat de bun ar fi, iti va aduce numai rezultate si aprecieri negative. Ceilalti te vor critica, tu vei fi nefericit iar persoana iubita va face aceleasi lucruri rele sau poate altele si mai rele.

In cazurile fericite, iubirea devine o simbioza. Persoana iubita si persoana care iubeste se indragostesc reciproc, contopindu-se aparent intr-o singura entitate transpusa in doua corpuri. Nu mai gandesc, vorbesc sau actioneaza singure, ci doar impreuna. Isi planuiesc viitorul impreuna pana in cele mai mici detalii. Isi doresc, de asemenea, ca viitorul lor impreuna sa dureze pentru totdeauna. Simbioza lor ii ajuta sa fie fericiti impreuna, satisfacandu-si reciproc nevoile si dorintele, oricat de exagerate ar parea altora.

Cand unul dintre simbioti devine nemultumit de ceea ce obtine, balanta dintre ei se dezechilibreaza, de cele mai multe ori iremediabil. Unii incearca sa discute cu celalalt, altii pur si simplu incep sa caute alti parteneri dornici sa ofere ceea ce cauta ei. Astfel ca atunci cand simbiozele iau sfarsit, nemultumitii pleaca fericiti fie cu gandul ca au facut tot ce puteau, fie cu gandul ca acum au (din nou) tot ce isi doresc. Insa cei parasiti vor ramane mult timp dependenti de acele persoane. Fara ele, sevrajul va fi insuportabil, iar tratamentul, lung si anevoios. Pentru cazurile extreme, solutia devine sfarsitul brusc, absolut. Suferindul isi curma nu doar suferinta, ci si viata.

Asadar, consecintele iubirii nu se rezuma doar la acei fluturasi in stomac. Acei fluturasi se pot transforma in lame ruginite care incep sa sfartece inima incet, dar sigur, pana ajung la suflet, unde se transforma in fiori de gheata. Ingheata totul in calea lor iar singura flacara care ii poate topi este – previzibil – flacara iubirii. Pentru ca iubirea arde. Unele iubiri ard mocnit, in timp, mentinandu-se ca o flacara de veghe intr-un semineu cald. Altele insa ard intens, stingandu-se rapid, asa cum s-au aprins. Iar cenusa iubirii ramane in inima, pastrandu-se calda mereu, asteptand parca o suflare care sa o reaprinda.

Adevarata iubire este doar un concept utopic, o idee desprinsa din basmele care intoxica oamenii in perioada copilariei. Oamenilor li se intipareste in minte ecuatia „iubire=fericire” si mai apoi, nimic nu ii poate face la fel de fericiti precum iubirea. Insa iubirea este rareori pura si sincera, astfel ca fericirea lor nu este la fel, indiferent de cat de mult pretind ca iubesc sau au iubit. De cele mai multe ori, iubirea e doar o iluzie.

Mai mult

Enigme

Avem mereu impresia ca stim totul despre oameni. Stim cum se imbraca, ce mananca, unde merg, ce fel de muzica le place, ce filme vizioneaza, cati prieteni au etc. O mare contributie o au site-urile de socializare unde majoritatea scriu intregi enciclopedii despre ei insisi astfel incat prietenii lor virtuali sa ii descopere mai usor. Altii, dimpotriva, prefera sa ramana misteriosi, dar sunt caracterizati usor tocmai prin astfel de detalii.

Apoi, dupa o relatie cu un om, spunem ca acel om s-a schimbat. Spunem ca nu il mai recunosteam. Sau, din contra, ca noi ne-am schimbat. Ca ne-am dorit altceva. Ca nu stiam ce voiam si apoi am aflat. Asta in vreme ce multi considera ca oamenii se schimba dupa perioada copilariei intr-o foarte mica masura si mai ales, fizic, nu psihic.

Oamenii sunt diferiti si totusi au atat de multe in comun. Sunt atat de multi si totusi, atat de singuri. Tot ceea ce le place ii poate transforma in prieteni sau dusmani. Tot ceea ce nu le place ii poate lasa cu un gust amar sau ii poate lasa indiferenti. Insa intotdeauna au ceva de spus despre ceilalti. Si sustin ca ei sunt altfel. Arata cu degetul ipocrizia, insa rareori admit ca ei sunt primii care ar trebui indicati. Si oare acceptul acesta i-ar absolvi de vina?

