duminică, 5 mai 2013

Rasarit

Candva, timpul nu insemna nimic. Puteai trasa o linie in nisip pe care sa o abandonezi, apoi sa revii la ea fara sa stii cat timp a trecut si ce s-a intamplat in lipsa ta. Acum, daca trasezi o linie in nisip, in cateva secunde va deveni lunga, in cateva ore va deveni amintire iar in cateva zile va deveni uitata.
Stiam ca nu vom petrece mult timp impreuna cand te-am cunoscut si totusi mi-am asumat riscul. Te-am tinut de mana si am numarat frunzele din covorul rosiatic al toamnei. Ti-am sarutat buzele si am soptit impreuna cu vantul. Ti-am mangaiat parul si am numarat fulgii de zapada din ninosorile jucause ale iernii. Te-am luat in brate si am zburat impreuna cu timpul. Dar te-am pierdut printre secunde in timp ce numaram zilele...
Daca am fi trasat candva impreuna o linie in nisip, probabil ca ar fi fost spulberata de vant, spalata de apa, acoperita de praf si uitata de timp. Dar mana mea ar fi tremurat si acum la gandul ca impreuna cu mana ta a lasat o urma, undeva. Ochii mei ar fi vazut acea linie in fiecare petec de nisip, in fiecare adiere de vant, in fiecare strop de apa, in fiecare nor de praf si in fiecare clipa in care m-as fi gandit la tine. Insa tu m-ai uitat asa cum uita ploaia cate spala...
Acum, timpul inseamna totul. Poti privi ceasul acum si sa uiti de el, dar cand vei vrea sa il privesti din nou, te va speria cat de mult sau putin timp a trecut. Candva, daca priveai ceasul, iti starnea rasul caci iti parea absurd sa masori timpul pe care oricum nu il puteai da inapoi.
Stiam ca va trebui sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta impreuna ca si cand ar fi ultima cu tine si totusi am acceptat si clipele mai putin fericite. Te-am tinut de mana cand imi reprosai totul. Ti-am sarutat buzele cand ma mustrau aspru. Ti-am mangaiat parul cand ma minteai. Te-am luat in brate atunci cand tu voiai sa dispar. Dar te-am pierdut printre regrete in timp ce numaram bucuriile...
Daca am fi privit impreuna ceasul, probabil ca timpul s-ar fi oprit in loc, ne-ar fi privit, ne-ar fi zambit si ne-ar fi lasat sa ne bucuram unul de altul. Dar tu ai fi vrut ca totul sa se desfasoare cat mai repede, sa nu ne stie nimeni, sa stergi orice urma si sa rupem orice legatura. Timpul tau ar fi facut ceasul sa inceapa sa ticaie din nou, orele sa treaca precum secundele si secundele sa fie reci si absente. Insa eu nu ti-as fi permis asa cum nici timpul nu isi permite sa fie oprit...
Nu, tu nu existi. Intre imaginatie si constiinta, ai fost doar o legatura bolnava cat o linie trasata in nisip care a durat o secunda cat o eternitate. Te-ai spulberat, te-ai macinat si te-ai imprastiat in cele patru zari. Te-am cautat mereu cu privirea, dar nu aveam cum sa te gasesc, caci ai fost doar o himera. Tot ce imi amintea de tine era doar apusul pe care il privisem de atatea ori, apusul in care ziua se impreuna cu noaptea, iar Soarele se intalnea cu Luna. Mi-am reprosat tot ce am gresit, m-am mustrat aspru pentru fiecare secunda irosita, m-am mintit ca totul va fi bine, am vrut sa dispar si am regretat ca in timp ce cautam fericirea am uitat sa ma bucur.
Candva, timpul nu insemna nimic. De la rasarit la apus si de la prima stea a serii la prima raza de soare a diminetii totul era un simplu moment, un simplu loc, un simplu... nimic. Acum, timpul inseamna totul. Prima stea a serii nu mai poate lasa loc si primei raze de soare a diminetii pentru ca totul se misca intr-un anumit sens, asemeni timpului. Iar de acum ma misc si eu. Ma voi muta de pe Strada Apusului pe Strada Rasaritului...

8 comentarii:

  1. Si uneori ne trezim ca suntem agatati de ceva trecator si desi stim asta de la bun inceput, acceptam in continuare, pentru ca probabil credem ca se poate schimba asta cu timpul, ca ceea ce este trecator se poate transforma in ceva permanent, speranta o fi "de vina". Si cand in final constati ca nu exista nicio sansa ca totul sa fie asa cum ti-ai dorit, trebuie sa iti schimbi drumul.
    Se pare ca nu toate dureaza o eternitate, dar din fericire sunt si lucruri care dureaza poate chiar toata viata, doar ca este destul de greu sa stii asta, este greu sa stii unde sa cauti, sa privesti. Unii oameni isi consuma prea repede sentimentele, in loc sa le mentina, unii asa cum au aparut asa au si disparut, pentru ca le este dificil sa se opreasca si sa "joace" impreuna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cred ca avem nevoie de ceva trecator ca sa nu simtim ca traim degeaba. In plus, cum spui tu, speram ca se poate schimba ceva in timp pana cand descoperim ca timpul nu schimba nimic, ci noi trebuie sa schimbam totul, inclusiv drumul sau locuinta...
      Nu toate dureaza o eternitate, dar lucrurile care dureaza toata viata sunt putine si greu de observat. Trebuie sa cauti intotdeauna in sinea ta si sa privesti cu incredere spre viitor. Totul arde cu flacari mocnite sau intense, dar focul poate fi alimentat daca iti doresti. Insa asa cum ai spus, pentru unii este dificil sa se opreasca si sa se joace cu el...

      Ștergere
  2. ah... eu nu aș părăsi Strada Apusului ..never :)...dar e bine ..ne vom întâlni când se crapă de ziuă și seara la amurg :) în acel schimb de câteva secunde :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori e bine să laşi trecutul în urmă. Asta era mutarea ilustrată în text.

      Ștergere
  3. am prins mutarea ..și cu toate acestea tot nu aș renunța la Strada Apusului :)
    trecutul are rolul lui ...și poate greșesc , dar așa îți conturează prezentul și te duce spre viitor ...un trecut te face omul de azi ...hmm, iar debitez , nu ?:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, ai dreptate. Eu am spus "uneori", deci nu întotdeauna. :)

      Ștergere
  4. :) corect ..ai spus " uneori " , dar la aceea oră nu l-am zărit prea bine :))), so..greșeala mea :P

    RăspundețiȘtergere