Iluzia Iubirii

Se spun atatea lucruri despre iubire incat poti umple pagini intregi numai incercand sa o definesti, sa o explici. Punctele comune sunt multe pentru toti cei care o simt sau au simtit-o, insa exista la fel de multe diferente percepute atat de cei mentionati, cat si cei care nu au simtit niciodata iubirea. Astfel e mai usor sa definesti iubirea prin a indica ceea ce NU e iubire.

Iubirea este un sentiment, in primul rand. O senzatie. Si nu e aceea senzatie de fluturasi in stomac, cap in nori sau orice altceva asemanator, acelea sunt consecinte. Senzatia de iubire te leaga intr-un anume fel de o persoana, asa cum nu te poti lega de altele, cel putin teoretic. Pentru ca practic, exista persoane care sustin ca iubesc o singura persoana, dar au relatii cu mai multe.

Senzatia de iubire te face sa nu mai simti prea multe altele. Te acapareaza, te absoarbe si te inchide in interiorul unei incaperi in care parca ai fi doar tu si persoana iubita. Atunci apare partea a doua, dependenta.

In al doilea rand, iubirea este o dependenta. Asemeni altor dependente, te face sa iti doresti tot mai mult persoana iubita. Iar atunci cand o ai, nu te mai saturi de ea. Cand insa persoana iubita iti lipseste, totul se intuneca, nu iti mai place nimic, nu mai poti sesiza decat acea lipsa acuta a persoanei iubite. Si solutia pare simpla: sa petreci timp cu persoana de care depinzi. Numai ca oricat de mult i-ai cere asta, nu este posibil mereu.

Iubirea este si o nevoie. Oamenii au nevoie de cineva langa care sa se simta completi. Cineva care sa le confirme personalitatea. Cineva care sa fie dispus sa isi petreaca viata alaturi de ei. Cineva care sa le ofere tot ce au nevoie sub pretextul iubirii. Cu toate astea, oamenii sustin ca atunci cand iubesti sincer, nu ceri, ci doar oferi.

Compasiunea, bunatatea, protectia, empatia, altruismul, toate intra in compozitia iubirii. Dar iubirea este si o minciuna. Poate cea mai mare. Pentru ca oamenii se mint ca iubesc si fac totul pentru persoana iubita. Asta face ca iubirea sa semene cu un paravan sub care oamenii pot face tot ce vor avand o justificare cel putin nobila. Actiunile lor pot fi totusi judecate de catre persoanele iubite sau cele care privesc lucrurile din afara relatiei.

Iubirea presupune egoism. Ca sa iubesti pe cineva, trebuie sa te implici. Iar cand te implici, „EU”-ul interior iti spune ca tu faci totul si trebuie sa clarifici asta. Tii cu tot dinadinsul sa dovedesti ca TU esti cel care iubeste acea persoana si TU ai face orice pentru ea. Nu doar tie sau ei, ci intregii lumi, daca este posibil. Iti strigi iubirea in lume, chiar daca stii ca e ridicol pentru multi.

Pentru a functiona, iubirea presupune si o relatie cu persoana iubita. Atunci cand aceasta relatie nu este sau nu mai este posibila, iubirea se poate transforma din sentiment in resentiment. Unii oameni acuza persoana iubita, altii sustin ca e vina lor, altii cred ca au avut ghinion etc. Totusi sufera din iubire atunci cand nu este posibila.

Iubirea te face sa vezi tot ce e mai bun la ceilalti si din acest motiv, sa scoti la lumina tot ce e mai bun in tine. Dar cand ceea ce vezi bun la altii este de fapt rau (pentru ca iubirea este si oarba), ceea ce scoti din tine, oricat de bun ar fi, iti va aduce numai rezultate si aprecieri negative. Ceilalti te vor critica, tu vei fi nefericit iar persoana iubita va face aceleasi lucruri rele sau poate altele si mai rele.

In cazurile fericite, iubirea devine o simbioza. Persoana iubita si persoana care iubeste se indragostesc reciproc, contopindu-se aparent intr-o singura entitate transpusa in doua corpuri. Nu mai gandesc, vorbesc sau actioneaza singure, ci doar impreuna. Isi planuiesc viitorul impreuna pana in cele mai mici detalii. Isi doresc, de asemenea, ca viitorul lor impreuna sa dureze pentru totdeauna. Simbioza lor ii ajuta sa fie fericiti impreuna, satisfacandu-si reciproc nevoile si dorintele, oricat de exagerate ar parea altora.

Cand unul dintre simbioti devine nemultumit de ceea ce obtine, balanta dintre ei se dezechilibreaza, de cele mai multe ori iremediabil. Unii incearca sa discute cu celalalt, altii pur si simplu incep sa caute alti parteneri dornici sa ofere ceea ce cauta ei. Astfel ca atunci cand simbiozele iau sfarsit, nemultumitii pleaca fericiti fie cu gandul ca au facut tot ce puteau, fie cu gandul ca acum au (din nou) tot ce isi doresc. Insa cei parasiti vor ramane mult timp dependenti de acele persoane. Fara ele, sevrajul va fi insuportabil, iar tratamentul, lung si anevoios. Pentru cazurile extreme, solutia devine sfarsitul brusc, absolut. Suferindul isi curma nu doar suferinta, ci si viata.

Asadar, consecintele iubirii nu se rezuma doar la acei fluturasi in stomac. Acei fluturasi se pot transforma in lame ruginite care incep sa sfartece inima incet, dar sigur, pana ajung la suflet, unde se transforma in fiori de gheata. Ingheata totul in calea lor iar singura flacara care ii poate topi este – previzibil – flacara iubirii. Pentru ca iubirea arde. Unele iubiri ard mocnit, in timp, mentinandu-se ca o flacara de veghe intr-un semineu cald. Altele insa ard intens, stingandu-se rapid, asa cum s-au aprins. Iar cenusa iubirii ramane in inima, pastrandu-se calda mereu, asteptand parca o suflare care sa o reaprinda.

Adevarata iubire este doar un concept utopic, o idee desprinsa din basmele care intoxica oamenii in perioada copilariei. Oamenilor li se intipareste in minte ecuatia „iubire=fericire” si mai apoi, nimic nu ii poate face la fel de fericiti precum iubirea. Insa iubirea este rareori pura si sincera, astfel ca fericirea lor nu este la fel, indiferent de cat de mult pretind ca iubesc sau au iubit. De cele mai multe ori, iubirea e doar o iluzie.