Spunem multe despre noi in multe feluri, prin actiuni, ganduri, limbaj, cuvinte, vestimentatie, aspect fizic. Insa nu intotdeauna suntem intelesi. Si cu toate astea, uitam ca si altii au nevoie de acea intelegere. Uitam ca si ei, ca si noi sunt intelesi gresit uneori. Si ei pot genera impresii false. Si ei pot gresi asa cum gresim si noi. De ce numai noi sa avem dreptul acesta?

De multe ori, nu ii putem cunoaste pe ceilalti nici intr-o viata. Insa la fel de des se poate intampla sa nu ne cunoastem pe noi insine. Suntem cu totii niste enigme, ca si lumea. Cei din jurul nostru ne construiesc, piesa cu piesa. Unii isi pierd rabdarea si renunta, lasandu-i pe altii sa le continue munca. Altii, din contra, construiesc pana la final, desi rezultatele nu sunt intotdeauna cele dorite sau macar pozitive. Cateodata piesele nu se potrivesc sau nu le lasam noi sa se potriveasca. Apoi, daca se potrivesc, unele piese pot lipsi pentru ca le-au luat cu ei cei care incepusera constructia. Si in final, unele piese pot fi in ochii nostri si ai celorlalti, doar ca nu avem abilitatea de a le recunoaste sau intelege.

Iar daca in cazul in care cineva desluseste o astfel de enigma, finalul este expus tuturor, ce vad ceilalti la noi? Ce le aratam? Si cum ii percepem noi pe ei? Se mai merita toata aceasta munca?

Mai mult

Personaje Abstracte

Tabloul abstract al lumii este conturat de personajele care il compun. Ele il picteaza in diverse forme si culori, dupa tipare si ideologii proprii, dar comune. Participarea lor este mai mult sau mai putin evidenta, insa consecintele sunt adesea ireversibile.

Personajele sunt obscure sau din contra, speciale. Se incadreaza in diverse categorii sau sunt absolut independente. Sunt benevole sau incalificabil de malitioase. Sunt indiferente sau sunt atente. Iubesc sau urasc. Plang sau rad. Actioneaza sau stationeaza. Clacheaza sau rezista. Accepta sau resping. Pedepsesc sau iarta. Se abtin sau cedeaza. Ispitesc sau previn tentatiile. Fac totul pentru altii sau fac totul pentru ei insisi.

Panza pe care picteaza personajele poate fi vasta, nelimitata sau poate fi minuscula. Unele nu obtin rezultatele dorite nici dupa mai multe incercari, altele se bucura de apreciere inainte de finalitate. Pot picta in instabilitate sau din contra, au nevoie de certitudine. Pot utiliza culori sau pot opta intre nonculori. Pot crea expresivitatea dintr-o singura culoare monotona sau pot dezola cel mai viu-colorat peisaj. Pot genera multa forma fara fond sau pot devasta aglomerarile, reducandu-le la pustiul stingheritor. Pot desena pe panza alba, imaculata sau pot acoperi vechile desene si schite cu unele noi. Pot crea tablouri care sa le includa doar pe ele sau pot crea tablouri mari, care includ si alte personaje.

Personajele isi doresc recunoastere pentru creatia lor sau din contra, vor sa ramana anonime. Pot fi apreciate in timpul vietii sau de catre posterioritate. Iar daca tabloul lor se schimba si nu il mai recunosc, devin anxioase. Vor sa afle cine le-a modificat creatia, planul, scopul. Vor sa cunoasca finalul inainte de a se produce. Iar daca nu pot afla, vor crea teorii conspirationiste care sa le ofere o explicatie satisfacatoare.

Daca alte personaje nu le mai accepta sau chiar ele simt nevoia de schimbare, nu vor ezita sa isi remodeleze imaginea. Retusurile nu vor fi doar de natura estetica, ci si expresiva. Vor abuza de imagine pentru a se defini in ochii celorlalte personaje si vor caracteriza sau judeca alte personaje prin prisma aspectului.

