Merele

Într-o dimineaţă răcoroasă de toamnă, peronul gării unui cătun era foarte aglomerat: familii pe punctul de a-şi lua rămas bun, copii alergându-se printre bănci şi pe şine, ţărani cu desagile în spate şi ţărănci purtând coşuri cu diverse bunătăţi. Cu toţii aşteptau cu înfrigurare trenul care părea să întârzie neobişnuit de mult în acea zi. Iar printre ei se puteau observa două caractere care ieşeau cu mult în evidenţă din adunarea nerăbdătoare.

Prima era o femeie bătrână şi cu chipul palid, încadrat de un voal negru şi gulerul alb al robei de călugăriţă. Alături de ea, la câţiva paşi, stătea a doua. Era o femeie tânără, cu chipul machiat şi îmbrăcată destul de sumar, cu o fustă scurtă, o bluză decoltată şi o jachetă modernă de vinilin. Prima avea privirea aţintită în pământ, cu mătăniile în mână şi un coş plin cu mere la picioare. A doua fuma nerăbdătoare, ţinând ţigara într-o mână şi scotocind cu cealaltă mână într-o poşetă minusculă după ceva.

În sfârşit, trenul apare şi toată agitaţia de pe peron se restrânge în jurul uşilor vagoanelor. Călătorii doresc să urce, dar trenul este deja aglomerat, căci toată lumea se îndreaptă spre capitală. Cu greu îşi fac loc oamenii să urce şi apoi încep să îşi caute locuri prin compartimente. Conductorul fluieră plecarea, locomotiva şuieră puternic şi pe scara primului vagon un tânăr călător se apleacă să întindă mâna unei domnişoare care alerga pe tocuri încercând să se agaţe de mânerul uşii. Reuşi să o apuce şi o trase din mers spre scară, iar aceasta îi mulţumi. Tânărul îi zâmbi îmbujorat.

Odată urcată în tren, femeia începu să caute loc prin compartimente. Însă unele erau ocupate de oameni, altele erau ocupate doar pe jumătate de oameni şi pe jumătate de bagaje iar unele erau pur şi simplu ocupate cu bagaje. La uşa unui compartiment, un domn o invită să se aşeze pe locul lui, rămas liber.

- Mai erau două locuri – îi spuse el. Unul l-am cedat doamnei, celălalt îl puteţi ocupa dumneavoastră, dacă nu vă incomodează bagajele.

Tânăra îşi spuse că oricum locuri mai bune nu va găsi şi îi mulţumi omului:

- Vă mulţumesc! Detest să merg cu trenul, dar trebuie să mai vin şi pe la părinţi, nu îi pot lăsa singuri.

- Şi de ce nu vă place?

- Dau peste tot felul de nesimţiţi care au impresia că le-aş răspunde vreodată avansurilor. Şi ţăranii aştia miros îngrozitor!

Bărbatul nu îi mai răspunse. Ea deschise uşa şi aruncă o privire înăuntru. Banchetele erau ocupate cu bagaje, la fel şi etajerele. Pe jos era un coş cu mere, lângă geam, iar în dreptul lui, o călugăriţă privea prin fereastră peisajul care se derula rapid în viteza trenului. În faţa ei şi a coşului, locul opus de lângă geam era liber. Tânăra se strecură prin uşa pe jumătate deschisă şi se aşeză acolo.

-  A venit târziu azi – îi spuse ea călugăriţei, fără a primi vreun răspuns.

Apoi începu să o cerceteze. Femeia părea bătrână, avea riduri fine trasate pe faţă şi mâinile muncite. În mâini ţinea nişte mătănii pe care le frământa din când în când, de parcă verifica dacă mai erau acolo. Iar în tot acest timp, privirea ei era aţintită afară, însă nicidecum la câmpul care părea o masă compactă aurie de paie uscate, ci sus, spre cerul brăzdat de razele timpurii ale soarelui. La picioarele ei se afla coşul cu mere, de diverse dimensiuni şi culori. Curioasă, tânăra se interesă de ele:

- Ale dumneavoastră sunt merele?

Călugăriţa încuviinţă. Tânăra păru abătută preţ de câteva clipe, apoi continuă:

- Mi se pare ciudat să umblaţi cu mere după dumneavoastră.

În acel moment, călugăriţa îşi întoarse privirea spre ea. Avea o privire blândă şi un zâmbet cald, chiar dacă ambele trădau trecerea timpului. Însă tânăra nu se lăsă intimidată şi adaugă:

- Nu sunt merele fructele păcatului? Cele din care Adam şi Eva nu aveau voie să guste?

