vineri, 19 aprilie 2013

Astazi Nu Scriu Despre Tine

Exista lucruri in viata care odata rostite, nu pot fi retrase; odata auzite, nu pot fi uitate; odata vazute, nu pot fi sterse; odata facute, nu pot fi desfacute... dar exista si cuvinte mute pentru urechile surde, imagini nedeslusite pentru ochii orbi, cuvinte fara sunete, melodii fara note, carti fara litere, scuze fara regrete, regrete fara motive, vieti fara scanteie si morti vii. Se numesc generic „paradoxuri”, „liber arbitru”, „ironia vietii”, „destin nedrept” si tot asa.
Paradoxul meu... esti tu. Dar astazi nu scriu despre tine. Nu, astazi nu intentionez sa scriu despre cum arati si ce nu arati, despre cum simti si ce nu simti, despre cum vorbesti si ce nu auzi, despre cum privesti si ce nu vezi, despre cum esti si ce nu esti. Nu intentionez sa scriu despre frumusetea ta rapitoare sau hidosenia ta dezgustatoare, despre iubirea ta inaltatoare sau minciunile tale sfruntate, despre cuvintele tale dulci sau obstinatia ta, despre privirea ta blanda sau hipermetropia ta, despre sufletul tau bun sau indiferenta ta...
Se spune ca nu e bine sa iubesti un scriitor, pentru ca te vei intreba intotdeauna daca scrie despre tine ori nu. Iar atunci cand va scrie despre tine, te va sui pe un piedestal si iti va da aripi pentru ca apoi sa te tranteasca in abis si sa te transforme in monstru pentru ceilalti. Dar stii prea bine ca scriitorii au intotdeauna ca muze persoanele iubite. Si daca, de fapt, ei nu scriu despre cineva anume? Daca scriu doar despre ei insisi si demonii dinauntrul lor? Iar daca nu sunt demoni... sunt fantome. Scriitorii sunt acei oameni care iau nimicul si il transforma in orice. Dar nu pot fi invinovatiti pentru ca iau oamenii si ii transforma in monstri. Oamenii se transforma in monstri de la sine, fara ajutor extern.
Daca am scris vreodata despre tine, am facut-o pentru ca a insemnat ceva. Pentru ca tu ai insemnat ceva. Nu mi-am dat seama ca in dictionar, la numele tau, era trecuta o explicatie generica, fara vreo imagine sau vreun indiciu care sa spuna ceva despre tine. A fost vina mea, am fost naiv... am lasat inspiratia sa ma ghideze fara sa stiu ca ea era, la randul ei, ghidata de sentimente... Sentimentele, desi au ratiunea lor, nu gandesc rational si nu stiu ca „nu trebuie”. Sentimentele stiu doar ca „trebuie”...
Si nu poti scrie despre un loc pe care l-ai vizitat impreuna cu cineva fara a-ti aminti ca ai vazut acea persoana impreuna cu altcineva in acelasi loc. Nu poti scrie despre ce ai facut impreuna cu cineva fara a te gandi ca poate acea persoana face acelasi lucru cu altcineva acum. Nu poti scrie despre visele tale cu cineva fara a te gandi ca acum altcineva isi implineste acele vise alaturi de persoana aceea. Nu poti scrie despre prietenia ta cu cineva fara a te gandi ca poate acea persoana ar fi scris despre prietenia ei cu altcineva. Nu poti scrie despre sentimentele tale pentru cineva fara a-ti aminti ca a fost o vreme cand credeai ca ti le impartaseste. Nu poti scrie despre cineva fara a te gandi ca desi a fost cea mai importanta persoana pentru tine, tu ai fost o optiune pentru ea.
Daca nu am scris niciodata despre tine, a fost din cauza ca nu voiam sa se stie. Nu voiam ca tu sa stii ce as scrie despre tine... si nu voiam ca lumea sa stie ca scriu despre tine. Nu mi-e rusine cu tine si nici cu ce insemni tu pentru mine. Nu ma tem sa te arat lumii sau sa te uit. Dar stiu ce insemni tu si nu era nevoie ca altii sa afle ce inseamna asta. Poate ca nici nu ti-ar fi pasat. Lor oricum nu le pasa, dar ei sunt avizi de povesti. Oamenii... au nevoie de povesti pentru ca ale lor ii sperie, dar se linistesc cand se regasesc in povestile altora; iar daca nu ii sperie, povestile lor sunt plictisitoare. Ori poate au nevoie de povestile altora pentru a le redescoperi pe ale lor. Insa oricum ar fi, eu nu scriu pentru a le da lor povesti.
Si nu scriu despre tine ori despre mine. Scriu despre oameni. Daca ei vor sa se regaseasca in ceea ce scriu, asta nu inseamna ca le acord aceasta satisfactie. Iar daca tu nu vrei sa scriu despre tine, nu ar mai trebui sa citesti ce scriu, incercand sa afli despre cine am scris. Din orgoliu sau din vanitate, oamenii vor considera intotdeauna ca scriu despre fiecare dintre ei in parte. Si poate ca pe undeva vor avea dreptate. Sunt om, la fel ca ei, deci nu am cum sa nu scriu despre oameni, iar scriind despre oameni, nu am cum sa nu scriu despre cel putin unul anume. Doar ca astazi nu scriu despre tine.

20 de comentarii:

  1. Cat de frumos. Nu ar trebui sa iti pese ce credea ea cand citeste ce scrii. Scriitorii se lasa purtati de imbinarea imaginatiei cu sentimentele, astfel incat creaza perfectul. In mintea ta stii cine e ea cu adevarat si cred ca asta e cel mai important lucru! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut!
    Pentru ca imi place blogul tau, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
    si daca ai placere sa ma urmaresti...
    :) O primavara frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos..
    Mă bucur foarte mult că am găsit blogul tău. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc.
      Te-am vizitat si eu si imi place cum scrii. Imi amintesti de mine, la inceput, exceptand partea cu cel pe care vrei sa il lasi in urma :)

      Ștergere
    2. N-ai idee cât de bine m-ai făcut să mă simt acum. :)

      Ștergere
    3. Pai sa stii ca nu am... cum am reusit?

      Ștergere
    4. Păi e ceva să știi că îi place cuiva cum scrii .. și partea „Imi amintesti de mine, la inceput” .. :)

      Ștergere
    5. Am considerat ca ai acelasi stil, iti pot da cateva legaturi sa te convingi. Dar nu stiu cat de mult e motiv de bucurie...

      Ștergere
    6. Îmi place foarte mult cum scrii , mi-ar plăcea să ajung și eu cândva să o fac în același mod..

      Ștergere
    7. Ei... esti prea draguta, nu scriu atat de bine :) cat despre "candva", poti doar sa continui sa scrii si te asigur ca astfel iti vei imbunatati stilul :)

      Ștergere
    8. E doar părerea mea.. chiar îmi place. :)

      Ștergere