Loc Lipsă

Mă trezesc din nou în dimineaţa eternă. Fiecare zi vine şi începe mereu în acelaşi fel. Te văd în faţa ferestrei. Ochii tăi zâmbesc în faţa răsăritului. Şi dacă ochii mei nu zâmbesc? Dar de ce ar conta asta... soarele roşiatic se ascunde azi printre nori, aşa cum te ascunzi şi tu printre gânduri. Am avut atât de multe cuvinte, dar mi-a lipsit curajul. Acum l-am căpătat, dar am pierdut cuvintele. Însă cuvintele nu mai au valoare.

Mai ţii minte ce mi-ai spus când ne-am despărţit?

„Aş putea spune că toamna este departe. Probabil că nimic din ce a fost nu se mai întoarce, deci cred că doar viitorul ne-a mai rămas, adică fericirea aşteaptă să fie descoperită. Poate că iubesc tot ce mă înconjoară, fiindcă sunt doar un copil ce descoperă diverse sentimente. Dacă ele există, înseamnă că am sa le găsesc şi eu. Desigur, nu trebuie să ne batem capul cu astfel de probleme. Fireşte, nu trebuie să avem probleme, clar, trăim într-o lume în care toamna este departe, nimic din ce a fost nu se mai întoarce şi privim în viitor plini de fericire şi iubire, ca un copil ce caută şi speră ca împărăţia fericirii să existe... şi plini de probleme aşteptăm să iubim...”

Ei bine, acum ştiu ce ar fi trebuit să îţi răspund...

„Aş putea spune că totul s-a terminat de mult. Probabil că ştiam amândoi asta, dar am preferat să ne minţim frumos în continuare... deci cred că uneori minciuna durează mai mult decât adevărul. Adică noi am reuşit să prelungim ceva ce părea imposibil de la început... Poate că ar fi fost mai bine sa nu ne minţim? Fiindcă ştiu că mi-ai spus cândva că vrei să ne minţim sincer... dacă există aşa ceva. Desigur, timpul ne-a demonstrat că nu există. Fireşte, noi suntem mai mici decât el... e clar că nu aveam de unde să ştim asta, nu aveam cum să vedem... Nu ştiu însă de ce am început să umplem locul lipsă din minciuni cu adevăr...”

Poate că ai avut dreptate. Poate că amândoi eram doar doi copii care căutau împărăţia fericirii. Poate că iubirea noastră era o enigmă cu multe piese lipsă, iar noi am distrus tabloul final cu încercări şi intuiri eronate. Poate că părea a fi ce ne doream, dar ştiam amândoi că aparenţele înşeală. Poate că am alergat atât de mult după ce ne lipsea, că am uitat să vedem ce aveam deja. Iar acum degeaba mai căutăm. Ne-a rămas doar un pumn de amintiri din care se scurge cenuşa manuscrisului poveştii noastre, scris de mâini reci cu litere de foc pe hârtie ruptă într-un... loc lipsă.

în colaborare cu Mădălina