Călugăriţa, privind-o, zâmbi şi o întrebă:

- Dar dumneavoastră, domnişoară, aţi vrea să gustaţi din ele?

Tânăra ezită, apoi încuviinţă. Călugăriţa se apropie de ea şi o întrebă în şoaptă:

- V-am speriat?

- Nu... cum să mă speriaţi? Doar sunteţi o bătrânică serioasă şi mai sunteţi şi maică, pe deasupra!

Bătrâna zâmbi blajin, apoi spuse:

- Poftiţi, alegeţi-vă un măr, oricare îl doriţi, vi-l ofer cu dragă inimă.

Tânăra zâmbi stângace, apoi îşi coborî privirea spre coşul cu mere. Îi atrase atenţia unul mare şi roşu, aşa că întinse mâna spre el:

- Ăsta! Pe ăsta îl doresc!

Călugăriţa îl ridică din coş şi i-l oferi, dar până să îl lase din mână, spuse:

- Uite, ţi-l dau fără bani, că nu am trebuinţă de ei, dar aş vrea să îmi spui cu ce te ocupi tu, draga mea. Căci despre mine, e evident...

Tânăra se retrase şi întoarse privirea spre fereastră. Apoi se înroşi la faţă şi spuse pe un ton scăzut:

- Ce să zic... în faţa Lui Dumnezeu nu avem secrete... eu mă ocup cu delectarea domnilor generoşi... mai precis, sunt damă de companie la capitală...

Nu reuşi să privească direct spre călugăriţă şi realizând ce făcuse, dădu să se ridice. Însă bătrâna o apucă de mână şi o opri:

- Stai liniştită, draga mea. Cu toţii avem secrete întunecate şi păcatul se ascunde în fiecare dintre noi. Nu te teme, nu te voi judeca.

Îi întinse mărul, apoi adăugă:

- Uite, pentru că ai fost sinceră, îţi mai dau unul, dar îl voi alege eu.

Se aplecă asupra coşului şi alese un măr din margine, puţin mai mic şi nu prea frumos. Le întinse pe ambele tinerei, care le luă cu un nod în gât şi vru să le bage în poşetă.

- Nu îţi plac? Nu mai vrei să le guşti? – o întrebă călugăriţa.

- Ba da – răspunse tânăra, cu glasul tremurând.

Le privi apoi câteva secunde şi se grăbi să muşte din mărul frumos pe care îl alesese. Însă apoi se ridică şi scuipă dezgustată în coşul de gunoi bucata pe care o rupsese şi din care se unduia ameninţător un vierme imens. Călugăriţa râse, invitând-o să îl încerce şi pe celălalt:

- Se pare că nu ai ales bine. Vezi dacă eu am fost mai luminată.

Tânăra o privi, apoi studie cu atenţie mărul rămas în mână. Ezitând, muşcă o bucăţică micuţă din el, apoi privi repede spre locul din care se rupsese. Era curat, galben ca soarele şi tot atunci simţi un gust dulce, plăcut în gură. Fără să mai scoată un cuvânt, înfulecă rapid şi restul, apoi mulţumi călugăriţei. Aceasta o privi cu acelaşi zâmbet cald, apoi îi răspunse:

- Nu mie trebuie să îmi mulţumeşti, ci Lui Dumnezeu, că El a lăsat aceste lucruri pe pământ. Şi altă dată ai grijă ce alegi: merele sunt ca oamenii – multe par frumoase pe dinafară, dar sunt găunoase pe dinăuntru şi ascund lucruri neplăcute; cele mici pot părea tari şi urâte, dar după ce treci de coaja lor, afli că există şi altfel de frumuseţe. Iar fructele păcatului nu sunt merele, ci trufia omului care a vrut să ştie tot ce ştia şi Dumnezeu. Fi binecuvântată, draga mea, şi Domnul să te aibe în grija Lui!

Cu ochii înlăcrimaţi, tânăra îi sărută mâna care ţinea din nou mătăniile. Trenul sosea în gara din capitală şi toată lumea se grăbea să ajungă la uşi. Bărbatul de la uşă intră să îşi ia bagajele, apoi o ajută pe călugăriţă să se ridice şi îi duse coşul cu mere până jos, la scara vagonului. Însă tânăra era tot pe locul ei, cu ochii înlăcrimaţi şi gândul la merele călugăriţei...

Mai multe mere în tabelul Psi