marți, 1 ianuarie 2013

2013

La multi ani si bine v-am gasit pe anul asta! Sper ca l-ati inceput asa cum v-ati dorit si ca il veti continua asa cum va doriti. Cat despre mine, nu imi sta bine sa va povestesc, dar momentan e bine. Si daca va intrebati de ce scriu pe blog in loc sa petrec... ei bine, e doar prima zi din an, nu neaparat si cea mai speciala. Si apoi, de ce sa ratez ocazia de a va transmite cate ceva?
In primul rand... nu sunt un mare fan al „Revelionului”. Desigur, este o buna ocazie de a aniversa toate evenimentele din anul precedent si de a pune bazele planurilor pentru anul care vine. Insa nu putini sunt cei care regreta multe evenimente din anul trecut si fac previziuni sumbre pentru anul care vine. Asa ca... ce a fost, a fost, ce va fi, va fi.
Dar ce va fi? Pai, in primul rand, mancare si bautura. Atat de multe incat bietii pofticiosi, dar si credinciosii care au tinut post ajung pe la spitale cu diverse probleme datorate excesului de mancare sau alcool. Asta intr-un caz mai fericit, pentru ca altii se suie la volan si pot ajunge... ei bine, sa nu incepem anul cu astfel de idei. Dupa mancare si bautura, artificiile si petardele. Scopul lor este de a speria ghinionul si spiritele rele, cica. Noaptea de revelion este – probabil – singura in care bubuie si altceva cu exceptia prostiei. Mda, zisesem ca nu incepem anul cu astfel de idei...
Eu sper ca anul asta sa fie ce a fost 2012, dar cu plus in fata, nu cu minus. Ca in 2012 am avut prea multe crize, financiare, politice, sociale si de toate felurile, ca sa nu mai vorbim de scumpiri, sfarsiturile lumii, vinerile negre si toate celelalte tepe care s-au trambitat la tembelizor. Adica... daca tot prostim poporul, macar sa il mai si indulcim, sa nu moara chiar toti lacheii credinciosi ai sistemului care inca mai spera la schimbare. In fond, Romania a devenit Tara Minunilor, ca ne minunam de orice, numai de ce trebuie nu... asa ca de ce nu am putea avea si niste minuni reale, chiar daca nu ar tine mult? O fi chiar atat de dificil?
Sa mai fie si niste vesti bune! Si niste bucurii. Sa ne bucuram mai mult de oamenii din preajma noastra, chiar daca nu sunt toti ceea ce par. Sa ne bucuram de toate lucrurile marunte a caror importanta o uitam si ne amintim de ele doar de sarbatori, ca uite asa ajungem sa dam cadouri doar de Craciun, sa iubim doar de Valentine’s Day, sa apreciem femeile doar de 1 si 8 martie, sa mergem la biserica doar de Paste si sa facem fapte bune doar in post... de ce sa nu facem si invers? Sa fim noi minunea de care avem nevoie si astfel sa ne indulcim existenta.
Acum sa nu va mire ca poate m-a lovit optimismul... nu am baut indeajuns incat sa ii cad prada total si oricum nu ma va convinge niciodata pe deplin. Dar uneori mai e nevoie si de ambitie si vointa sa faci lucrurile pe care ti le propui. Si daca cineva, macar o singura persoana imi va urma exemplul, misiunea mea a fost mai mult decat indeplinita. Acestea fiind spuse... omul vine, dar mai si pleaca. Va urez inca o data la multi ani si va mai astept pe aici!

6 comentarii:

  1. La multi ani si tie, Tibi!!! Sa ai parte de un an plin de surprize placute si lasa pesimismul si prostia umana de revelion, ca asa ii place omului sa se mai simta bine :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am mai trecut de mult pe la tine...si La multi ani! Te tii de scris...incerc sa mai citesc de pe blogul tau, am ramas in urma cu cititul. Sper sa ai si tu un inceput bun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La multi ani! Nu prea ma tin de scris, dar fie. Sper sa citesti tot. Pana acum e bine, multumesc :)

      Ștergere