Dulce Suferinta

„Ce este suferinta?” – m-au intrebat oamenii. Dar cine le-ar fi putut raspunde? Pentru ei, suferinta inseamna durere. Suferinta inseamna regret. Suferinta inseamna indiferenta. Suferinta inseamna... suferinta.

Dumnezeu l-a jertfit pe Fiul Sau pentru mantuirea oamenilor. Oameni care au ucis oameni in numele credintei si care in prezent se bat si se injura in casele Domnului, se alearga si se imping pentru lumina ori o bucata de paine inmuiata in vin. Lumina este aceeasi pentru toti, dar ei nu o inteleg. Ei o percep ca pe ceva sfant, un talisman. Nu inteleg ca lumina trebuie sa vina intai in suflet si apoi in palmele lor. Iau lumina, dar raman in intuneric.

Prin suferinta, Iisus i-a mantuit pe oameni. Dar suferinta lui nu a fost o simpla tortura, urmata de o calatorie in taramul mortii. Si nu a fost nici vointa Tatalui, chiar daca parintii au tendinta de a-si dori de la copiii lor ca intai sa ii faca pe ei fericiti, apoi sa fie fericiti pentru ei. Suferinta lui a fost patima, caci El a facut totul din iubire pentru oameni. Pe cand oamenii, daca sufera pentru cineva, au grija sa faca din asta o tragedie, invinovatind pe oricine mai putin pe ei insisi chiar daca ei sunt cei care au provocat acea suferinta, cautand orice scapare mai putin salvarea chiar daca stiu ca ii va ucide spiritual si permitand suferintei sa devina obsesie in loc sa o accepte, chiar daca sunt constienti ca gresesc. Ei cred ca suferinta intuneca gandirea, dar uita ca ratiunea vindeca suferinta.

Oamenii incearca sa fie mai buni de sarbatori si sa obtina iertarea pacatelor, dar uita apoi si nu se pot abtine sa greseasca. Ei nu inteleg ca faptele bune nu sunt o moneda cu care poti rascumpara greseli si ca iertarea nu vine odata cu scuzele, ci odata cu admiterea sincera a vinovatiei. Niciun rau nu poate fi reparat, odata produs, dar poate fi iertat si indreptat. Insa este nevoie ca ei sa isi doreasca asta, altfel nu vor reusi sa faca decat si mai mult rau si sa cauzeze si mai multa durere si suferinta.

Nimeni nu poate trai fara suferinta. Nici Iisus si nici oamenii. Ea ii ajuta sa simta ca traiesc si sa aprecieze scurtele momente de fericire. Dar suferinta este ca un cancer. Daca nu o tratezi la timp, te macina pe dinauntru si ucide totul, ajungand sa faca parte din tine. Si nu este ceva cu care te poti mandri atunci cand te prezinti in fata oamenilor, caci ei te vor respinge. Si nu te vor respinge ca atunci cand incerci sa cuceresti persoana pe care ai asteptat-o toata viata, iar ea se dovedeste indiferenta in fata farmecelor tale. Te vor respinge ca atunci cand sunt deja satui de suferinta lor si nu vor un cancer in plus in viata lor...

Se spune ca daca am fi de fier, am rugini la exterior sau la interior, dupa cum am plange. Suferinta lasa intotdeauna urme... iar daca cele exterioare sunt vizibile si permit unora sa te evite, cele interioare sunt mult mai profunde si mai periculoase, pentru ca nu va sti nimeni vreodata, nici macar tu, cand se vor deschide din nou si rugina va invada totul. Iar cand se va intampla asta, va fi prea tarziu, caci nu vei mai simti nimic, nici macar durerea.

Frumusetea fizica poate fi un dar in aceeasi masura ca un blestem. Oamenii o vor aprecia, dar in acelasi timp nu vor vedea dincolo de ea. Nu vor sti cata suferinta se ascunde in spatele unui zambet, cata durere se ascunde in sunetul unei voci cristaline si cata goliciune se ascunde in sufletul unui trup armonios imbracat in haine elegante. Nu vor intelege ca dincolo de chipul frumos si nepatat se ascunde un suflet perfect functional, dar indurerat si isi vor dori sa se delecteze cu acea frumusete fara complicatii, caci au impresia ca frumusetea le-a fost oferita doar pentru a se bucura de ea. Daca ar fi o secunda rationali, ar sti ca frumusetea este trecatoare si trebuie pastrata, pentru ca ea nu se pierde odata cu varsta, ci si odata cu uraciunea lor.