Fragmente Necugetate

„Te aud cum plangi si te inteleg. Crede-ma, stiu foarte bine prin ce treci. Stiu ca viata pare un film de groaza si stiu asta mai bine decat oricine pentru ca am trecut deja la continuarea lui. Imi pare rau ca nu iti pot sterge lacrimile care iti oparesc obrajii fini... nici eu nu am avut pe nimeni langa mine cand mi-a fost greu, dar am aflat ca doar asa capeti putere. In fond, cine ar putea fi acolo de fiecare data cand viata se supara pe tine si te tranteste la pamant?”

„In rest, in astfel de momente as prefera sa nu fi existat vreodata. Insa viata nu tine cont de preferintele noastre. Ne nastem, traim si murim. Putem doar sa ne bucuram de calatorie, daca tot suntem aici. Si ma bucur mult pentru ca mi-ai scris, fiindca toata lumea ma ignora. Hei! nu te simti ca ultimul resort, nu ma intereseaza daca lor nu le pasa de mine, ma doare doar ca mie imi pasa de ei. Dar se va schimba si asta, cu timpul...”

„Niciodata nu i-am inteles pe oamenii care se aseaza in fata ferestrei si privind lumea de dincolo de ea se pierd in lumea din interiorul lor. Nu inteleg cum pot sa isi aminteasca atatea lucruri, cum se pot uita la o lume care le ia tot si ii lasa fara nimic doar pentru ca ei sa castige din nou ceva si lumea iar sa le ia si acel lucru. Dar presupun ca oricat de multe ti-ar lua lumea, amintirile nu ti le poate lua. Si odata cu amintirile pastrezi si speranta ca intr-o zi nu vor mai fi doar amintiri, ci le vei trai din nou.”

„-Sper ca intr-o viata viitoare sa devin un fluture.

-Da, dar pana atunci trebuie sa inveti sa zbori in viata aceasta.”

„Cand vei fi pe marginea prapastiei, nu vei auzi nicio persoana care sa iti spuna „opreste-te”. Tot ce vei auzi va fi o voce care sa iti spuna „arunca-te!”. Ghici ce!? Nimanui nu ii pasa de tine! Chiar daca tu crezi ca nu se poate, se poate. Nu va sta nimeni langa tine atunci cand vei fi rapus de raceala si nu va plange nimeni cu tine cand eroul tau preferat din film tocmai a murit. Aaa... si nimeni nu va observa cicatricile tale, fie ca sunt la vedere ori ascunse. Daca oamenii te vad ca pe un ambalaj, ii intereseaza doar sa se bucure de produs, nu si starea in care se afla. Asa ca da, poate cel mai bine ar fi sa nu iti pese nici tie de nimeni...”

„Stii, m-a deranjat replica aceea. As fi vrut sa ii spun ca habar nu are despre ce vorbeste, dar nu imi puteam rezuma viata intr-o singura fraza care sa ii inchida gura. Oricum nu ma cunoaste pentru ca nu avea cum sa ma cunoasca in cele cinci minute de atentie pe care mi le-a oferit, dar asa fac oamenii – judeca totul dupa aparente si au impresia ca le stiu pe toate.”

„Uite, fericirea este cea mai mare iluzie. Poti avea 10 bilete dus catre Rai, daca nu vine cine vrei tu cu tine, ai merge cu bucurie in Iad si ai lua si biletele cu tine, doar ca sa nu mearga acel cineva cu ele fara tine. Si ajungi sa dai totul pe nimic doar pentru ca totul acela nu ar fi fost la fel de frumos daca nu ar fi avut inca ceva. Dar tu, de fapt, nu poti sti cum ar fi fost pentru ca nu ai fost vreodata fericit cu adevarat. Intotdeauna ti-ai dorit mai mult, apoi ai crezut ca nu ai primit niciodata ce ti-ai dorit si ca numai altii pot fi fericiti.”

„Deocamdata, cam atat din coltul asta de lume. Sper sa ma tarasc cumva in pat, sa ma trezesc maine ca dintr-un cosmar si eventual sa imi spun ca va fi bine, pentru ca in ultima vreme nici macar atat nu mai aud de la altii. La ora asta cred ca deja se explica destul de bine cat de mult si de ce le pasa altora de tine... nu conteaza ca te simti defect, nimeni nu este defect pentru ca nimeni nu este perfect, la fel cum nimeni nu este nevinovat pentru ca nimeni nu poate ierta. Si oricat de mult ai suferi, mereu se va gasi cineva sa spuna o vorba inteligenta care sa iti anuleze orice consolare.”

Ce stiu eu? Nu stiu nimic...