Deseori reprezentarile vor fi vagi, dar exhaustive si monolitice. Ambiguitatea consta in imprevizibil, liberul arbitru si participarea externa. Desi par distincte, tablourile sunt similare pentru ca au legatura cu propriul ego mai mult decat orice. Si toate aceste tablouri individuale compun generalitatea tabloului global al lumii. Insa detaliile sunt excesive, insignifiante, inutile si imperceptibile majoritatii datorita indiferentei, stereotipurilor si preconceptiilor.

Mai mult

Tablou Abstract

Lumea oamenilor. Oamenii lumii. Un ansamblu haotic de idei eterogene si abstracte. Peisajul sordid acapareaza invaziv privirea pana la punctul in care orizontul devine un ideal iluzoriu, o tinta imposibil de atins. Cate un front pe care oamenii lupta cu timpul, spatiul sau cu ei insisi se reveleaza sporadic. Oamenii modeleaza lumea si totusi lumea modeleaza oamenii.

Eroii si modelele sunt personaje obscure, dar totusi celebre. Actiunile lor definesc tiparul evolutiv. Uneori sunt condamnati, dar intotdeauna sunt tolerati sau poate chiar sprijiniti de catre restul. Mijloacele de promovare le sunt excesive si accesibile, iar masele sunt avide pentru astfel de informatii.

Ochiul inconstient observa aberatiile si le considera normale. Ochiul constient observa aberatiile si este constrans sa le tolereze, desi il nemultumesc sau il dezgusta. Constiinta este plina de pacate pe care le regreta sau pe care le ignora. Discernamantul nu mai este nici macar empiric pentru ca experienta produce constant rezultate omogene indiferent de calitatea lor. Factorii restrictivi sunt ignorati sau evitati. Educatia este facultativa, religia – o plasmuire pretentioasa iar etica este retorica. Indiferenta este calitate iar compasiunea, defect. Intrinsecul devine opac, incomprehensibil in vreme ce extrinsecul caracterizeaza la prima vedere. Obiectivele justifica procedurile indiferent de legitimitate. Libertatea este absoluta, iar drepturile exclud obligatiile.

Totul se intampla cu o viteza stupefianta, efectele fiind halucinogene. Timpul de reactie este scurt iar ezitarile presupun esecul caci asteptarea este imposibila. Competitia este acerba iar premiile sunt dedicate celor abilitati, nu celor demni. Prioritatea o detine intotdeauna propria persoana. Grija fata de ceilalti reprezinta un impediment sever. Iar linia de sosire se distanteaza tot mai mult atunci cand competitia se apropie de final.

Asemeni unei enigme, lipseste piesa care sa defineasca tabloul. Indiciile sunt indescifrabile, sensul este ascuns, experienta este insuficienta, logica este inutila iar rabdarea este finita. Si apoi, cine ar putea privi imaginea de ansamblu la final?

Mai mult

Timpul

Oamenii isi doresc de multe ori sa opreasca timpul. De si mai multe ori isi doresc sa se intoarca in timp sau sa treaca timpul mai repede. Dar cu totii stiu ca timpul nu poate fi oprit, trece in acelasi ritm continuu, constant.

Trecutul aduce prezentul, prezentul aduce viitorul. Unii oameni traiesc in trecut, altii vor sa isi cunoasca viitorul. Agatandu-se de trecut, oamenii pot urca spre viitor sau se pot prabusi mai mult. Traind in prezent, nu se afla intotdeauna in echilibru intre trecut si viitor, inclinand spre extreme. Iar dorind sa isi cunoasca viitorul, pot uita atat de trecut, cat si de prezent. Si oricat de mult ar fi ingrijorati de trecut, prezent sau viitor, nu sunt niciodata cu adevarat pregatiti pentru ceea ce se poate intampla. Putini se preocupa de prezent. Iar multi isi spun ca „de maine” vor schimba ceva. Si cu totii sunt copiii trecutului, visand la un viitor mai bun. Insa aceste schimbari se produc rareori. Pentru ca niciodata nu e „maine”, intotdeauna e „azi”. Iar cand realizeaza ca s-a schimbat schimbat ceva, este deja prea tarziu. Ce s-a facut nu se mai desface.

