Avem mereu impresia ca stim totul despre oameni. Stim cum se imbraca, ce mananca, unde merg, ce fel de muzica le place, ce filme vizioneaza, cati prieteni au etc. O mare contributie o au site-urile de socializare unde majoritatea scriu intregi enciclopedii despre ei insisi astfel incat prietenii lor virtuali sa ii descopere mai usor. Altii, dimpotriva, prefera sa ramana misteriosi, dar sunt caracterizati usor tocmai prin astfel de detalii.
Apoi, dupa o relatie cu un om, spunem ca acel om s-a schimbat. Spunem ca nu il mai recunosteam. Sau, din contra, ca noi ne-am schimbat. Ca ne-am dorit altceva. Ca nu stiam ce voiam si apoi am aflat. Asta in vreme ce multi considera ca oamenii se schimba dupa perioada copilariei intr-o foarte mica masura si mai ales, fizic, nu psihic.
Oamenii sunt diferiti si totusi au atat de multe in comun. Sunt atat de multi si totusi, atat de singuri. Tot ceea ce le place ii poate transforma in prieteni sau dusmani. Tot ceea ce nu le place ii poate lasa cu un gust amar sau ii poate lasa indiferenti. Insa intotdeauna au ceva de spus despre ceilalti. Si sustin ca ei sunt altfel. Arata cu degetul ipocrizia, insa rareori admit ca ei sunt primii care ar trebui indicati. Si oare acceptul acesta i-ar absolvi de vina?
Spunem multe despre noi in multe feluri, prin actiuni, ganduri, limbaj, cuvinte, vestimentatie, aspect fizic. Insa nu intotdeauna suntem intelesi. Si cu toate astea, uitam ca si altii au nevoie de acea intelegere. Uitam ca si ei, ca si noi sunt intelesi gresit uneori. Si ei pot genera impresii false. Si ei pot gresi asa cum gresim si noi. De ce numai noi sa avem dreptul acesta?
De multe ori, nu ii putem cunoaste pe ceilalti nici intr-o viata. Insa la fel de des se poate intampla sa nu ne cunoastem pe noi insine. Suntem cu totii niste enigme, ca si lumea. Cei din jurul nostru ne construiesc, piesa cu piesa. Unii isi pierd rabdarea si renunta, lasandu-i pe altii sa le continue munca. Altii, din contra, construiesc pana la final, desi rezultatele nu sunt intotdeauna cele dorite sau macar pozitive. Cateodata piesele nu se potrivesc sau nu le lasam noi sa se potriveasca. Apoi, daca se potrivesc, unele piese pot lipsi pentru ca le-au luat cu ei cei care incepusera constructia. Si in final, unele piese pot fi in ochii nostri si ai celorlalti, doar ca nu avem abilitatea de a le recunoaste sau intelege.
Iar daca in cazul in care cineva desluseste o astfel de enigma, finalul este expus tuturor, ce vad ceilalti la noi? Ce le aratam? Si cum ii percepem noi pe ei? Se mai merita toata aceasta munca?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu