vineri, 7 februarie 2014

Îmbrăţişând Apusul


Un gând chinuit şi o amintire prăfuită
Umpleau cu porţelan albastru fragila inimă,
Dar vara le-a dus şi au luat şi toamna de aramă,
Lăsând stelele să cadă cu praful lor în urmă.

Pe bucăţi de pânză se cerne magie curată,
Praf de şoapte tainice şi gingaşe flori de gheaţă
Şi se cos cu fir de argint în tablouri de poveste
În timp ce Soarele în vârf de munte se-odihneşte.

O muzică veche şi-un glas candid
Departe răzbat îmbietor prin geamul aburit,
Căutând în cele patru colţuri un chip luminos,
Chemându-l să rămână etern în acest loc frumos.

În linişte construcţiile se ridică, piezişe,
Cu farmec, piese de domino şi bucăţi de vise,
Unite să-i ofere sufletului cochilie
Şi blând să îl acopere cu aripi de molie.

Ore întregi se scurg în multe îmbrăţişări scurte
Cuvintele se aprind cu sentimentele pure
Şi cerul stă martor peste şoaptele de pe buze
Într-o zi însorită după atâtea apuse.

6 comentarii:

  1. ahh..aici m-ai cucerit :)
    foarte frumos.....:)

    RăspundețiȘtergere
  2. ai strâns în această postare câreva lucruri ce îmi fac inima să tresară ..și m-ai atins ușor la suflețel ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta este cea mai frumoasă reacţie pe care cred că o pot provoca prin scris, aşa că mă bucură foarte mult! :)

      Ștergere
  3. :) cred că poți transmite dincolo de cuvinte ....îți găsesc esența :P
    hmm ...poate sună ciudat ...că nici nu mă cunoști ..nu te cunosc ...dar ai acolo acel ...ceva ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde la care "ceva" faci referire. :) Eu încerc să transmit cât mai mult prin cât mai puţin.

      Ștergere