Defectul timpului este relativitatea lui perceputa de oameni. Oamenii pot petrece secunde care li se par minute sau pot petrece ore care li se par minute. Pot blestema secundele care schimba totul sau pot contempla zilele in care nu se intampla nimic special. Pot astepta o viata pentru o singura clipa sau pot gasi o noua viata intr-o singura clipa. Oamenii fac totul in timp, odata cu trecerea lui, din cauza lui, sub pretextul lui etc. Dar timpul... timpul nu tine cont de oameni. Timpul nu asteapta. Timpul nu se bucura sau regreta. Timpul nu vorbeste sau tace. Timpul nu judeca sau pedepseste. Timpul doar trece.

Mai mult

Valurile Marii

S-a trezit devreme cu gandul ca tot ceea ce stia ea nu mai exista. Viata ei avea sa se schimbe dintr-odata, insa pentru prima data, era sigura ca de data asta va fi bine. Uitase de cate ori si-a dorit ca totul sa fie altfel sau de cate ori s-a gandit ca viata ei nu ii apartine si s-a ratacit in visele altcuiva. Se trezea trista pentru ca ii era dor de ceva sau de cineva si nu stia de ce avea acel sentiment. Insa azi se trezise vesela. Avea sa plece catre un loc nou, necunoscut. Nu stia de ce, dar asa isi promisese singura si avea de gand sa isi respecte promisiunea. Simtea ca a gasit ceva pentru care se merita sa plece. Nu stia daca era ceva nou sau ceva vechi, insa nu se gandea prea mult la asta. Nu ii pasa. Pentru ea conta ce credea. Si credea ca e ceva bun.

Cu parul ravasit, pe jumatate adormita inca, se privea in oglinda din baie.  Zeci de ganduri ii treceau in minte si nu stia asupra caruia sa reflecte. Se intreba daca a gasit ceea ce cauta sau inca mai are de asteptat. Se intreba daca va fi in stare sa pastreze ce a gasit sau daca macar ii era destinat. Se intreba daca ea merita sau daca era indeajuns pentru ea. Se intreba daca a gasit ceva cu adevarat sau daca doar i se parea ca a gasit... dar apoi simti ca intarzie si spalandu-se pe fata cu apa rece, isi alunga din minte toate gandurile.

Cateva minute mai tarziu, iesea pe usa de la intrare. Cobori in fuga scarile provocand zgomot si un nor de praf. Nici nu observase vecinul care o privea mirat. Mergea repede cu pasii mari catre statia de autobuz. Acolo i se paru ca minutele in care autobuzul nu venea erau ore intregi in care pierdea timpul. Simtea ca orice minut in plus de asteptare o indeparteaza si mai mult de locul in care voia sa ajunga. Atunci ii trecu prin minte ca nu stie incotro se indreapta. Nu stia ce o asteapta la destinatie. Zambi si isi spuse ca e prostuta, doar stia ca in orice caz, o asteapta ceva bun care va dura. Se simtea singura, desi erau si alti calatori care asteptau impacientati.

Insa gandurile i-au fost intrerupte de sosirea autobuzului. A urcat hotarata, ca si cand ar fi fost al ei, personal. Ocupase un loc langa geam si acum privea la soarele diminetii care o mangaia bland cu razele lui. Printre ramurile copacilor zarea pasari care aveau grija de puii lor prin cuiburi sau care pur si simplu stateau impreuna. Ii placea sa priveasca si oamenii de pe trotuare pentru ca erau cu totii grabiti, asa cum sunt, de obicei, dimineata. Se grabeau, ca si ea, sa ajunga intr-un loc. Poate la munca, poate acasa, poate la piata sau poate pur si simplu oriunde i-ar fi purtat picioarele. Era mandra insa ca nimeni nu mergea in acelasi loc ca si ea. Isi aminti din nou ca nu stie unde merge. Se gandi ca orice ar astepta-o, ar fi tot acolo indiferent cand ar ajunge, asa ca nu se mai simtea intarziata.

Dupa cateva minute, soarele si caldura au coplesit-o si adormise. A ramas asa o vreme. Poate visa ca e acasa in patul ei si doarme sau poate se visa intr-un loc nou, necunoscut, dar frumos, asa cum isi dorise intotdeauna sa fie. Sau poate nici nu visa. Intr-un tarziu, s-a trezit. Confuza, se uita pe geam. Nu recunostea strada pe care circula. Autobuzul era pustiu, ramasese singura. O usoara teama o cuprinse. Se intreba cat de mult a dormit si unde se afla. Se mai uita o data pe geam si de data asta a ramas muta de uimire: vedea marea cu valurile ei albastre impinse de briza racoroasa a diminetii. Deschise geamul si mirosul sarat al marii se grabi in autobuz precum calatorii care prindeau ultima cursa a serii, grabiti sa ajunga acasa. Dupa cativa metri, autobuzul opri si se deschisera usile. Isi spuse in sinea ei ca aici trebuia sa coboare, aici isi dorise sa ajunga inca de la inceput.

