Trecand prin viata, ti se intampla atat de multe lucruri incat le poti uita sau din contra, ti le amintesti prea bine ca sa mai poti vedea altele. Ajungi sa iubesti persoane pentru care nici macar nu contezi, sa cunosti oameni care nu au nici cea mai mica idee despre existenta ta, sa ajuti monstri care apoi sa distruga totul, inclusiv pe tine, sa te ascunzi in spatele unei masti pe care nu multi o pot inlatura, sa dezamagesti oameni pentru ca la randul tau esti dezamagit de ei, sa strici tot ce gasesti doar pentru ca totul in jurul tau e defect, inclusiv tu...
Te joci prea des cu sentimente si cuvinte mari. Intr-un final iti scapa de sub control si ele distrug totul in cale. Demoleaza lumea ta marunta si te fac sa nu mai crezi in puterea sentimentelor si mai ales, a cuvintelor. Te fac sa astepti dovezi exagerate sa le sustina, dar care probabil ca nu vor fi aflate niciodata. Te fac sa iti pierzi identitarea pe care credeai ca o ai si mai ales, sa iti pierzi increderea. Nu doar in ceilalti, ci si in propria persoana.
Poti crede ca ai totul si sa constati cu stupoare ca nu ai nimic. Poti crede ca ai oferit totul si sa afli ca nu ai oferit nimic. Poti crede ca nu ai primit destul si sa descoperi ca ai primit prea mult. Poti crede ca nu meritai nimic si sa ti se arate ca meritai mult mai mult. Poti crede ca esti centrul universului tau si sa vezi ca de fapt, era universul altcuiva. Poti crede ca le stii pe toate si sa inveti ca nu stiai nimic.
Viata e complicata. Sa traiesti e greu, sa mori pare usor. Sa fii fericit pare si mai greu, sa renunti e cel mai simplu. Sa faci alegeri poate fi si simplu si dificil, sa suporti consecintele insa poate fi imposibil. Si printre toate aceste paradoxuri, esti de cele mai multe ori singur impotriva vietii.
Viata chiar e ironica... iti rade in fata cand credeai ca poti zambi in sfarsit sau te face sa razi doar pentru ca mai apoi, sa nu iti poti opri lacrimile. Te ridica la inaltimi ametitoare doar ca sa iti arate cat de mult te poti prabusi, iar apoi iti prabuseste lumea in cap ca sa nu te poti ridica din nou. Te inchide prin diverse labirinturi in care te lasa singur sa te orientezi. Prin unele coridoare poti gasi monstri, prin altele poti gasi prieteni, iar in cele mai multe poti gasi ambele categorii impreunate, astfel incat nu stii in cine te poti increde sau cum poti iesi. Asa ca te retragi singur. Oricum, cine si-ar petrece intreaga viata cu tine?
doar acum realizezi ca viata e ironica?
RăspundețiȘtergereAi mare dreptate, din pacate..:(
RăspundețiȘtergereViata e asa de ironica, incat ai nevoie de o doza foarte mare de optimism ca sa treci prin ea cu capul sus:).
Si unii o au...
dar altii, nu:(.
Nu abia acum realizez, abia acum am scris despre asta.
RăspundețiȘtergereDa, unii nu au optimism si nu prea ai cum sa ai atat de mult optimism daca esti pe deplin constient de realitate. Pentru ca realitatea genereaza des vise, insa visele se transpun foarte rar in realitate.
RăspundețiȘtergerece ai scris mai sus e adevarat, dar eu as adauga si asta: Viata=iubirea...ultimul aliniat se potriveste cel mai bine,am scris si eu cindva asemanator,doar ca despre iubire
RăspundețiȘtergereIubirea e efemera, pe cand viata... nu chiar. Poti trai o viata din prima pana in ultima zi, dar nu poti iubi din prima zi pana in ultima. Deci viata>iubirea :D
RăspundețiȘtergere:)) poti iubi din prima pina in ultima zi,atitea zile cite iti ofera viata...
RăspundețiȘtergereNu poti. Cand esti nou-nascut nu esti nici macar perfect constient de ceea ce te inconjoara. Vezi si auzi foarte putin, simti si mai putin si nu ai sentimente, ci doar nevoi.
RăspundețiȘtergereBuna.Nu stiu daca iti plac sau nu,dat ti-am pasat o leapsa!
RăspundețiȘtergereok,iti dau dreptate...:) dar tot nu ma las de parerea ca au multe in comun,aceleasi bucurii ne ofera,aceleasi tradari si aceleasi dureri le primim din ambele parti..
RăspundețiȘtergereSigur ca au multe in comun, ni se intampla noua, fiecaruia in parte. Uneori par asemanatoare chiar si altora, ca si cand si lor le ofera aceleasi lucruri ca si noua.
RăspundețiȘtergereEste ironic faptul ca toti zicem (Vorbesc la modul general ca generalitatea da forma lumii) "Nu o sa ma schimb niciodata", si pana la urma persoanele care ajungem sa le iubim cel mai mult ne schimba pentru un motiv diferit de la persoana la persoana.
RăspundețiȘtergereDupa te schimbi in fel negativ, nu mai ai incredere in lume, devii ca cel care te-a facut sa ajungi in acest stat.
Nu stiu de cate semne are nevoie un om sa-si dea seama ca greseste, dar unii chiar primesc prea multe si nu apreciaza si chiar cred ca le vrei raul aratandu-le calea spre lumina. Neaprecierea e boala, mai nou, dupa punctul meu de vedere, dar ma rog, nu ma lungesc :D
Frumos articol, frumos blog, ti-am dat si 'follow' din aceasta cauza buna :>
Multumesc, Crys.
RăspundețiȘtergere