luni, 15 aprilie 2013

Adaptari

Cum ar fi daca nimic nu ar fi ceea ce pare? Oamenii se ghideaza atat de mult dupa aparente, incat uita deseori sa caute adevarul dincolo de evidentul banal si plictisitorul normal. In ideea ca indiciile dezvaluie caracteristici des intalnite, iar caracteristicile des intalnite apartin acelorasi categorii, nimeni nu se mai oboseste sa afle sursele, motivele, cauzele, identitatea ori adevarata natura a lucrurilor.
Cum ar fi daca viata ar fi pentru oameni ca site-urile de socializare? Sa aiba optiuni precum a sterge sau adauga oamenii in lista de cunoscuti, de a place sau ignora tot ce le covine ori nu, de a bloca diverse persoane de la a-i contacta sau de a deveni invizibili atunci isi doresc. Fiecare ar putea iesi pe strada si ar spune „adaug asta, imi place aceea, nu ma intereseaza asta, nu vreau sa mai vad aceea, imi place asta, adaug aceea” si tot asa pana cand, inainte sa realizeze, totul ar deveni mecanic. Si-ar umple listele de prieteni sau lucruri care ii plac cu tot felul de nonsensuri, dupa care ar incepe sa le goleasca incarcandu-se de ignoranta... in final, ar deveni invizibil, nemultumit ca ii lipseste tot ce i-a placut si nu mai poate gasi ceva pentru ca ignora totul si pe toti.
Cum ar fi daca scriitorii ar face dragoste cu operele pe care le scriu? Fiecare idee ar fi o amanta seducatoare care i-ar cuceri la prima vedere, iar ei ar duce-o acasa. Ar intinde-o pe patul lor de hartie si ar asterne-o pe birou, lasand-o sa astepte pana cand ei ar fi gata pentru ea. Iar ea, ideea, i-ar implora sa ii acorde atentie, sa o dezbrace pana la cele mai adanci secrete, sa o iubeasca si sa o foloseasca in cele mai inimaginabile moduri pana ar stoarce si ultimul strop din ea. Iar cand actul ar fi complet si ideea se va fi dezvoltat intr-o carte, ei s-ar simti eliberati complet de ea si demonul ei.
Cum ar fi daca oamenii s-ar putea delimita de inchisoarea numita „trup” si s-ar putea privi din perspectiva altor persoane? Fiecare persoana ar reprezenta o noua perspectiva si fiecare perspectiva ar reprezenta o noua idee despre ei. Multi ar afla multe lucruri pe care nici nu le banuiau despre ei, altii si-ar confirma asteptarile, dar nu toti ar fi multumiti de ce ar afla. Ar putea sfarsi prin a uri in egala masura pe toata lumea, fiindca toti pleaca din viata lor la un moment dat. Dar aceasta explorare i-ar ajuta sa se defineasca mai usor si sa se cunoasca mai bine, pentru ca oamenii sunt prizonierii trupului lor. Nu se pot vedea din exterior, iar atunci cand incearca sa faca asta privesc intr-o oglinda in care observa intai imperfectiunile trupului lor material, apoi imperfectiunile sufletului lor imaterial. In oglinda, oamenii isi amintesc toate bucuriile sau regretele, toate realizarile sau esecurile, toate iubirile sau conflictele, dar niciodata in egala masura si cu atat mai putin intr-un mod obiectiv...
Cum ar fi daca pictorii nu ar mai picta tablouri abstracte, ci fotografii? Sa portretizeze oamenii atat dupa fizic, cat si dupa suflet; sa vada realitatea in toate formele si detaliile ei si sa nu se mai concentreze asupra divinului, sideralului si absurdului; sa nu isi mai imagineze scene care au existat si despre care nu poate spune nimeni cu exactitate cum s-au petrecut, ci sa fie martori la evenimentele pe care le imortalizeaza. Nu ar mai exista critici nebuni care sa ii respinga cu vehementa in timpul vietii si sa ii regrete dupa moarte. Oamenii nu s-ar mai inghesui sa plateasca averi pe tablouri rare pentru ca ele s-ar gasi pretutindeni. Excentricii s-ar bucura sa agate pe pereti scene macabre ori socante, insa adevaratii iubitori ai artei ar deplange lipsa imaginatiei si s-ar multumi sa aprecieze doar talentul de a reda fidel detaliile.
Cum ar fi daca oamenii ar fi sinceri si ar spune deschis tot ce cred despre ceilalti? Sa aiba curajul sa recunoasca atunci cand iubesc sau detesta o persoana, dar sa isi poata motiva sentimentele ori ratiunea. Fiecare ar putea rasufla usurat cand nu ar mai fi nevoit sa se ascunda de ceilalti pentru ca nu ii suporta sau cand nu ar mai fi nevoit sa suporte ideea ca sentimentele lui nu vor fi niciodata acceptate de catre persoana pentru care le simte. Unii ar putea abuza, spunand totul altora, dar refuzand sa asculte ce cred ceilalti despre ei. Insa nu s-ar putea ascunde la nesfarsit si ar fi obligati candva sa infrunte si parerile acelea.