Coborand, lumina soarelui o orbi. Nu mai vedea nimic altceva decat acea lumina puternica si nu mai simtea decat caldura atat de placuta. Incerca sa priveasca in jur si zari o silueta inalta. Nu distingea prea bine daca e un om sau altceva, dar totusi zambi ca si cand stiuse tot timpul. O voce calda ii spuse: „Unde ai fost? Daca ai sti de cand te astept...”. Sari in bratele siluetei si ii smulse un sarut, plangand de fericire. Au ramas asa, intr-un moment ce parea infinit.

Peste ani si ani, uitandu-se inapoi in negurile amintirilor, zambea mereu, fericita, gandindu-se la valurile marii care ii adusesera cel mai frumos vis in brate. Si in bratele ei era si acum. Priveau impreuna apusul, de pe plaja, nepasatori in fata timpului care trecea. Se aveau unul pe altul si nimic altceva nu conta. Nici nu ar fi fost ceva care sa conteze, pentru ca nimic nu era mai bun decat ceea ce tineau in brate. Iar privirile lor se jucau impreuna printre valurile marii...

Mai mult

Optimism sau Pesimism?

Putem imparti oamenii in doua categorii dupa felul in care vad totul: cei care vad partea buna – optimistii – si cei care vad partea rea – pesimistii. Optimistii se bucura de apreciere din partea celorlalti pentru ca incearca sa arate si altora partea buna pe care o vad ei. Se mandresc cu faptul ca totul li se intampla asa cum vor sau cel putin ca nu au de ce sa se planga. In schimb, pesimistii sunt adesea criticati pentru ca se plang prea mult si nu stiu sa se bucure de viata.

Fiecare are motivele lui pentru a fi optimist sau pesimist. Unii pur si simplu cred ca asa cum a fost pana la momentul respectiv, asa va fi si de atunci incolo. Altii, din contra, sunt siguri ca totul se va schimba in bine sau in rau, in functie de categoria din care fac parte. Unii spera sa se intample ceva, in timp ce altii sunt siguri ca schimbarile se vor produce. Unii ignora anumite intamplari si fapte, in timp ce restul se concentreaza excesiv asupra lor. Multi depind de ceilalti sau ii ignora, fiind dezamagiti sau dezamagind la randul lor.

Ce ii determina pe oameni sa fie optimisti sau pesimisti? Oamenii, propria persoana, educatia, religia, politica, poate chiar si vremea sau alte lucruri care la prima vedere par neinsemnate.

Oamenii ii pot determina pe altii sa fie optimisti sau pesimisti prin simpla lor prezenta in viata acelor persoane. Sunt prezenti, prezenti in exces sau absenti. Le pot implini asteptarile sau le pot insela increderea. Le pot oferi visele devenite realitate sau le pot fura si ultimul zambet. Ii pot ajuta sa se descopere sau ii pot rataci si mai mult. Le pot aduce zambetele pe buze sau le pot umple ochii de lacrimi. Le pot fi cei mai buni prieteni sau cei mai crunti dusmani. Ii pot invata sa iubeasca sau ii pot ajuta sa urasca totul si mai mult. Ii pot minti frumos sau le pot spune cele mai urate adevaruri. Pot fi sinceri cu ei sau pot fi cei mai buni actori pe scena vietii. Pot fi totul sau nimic...

