„Esti minunat” – asa mi-ai spus
Dar eu nu stiam ce sa spun...
„Iti inchipui” – am presupus
Nu as putea fi atat de bun...
Apoi m-am gandit la tine,
Oare ce-ai vazut la mine?
Si m-am intrebat „cum, de ce?”
Mi-am zis ca poate va trece...
Insa mi-au venit in minte
Clipele in care zambeam
Au fost clipe fericite,
Posibile – nu le credeam...
Si nu stiu cum sa dovedesc,
Nu vreau sa te dezamagesc,
Doar ca raspunsul meu e „nu”,
Nu eu sunt minunat, ci tu!
Observ mirarea, dar sa stii
Ai avut mereu un atu
De zambetul de zi cu zi
Nu eu sunt vinovat, ci tu!
Pentru ca de cand te cunosc
In fiecare zi zambesc
Si crede-ma, chiar stiu ce spun
Nu eu sunt motivul, ci tu!
Nice! :D
RăspundețiȘtergereȘtii vorba aia cu cine se aseamănă se adună... de aici rezultă ca și tu ești minunat :D
RăspundețiȘtergereSi daca sunt exceptia de la regula? :))
Ștergereo poezie simpla si frumoasa:)
RăspundețiȘtergereMultumesc, Bianca! :)
ȘtergereBa da, Tibi, ești un om minunat, dar mult prea modest ca să poți să accepți și tu asta! Meriți tot ce e mai bun >:D<
RăspundețiȘtergereMultumesc, Diana! Si tu meriti tot ce e mai bun >:D<
ȘtergereMulțumesc, Tibi, dragă! :3
ȘtergereCu placere! :)
Ștergere