Cum ar fi daca relatiile ar fi tot timpul ca la inceput? Sa isi pastreze acea neindemanare cand fiecare dintre indragostiti face un gest, apoi se rusineaza; acele momente in care niciunul nu scoate vreun cuvant, dar amandoi se inteleg din priviri; acea frumusete a privirilor si atingerilor tandre prin care fiecare cauta sa se apropie de celalalt intr-un fel care sa nu para exagerat; acea dulceata a cuvintelor si sarutarilor care apar brusc, dar fix in momentele potrivite. Nu s-ar mai ajunge la reprosuri, despartiri si divorturi pentru ca daca cei doi s-ar plictisi unul de celalalt, ar insemna ca nu s-au iubit. Nu ar mai exista melodii triste si nu ar mai avea nimeni nevoie de ploaie pentru a-si ascunde lacrimile. Dar cu siguranta s-ar inmulti cei care nu cred in iubire sau nu vor sa creada, caci i-ar plictisi privelistile pline de inimioare si norisori rozalii.
Cum ar fi daca muzicienii ar face muzica pentru suflet si nu pentru urechi? Fiecare melodie ar influenta atat starea celui care o asculta, cat si atitudinea lui. Oamenii nu ar mai alege un gen de muzica pentru ca ii reprezinta, ci muzica i-ar alege pe ei pentru ca nu toti ar intelege-o. Unii nici macar nu ar auzi notele, pentru ca sufletul lor ar fi acordat in alta gama. Altii ar fi surzi de-a dreptul, pentru ca sufletele lor sunt impietrite. Iar muzica nu ar mai fi un limbaj universal care sa transmita sentimente si emotii, ci ar fi o punte intre suflete, aducand mai aproape oamenii unii de altii si unind sufletele pereche.
Cum ar fi daca fiecare om si-ar urma calea lui in viata? Sa isi cladeasca singur drumul sau sa urmeze ce considera ca i-a fost scris, fara sa ii copieze pe altii, fara sa se uite inapoi, fara sa isi spuna ca este mai bun sau mai rau decat ceilalti; sa nu mai regrete nimic din ce a facut, pentru ca fara greseli nu ar fi ajuns acolo si poate ca nu ar fi fost la fel de fericit; sa nu mai ia totul personal si sa fie la fel de ironic precum viata, realitatea ori liberul arbitru; sa se bucure mai mult de ce are si sa nu mai incerce sa se schimbe pentru a obtine ce isi doreste, ci sa invete sa obtina fara eforturi; sa nu mai regrete investitiile facute, ci sa se gandeasca la recuperarea pierderilor. Astfel ar avea cu totii o atitudine mai relaxata si o viata mai linistita. Iar daca s-ar plictisi, ar putea reveni oricand la ceea ce faceau inainte fara grija ca s-au schimbat radical, pentru ca optimismul este o stare, nu o conditie.
Cum ar fi daca oamenii nu ar mai judeca dupa aparente? Sa nu mai eticheteze totul in milioane de categorii cu denumiri stupide sau complicate, ci pur si simplu sa se dedice studiului si cunoasterii tuturor caracteristicilor evidente sau ascunse; sa nu mai respinga oamenii si lucrurile doar pentru ca nu au aceeasi culoare, nu asculta aceleasi genuri de muzica ori pur si simplu nu se potrivesc aurei lor; sa nu se mai identifice atat de usor cu tot ceea ce li se pare interesant, ci sa si descopere de ce li se pare interesant. Nu ar mai exista oameni ipocriti, discriminare, lipsa de comunicare ori conflicte absurde. Unii s-ar retrage in pustiu, refuzand sa cunoasca toate laturile umanitatii. Altii, deziluzionati de o perceptie defectuoasa a realitatii, ar ramane la fel de aroganti, considerand ca sunt diferiti ori ca nu au nevoie de ceilalti.
Daca nimic nu ar fi ce pare, perfectiunea nu ar fi posibila, contrar aparentelor. Orice utopie este caracterizata de un defect imens, insesizabil celor care traiesc captivi in ea, dar evident tuturor observatorilor externi. Realitatea poate imbraca cele mai bizare forme si culori si nu intotdeauna ceea ce pare evident la prima vedere se va destrama sub observatia atenta a unui ochi curios, avid de cunoastere. Viata, prin diversitatea ei, implica multe schimbari care pot trece neobservate la inceput. Unele schimbari sunt doar aparente, cum ar fi optimismul care se instaleaza temporar in gandirea unora. Dar viata, prin diversitatea ei, reuseste sa continue in ciuda tuturor obstacolelor. Schimbarile sunt rareori optiuni, de obicei se impun. Oamenii nu pot face altceva decat sa se adapteze ori sa renunte; insa nu viata este cea care face adaptarile, ci oamenii le fac. Si ce devine viata lor, daca nu suma tuturor adaptarilor lor?

2 comentarii:

  1. Cel mai adaptat supravietuieste. Pana si in genetica se aplica acest proces...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai asta este firea lucrurilor, doar asa au evoluat toate :)

      Ștergere