Probabil ca cea mai mare influenta asupra alegerii dintre optimism si pesimism o are chiar propria persoana. Felul in care omul gandeste, se comporta, reactioneaza, relationeaza si percepe se transpune in optimism sau pesimism. O mare legatura o are si educatia, atat cea primita in familie (acolo unde exista o familie care sa educe individul) cat si cea primita in institutiile educationale. Poate fi educat spre latura sociala sau poate fi educat sprea cea personala. Iar daca nu primeste deloc educatie, depinde de cei din jurul lui ce va alege. Daca este obisnuit cu oamenii se va inconjura cu ei si ii va fi usor sa imparta totul cu ei. Daca nu poate avea incredere in oameni se va refugia in sine. Si atat oamenii, cat si el insusi il pot trada. Poate fi invatat ca nu trebuie sa fie pesimist sau poate fi invatat ca nu trebuie sa fie optimist. Dar la fel poate ignora ceea ce il invata ceilalti.

Omul poate apela la religie prin rugaciuni fie pentru a cere ca lucrurile sa se schimbe, fie pentru a multumi pentru ceea ce a primit. Insa in vreme ce omul face eforturi pentru a se apropia de religie si de divin, divinul si religia nu depun eforturi prea mari pentru a-si face simtita prezenta in viata lui. Din contra, oamenii care ar trebui sa promoveze religia si divinul deseori profita de aceasta postura pentru a obtine foloase necuvenite sau mai grav, actiunile si comportamentul lor nu sunt demne de titlul insusit. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor respecta (si trebuie sa respecte) religia.

Politica este un alt factor generator de optimism sau pesimism. Felul in care un stat este condus de catre politicieni ii face pe locuitorii lui sa se gandeasca la viitor. Daca acel stat prospera, locuitorii vor fi optimisti si isi vor aduce propria contributie la dezvoltarea lui. Dar atunci cand conducerea este defectuoasa, locuitorii nu se vor mai gandi la contributia lor la dezvoltarea statului, ci mai degraba la propria sustinere economica, unii sfarsind prin a pleca temporar sau definitiv din tara catre un trai mai bun sau macar mai decent.

Vremea si alte lucruri care nu par importante la prima vedere pot influenta de asemenea starea de spirit a oamenilor. Unii se bucura mai mult de soare, altii de ploaie, altii de zapada, altii de toate in egala masura. Pot fi deprimati atunci cand vremea nu le prieste sau pot fi veseli pentru activitatile pe care vremea le da sansa sa le intreprinda. Pot fi veseli atunci cand vad diverse lucruri sau pot fi deprimati. Unii incearca sa transforme lumea intr-un loc mai bun, in vreme ce restul sunt fie dezgustati de ea, fie prea indiferenti sa o mai observe.

Se spune ca pesimistii au avantajul de a afla surprize placute atunci cand nu au dreptate, pe cand optimistii afla surprize neplacute. La fel se spune si ca optimisti sunt doar naivii, iar pesimistii se compatimesc si nu vor sa schimbe nimic pentru ca nu sunt dispusi. Lumea ofera numai valori materiale care doar par a-i multumi pe oameni. Oamenii sunt adevaratele valori, insa cei mai multi se preteaza la acelasi nivel si atunci ofera la fel de multe iluzii. Iar optimistii pot deveni pesimisti si pesimistii – optimisti.  Pentru ca un pahar pe jumatate plin are atat o o parte plina, cat si una goala. Nimeni nu poate fi doar vesel sau doar deprimat. Chiar si cel mai vesel om ascunde in sine macar un regret si chiar si cel mai convins pesimist ascunde in sine un copil naiv care asteapta ca totul sa devina mai bun.

Mai mult

Un Suflet Ratacit

Se spune ca sufletul locuieste in corp, apoi pleaca spre alte lumi. Dar atat timp cat locuieste in corpul omului, sufletul isi alege drumul catre acele lumi. Iar in functie de drum, destinatia sufletului se schimba. Unele suflete sunt fericite cu drumul ales si destinatia, alte suflete sunt fericite cu drumul ales dar nu si destinatia. Unele suflete nu sunt fericite cu drumul ales, dar se multumesc cu destinatia sau poate nici cu aceea. Insa unele suflete se ratacesc.

Unul dintre aceste suflete poate fi oriunde, oricand. Nimeni nu stie de el si nimeni nu il cauta. Iar daca l-ar cauta cineva, probabil nu ar sti cand l-a gasit. Oriunde merge, ajunge prea devreme sau prea tarziu. Cei langa care si-ar dori sa fie nu il vad sau se departeaza mereu de el. Are nevoie de ceva nou, dar tot ce i se ofera e trecutul lui care se repeta intr-o ciclicitate sadica. Iubeste fara sa fie iubit si adeseori fara sa isi declare sentimentele de teama sa nu para penibil sau sa fie respins. Este prietenul tuturor indiferent ca isi doreste mai mult sau mai putin de la ei. Toti vor sa ii fie prieteni, dar nu si pereche. Nu ii refuza pe cei care ii cer ajutorul, dar nu are cui sa ceara ajutorul cand are nevoie de altii.

