Joc Dificil

Poezie de soapte si strigate se asterne peste mucegaiul inflorit al ferestrei. Inauntru, cateva molii acopera cu aripile lor sticla imbacsita, absorbind si mai mult din lumina care oricum patrunde cu greu. Ciudat loc si-au gasit furnicile pentru a se razboi, chiar in apa scursa dedesubtul ferestrei. De sus, din colt, paianjenii privesc cu jind: nu se vor putea bucura de victime... Candva, un panou pus la intrare avertiza pe oricine ar fi vrut sa treaca pragul: „Bun venit in haos!”, ca si cum ar fi fost o placere. Unii radeau la vederea lui, altii se incruntau, dar cei mai multi ocoleau locul. Acum panoul lipseste, dar nici oamenii nu se incumeta sa intre. Nu ca ar avea loc, caci fereastra nu este singurul loc plin de activitate aici.

Orologiul bate ca nebunul ceas dupa ceas, dar limbile lui se invart in sens invers, cucul nu mai vrea sa iasa si pendulele se lovesc intre ele asemeni celor ale lui Newton. In oglinda din fata lui plutesc zeci, sute de ceasuri si pendule, toate invartindu-se in sens invers, ticaind si sunand infernal, lovindu-se de sticla si ricosand in toate directiile inapoi in oglinda. Un candelabru imens se stinge si se aprinde ritmic, imitand ziua si noaptea in functie de bataile ceasurilor. In jurul lui, mustele roiesc pe orbite, ciocnindu-se incontinuu. Printre ornamentele lunguiete si luminoase falfaie energic alte molii, atrase de jocul de lumini. Apoi, orbite de lumina si ametite de incrancenare, moliile si mustele se intalnesc pe podea, intr-un ultim tango...

Cartile aterizeaza si decoleaza de pe rafturile din biblioteca. Fiecare cursa duce catre lumile si aventurile descrise in paginile lor. Aglomeratie mare, caci in fiecare minut aterizeaza sau decoleaza cate o carte. Iar in zborul lor, cartile se pierd prin aer si apar de nicaieri pentru a ateriza. Dintr-o cutie de sub biblioteca, insa, cateva fotografii se revolta. Ar vrea sa zboare si ele, dar nu le deschide nimeni capacul si astfel raman captive. In fata lor, creioanele se bat intre ele pentru a afla care are varful mai tare. Lemnul si  grafitul zac marturie luptelor inversunate, acoperind podeaua putrezita si roasa de sobolani, care s-au ascuns in gaurile din peretii crapati si stacojii. Iar din crapaturile peretilor, miriapode si carii ies pe fuga pentru a devora cu lacomie bucatile de lemn...

O calimara isi varsa lacrimile pe masa. Hartia se ineaca din cauza licorii colorate si balteste precum victima unei crime in propriul sange. Cateva muste inspecteaza, curioase, locul. Studiaza lichidul scurs si hartia patata, apoi zboara, se invart in aer cateva secunde si revin ca si cum au descoperit detalii care le scapasera. Cateva coperti vechi si scorojite imbraca hartii galbene si uitate. Intre ele se ascunde cheia enigmei, elucidarea tuturor misterelor, solutia tuturor problemelor, raspunsul tuturor intrebarilor. Insa hartiile isi iau si ele zborul si nu vor sa isi dezvaluie continutul. Mai degraba s-ar transforma in cenusa decat in povesti de audienta larga...

Acum totul este clar: aici era, de fapt, un suflet si viata lui. Jocul s-a terminat, enigma a fost rezolvata. Dar ce farmec mai au lucrurile? Ce mai e de facut acum? Un nou joc? Bucuria victoriei? Alt joc? Ori alta ocupatie? Sfarsitul inseamna un nou inceput. Doar ca noul inceput va fi diferit. Nu va mai exista niciun panou, niciun avertisment, nicio cheie, nicio elucidare, niciun ajutor oferit gratuit. Fiecare va alege dificultatea pe care o prefera si va juca ori va renunta. Dar va fi un joc dificil...