miercuri, 5 februarie 2014

Ploaie de Meteoriţi

Iubirea te loveşte, de obicei, pe neaşteptate, ca un meteorit picat din cer. Apare de nicăieri împreună cu persoana care îţi fură inima şi tot împreună pun stăpânire pe tine. Şi chiar dacă se spune că iubirea e oarbă, că ascunde defectele oamenilor şi că repară unele răni şi suferinţe, există oameni care pretind că iubesc mai multe persoane şi chiar fac comparaţii între persoanele pe care le iubesc pentru a stabili care le merită iubirea sau care prezintă mai multe avantaje pe termen lung – astfel apar adulterul, despărţirile şi divorţurile.
Dacă iubeşti şi faci comparaţii între persoanele pe care le iubeşti, nu iubeşti. Pragmatismul nu e un sentiment. Nu poţi iubi pe cineva în timp ce te îndrăgosteşti de altcineva şi nu te poţi îndrăgosti de cineva dacă iubeşti deja o persoană. Nu poţi iubi doar când e frumos, când sentimentul e reciproc şi totul e roz, iar când apare o minciună, o complicaţie ori altcineva, dispari din peisaj. Iubirea nu se risipeşte la primul semn şi nu se aruncă la primul obstacol, chiar dacă nu trebuie să tolerezi nimic din toate acestea şi nu te obligă nimeni să suferi.
Oamenii care se iubesc sunt cei care rămân. Nu sunt aceia care rămân acolo de unde sunt respinşi ori care doresc să sufere, ci sunt aceia care rămân acolo unde furtunile vin şi trec. Toată lumea se simte bine când e soare şi vreme frumoasă, dar atunci când construieşti ceva, fie casă, fie relaţie, îţi asumi unele riscuri şi alegi să construieşti în mod responsabil. Dacă apare o crăpătură în pereţi, nu te muţi din casă pentru că e instabilă, ci o repari. Le repari şi pe următoarele, dacă apar. Şi pleci doar când ai reparat suficient, dar crăpăturile se repetă sau când realizezi că nu ai ales corect... Iubirea e fără termen, construcţia – nu.
Nu te leagă nimic de persoana pe care o iubeşti, dar nici nu poţi orbita în jurul ei. Dacă nu aveţi traiectorie comună, îi poţi lăsa cale liberă. Dar pentru a afla asta trebuie să îi acorzi o şansă, să încerci, să te străduieşti. Altfel nu poţi şti cum ar sta lucrurile între voi. Riscuri sunt în ambele situaţii, însă nu ambele opţiuni spun acelaşi lucru despre tine. De exemplu, eviţi o persoană pentru că se îmbracă diferit, pentru că are o vârstă diferită, o percepţie diferită ori pur şi simplu o diferenţă evidentă, dar majoră pentru tine – păstrând proporţii fireşti, desigur, pentru că există şi limite între care diferenţele sunt tolerabile. Dar cu ce este această „evitare” mai bună decât discriminările, pe care mulţi le condamnă? Dacă rişti ca acea persoană să îţi frângă inima şi să te dezamăgească, nu rişti asta şi cu cei pe care îi urmăreşti toată viaţa, dar rareori îţi acordă o şansă? Care este diferenţa dintre un străin şi un cunoscut care te dezamăgesc?
Câteodată, iubirea e ca o ploaie de meteoriţi. O vezi sus pe cer, departe de posibilităţile tale, dar îţi pui o dorinţă. Şi pentru ca acea dorinţă să se îndeplinească, un meteorit se desprinde din acea ploaie, special pentru tine, ca să îţi lumineze viaţa şi să îţi încălzească inima. Dar iubirea nu are măsură şi uneori sentimentele sunt în exces. Asta înseamnă că acel meteorit te poate strivi şi îţi poate demola casa. Dar nu trebuie să însemne sfârşitul şi nicidecum să rămâi în ruine, în urma lui. Lucrurile se pot repara – aşa cum nimic nu se pierde şi totul se transformă. Iar între nimic şi un meteorit, cine şi cum poate spune care e mai bun, mai sigur sau mai inofensiv?

6 comentarii:

  1. Sună foarte bine textul, are registrul unui discurs bine ticluit, scris parcă pentru o cuvântare în fața mai multor oameni, așa cum îmi imaginez uneori că o manevrau marii oratori greci sau romani, și în special Cicero sau Seneca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vrut sa fac un apel la ratiune, ca sa zic asa. Multumesc pentru cuvintele de lauda!

      Ștergere
  2. Foarte interesante comparații. Uneori lucrurile trebuie reparate, alteori trebuie abandonate din pricină că suntem extenuați de prea multe reparații. Iar uneori, sentimentele sunt atât de puternice că amenință să ne strivească, exact cum ai arătat și tu în acest text. Frumos! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Aşa este, reparăm acolo unde chiar se poate, unde lucrurile nu sunt deosebit de grave. Nu trebuie să fugim la primul obstacol, căci încercând să-l ascundem sub preş, prefăcându-ne că nu-l vedem, cu următoarea ocazie se va ivi iar, indicându-ne că nu l-am rezolvat.
    Iubirea este instabilă ca multe altele şi nimeni nu deţine o reţetă a iubirii perfecte. Tot ce putem face, dacă putem face, este să combinăm cumva raţiunea cu simţirea, să existe un echilibru între cele două şi să luăm deciziile cele mai bune sau, răul cel mai bun sau necesar. Nu ştiu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai... problemele nu sunt mereu acolo unde par, mai sunt si acolo unde nu credem.

      Ștergere