Dictatură

Îmi amintesc că te-am găsit ieri

Pe-o geană căzută de alaltăieri

Care îmi promitea solemn că mâine

Tu vei fi încă alături de mine.

Pe atunci te plimbai în lumea ta

Şi erai ca o prinţesă, sigură de ea,

Căci ea îţi promitea că mă vei găsi,

Voi fi prinţul tău, şi mă vei iubi.

Dacă, totuşi, mă gândesc mai bine,

Lumea ta nu cred că îţi aparţine,

Nu cred şi nici nu văd cum ar putea:

Tu ne-ai lăsat şi pe mine, şi pe ea.

Ţi-ai vândut lumea pentru aşteptări,

Aşteptările le-ai dat pe întrebări,

Dar în loc să le răspunzi, tu taci,

Aşteptând să-ţi dictez ce să faci.

M-ai lăsat şi pe mine mai apoi,

Mi-ai spus că nu mai puteam fi „noi”,

Că altele ţi-ar ţine locul ocupat,

Deşi locul tău în mine nu l-ai aflat.

Nu ai vrut să cauţi în sufletul meu,

Ai preferat să spui că e prea greu,

Că eu nu sunt al tău, ci numai o iluzie

Şi certitudinea ţi-a devenit confuzie.

Azi te roade inima şi te doare sufletul

Şi în zadar încerci să îţi ascunzi plânsul.

Spui că se schimbă şi lumea şi tu şi tot;

Oare pentru tine totul e doar un joc?

Îţi pare rău şi ştii că ai greşit...

Eu te-am iertat, dar la ce a servit?

Acum nici timp nu ne-a mai rămas

Şi mă întreb cine cui a dictat?

Dar nu contează – cuvânt pe cuvânt,

Tocmai ţi-am dictat ultimul meu gând.