Ploua mereu deasupra lui, chiar si cand ceilalti se bucura de soarele si caldura verii. Iubeste ploaia pentru ca atunci poate fi trist fara sa caute motive mai bune decat cele reale pentru tristetea lui. Motivele reale il fac sa para fragil si lamentabil, iar el nu are nevoie de mila. Ceea ce vrea de la ceilalti nu primeste niciodata, dar le ofera cu generozitate.

Rugaciunile lui nu sunt auzite, chiar daca sunt sincere. E mai mereu tacut, chiar daca ar avea multe de zis. Iar atunci cand vorbeste, putini sunt cei care il asculta iar si mai putini il inteleg. Si oricat de tacut ar fi, tot ce strange in el striga in speranta ca va fi auzit. Insa de cele mai multe ori, nimeni nu il poate auzi.

Lacrimile ii curg des din ochi, dar le sterge repede pentru ca nu ii sta in fire sa planga. E obisnuit sa le indure pe toate singur, chiar daca isi doreste mereu oameni langa el. Toti ii dau sfaturi, dar e satul de ele. Nu l-au ajutat cu nimic, de ce le-ar pretui? E imun in fata optimismului si nu obisnuieste sa viseze pentru ca tot ceea ce e frumos incepe repede si se termina si mai repede. Visele lui se destrama lasandu-l mereu in aceeasi camera plina, dar atat de pustie. Nici nu doarme prea mult ca sa poata visa.

Gaseste mereu motive pentru care sa isi continue drumul, chiar daca asta inseamna sa se invarta in cerc dupa aceleasi miraje desarte care il indeparteaza si mai mult de ceea ce isi doreste cu adevarat. Se multumeste cu din ce in ce mai putin, pana cand nu mai are cu ce sa se multumeasca. Ii ramane doar speranta ca totul va fi mai bine. Iar atunci cand lucrurile se schimba si totul e mai bine, ii vine greu sa creada ca e real. Si daca este real, nu va sti ce sa faca in continuare pentru ca a fost si va ramane mereu ceea ce este: un suflet ratacit. Iar un suflet ratacit rareori gaseste drumul pe care sa se intoarca. Si atunci cand il gaseste, deja a pierdut prea mult timp departe de el si devine confuz cu privire la destinatie. Si cine stie unde ajunge un suflet ratacit?

Mai mult

Furtuna

Te poti minti ca esti in pas cu timpul, insa timpul trece fara sa-l poti ajunge din urma sau macar opri. Trece chiar si atunci cand ti se pare ca secundele sunt minute, iar minutele sunt ore. La fel de repede trece si cand zilele sunt ore, iar orele – minute.

Te poti confrunta cu vremea, dar nu o poti controla. Va fi soare chiar daca in sufletul tau ploua si va ploua in ciuda faptului ca iti doresti soare. Va ninge chiar si cand voiai sa fie primavara si va fi soare dupa fiecare ploaie.

Poti spune ca esti optimist sau pesimist in functie de cum vezi toate astea. Insa niciodata nu esti pregatit cu adevarat pentru ceea ce urmeaza. Nu stii daca timpul va trece peste tine, cu tine sau pe langa tine. Nu stii daca vremea iti va fi favorabila sau impotriva. Nu stii daca cei de langa tine vor fi alaturi sau departe. Nu stii daca vor ramane la fel sau se vor schimba odata cu timpul sau vremea. Pe unii ii cunosti, pe altii doar ai impresia ca ii cunosti. Poti crede ca stii cum va fi maine sau poti crede ca stii cum va fi peste zeci de ani. Dar intotdeauna apare ceva care sa te surprinda, sa iti dea planurile peste cap, sa iti schimbe viziunea. Si atunci, ce te faci? Cum reactionezi?

Iar daca credeai ca ma cunosti... eu sunt calm, dar poti sa-mi spui furtuna.

Mai mult