vineri, 18 ianuarie 2013

Ochii Ei

Intr-o seara friguroasa de iarna, un tanar se plimba pe strazi micute si intortocheate. Ceata imbraca intr-o mantie vaporoasa totul in jur, iar vantul scutura de zapada abia topita crengile copacilor. Timpul parea ca inghetase si el, caci intunericul pusese stapanire pe cer de ceva vreme, insa luna nu se intrezarea prin ceata densa si norii trecatori. Din cand in cand, farurile unei masini indrazneau sa patrunda prin ceata si sa proiecteze jocuri curioase de lumini pe peretii reci si murdari ai cladirilor. Insa tanarul continua sa paseasca hotarat catre destinatia lui.
La un moment dat drumul se deschise si in fata tanarului aparu o piata. Un rond, cladiri iluminate, cativa oameni grabiti si vantul animau peisajul rece. In fata acestui loc, tanarul se opri putin, ezitand. Cauta din priviri un loc, un spatiu din care sa stea si sa priveasca. Isi imagina ca s-ar putea ascunde in mijlocul trecatorilor ca sa ii studieze, insa gandul ca le-ar putea stanjeni circulatia il facu sa isi aleaga un loc unde toata lumea statea si astepta: statia de autobuz. Se indrepta cu pasi mari, grabiti, spre statie si se opri langa un morman de zapada plina de apa si noroi. Se intreba cate lucruri ar fi putut povesti zapada aceea daca ar fi avut constiinta, insa atentia ii fu atrasa apoi de autobuzul care tocmai oprea in statie.
Autobuzul ar fi avut mult mai multe povesti de spus despre toti cei pe care ii purtase in drumurile lui, catre locul de munca, catre scoala, liceu, facultate, catre piata ori chiar catre spital... catre vise ori catre dezamagiri... si toate povestile acelor oameni ar fi fost stranse intre usile, peretii si geamurile autobuzului, scrise pe scaune, pe bare ori pe podea, pe rotile care imbratisau constant asfaltul ori pe geamurile care se scaldau in razele soarelui, stropii de ploaie si fulgii de zapada.
Sirul de ganduri si povesti se intrerupse brusc. Din departare se auzeau pasi apropiindu-se. Pareau la fel de grabiti si hotarati ca si pasii tanarului, iar asta ii atrase atentia. Toti cei care trecusera pe acolo erau grabiti, frigul si oboseala ii impingeau sa ajunga mai repede acasa ori macar la adapost. Insa pasii aceia care se auzeau acum aveau alta rezonanta, pareau mult mai determinati. Privi atent in jur: autobuzul plecase de mult, doua persoane asteptau sa vina altul iar in rest, totul parea la fel ca si pana atunci. Numai pasii continuau sa se apropie.
Intoarse privirea in directia din care se auzeau pasii. De dupa colt aparu o domnisoara. Micuta, imbracata gros si cu un fular infasurat in jurul gatului, fata se indrepta hotarata spre tanar. De cum il zari, un zambet larg ii aparu pe buze. Usor mirat, tanarul zambi si el si porni in directia ei. Isi alunga din minte orice gand, oricum erau inutile toate. Isi fixa privirea asupra ei, dar nu reusi sa observe nimic altceva decat ochii ei. Caprui, mari si vioi, il priveau cu o caldura cum nu mai intalnise pana atunci in nicio privire. Se opri in fata ei, se apleca si amandoi isi unira trupurile intr-o imbratisare lunga urmata de un sarut tandru.
Emotiile momentului insotite de buzele ei atat de dulci si moi facura inima tanarului sa bata atat de repede si puternic, incat simtea ca ii iese din piept. Nu ii venea sa creada ca se afla acolo, in bratele ei, in fata ei, in fata ochilor ei plini de caldura si blandete... credea ca viseaza, iar zambetul ei era – de fapt – al lui si buzele ei moi care il sarutau erau doar o iluzie. Insa ea il lua de mana si il readuse la realitate: nu visa, chiar era acolo, alaturi de ea. Si in vreme ce el era destul de confuz, ea parea sigura si hotarata.
Pornira impreuna intr-o plimbare lunga prin labirintul de strazi. Nu conta incotro se indreptau, nu contau nici macar frigul, vantul si ceata... tot ce conta era ca se plimbau impreuna. Isi povesteau diverse, zambind larg si privindu-se cu afectiune, fericiti ca erau impreuna. Nu i-ar fi putut distrage nimic si nimeni. In fond, cum s-ar fi putut desparti? Aveau langa ei – fiecare – tot ce isi dorisera, iar restul nu conta. Iar in timp ce ea zambea si povestea, el nu isi putea dezlipi privirea de pe ochii ei...

12 comentarii:

  1. Oare exista o astfel de atractie si in viata reala?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce nu? Sunt multi oameni care cred in dragostea la prima vedere :)

      Ștergere
  2. In fiecare cuvant ma regasesc. Am senzatia ca ai descris povestea mea<3 Atat de in detaliu si totusi atat de scurt si cuprinzator...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai... oamenii sunt diferiti, dar iubirea ar trebui sa fie la fel pentru toti, nu? :)

      Ștergere
    2. Asa e. Dar fiecare o percepe intr-un anumit mod. :)

      Ștergere
    3. Da, asta asa este. Probabil ca de asta te regasesti - avem o perceptie asemanatoare. :)

      Ștergere
  3. As vrea sa pot sa cred ca exista asa ceva si in viata reala, dar nu pot...macar ma delectez cu euforia ce mi-a ramas dupa ce axm terminat de citit ceea ce ai scris.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar de ce nu poti crede? Ce anume ti se pare imposibil?

      Ștergere
  4. Ca tot vorbeam despre oameni..Extrem de interesanta postarea. :)

    RăspundețiȘtergere