Golanul

Intr-o seara, un autobuz strabatea orasul la ora de varf. Masini, claxoane, semafoare, forfota mare, iar in autobuz – plin de lume. Printre oameni, un pusti imbracat in haine colorate, cu ochii mari si nasul pistruiat, se holba la ceilalti cu teama. Apoi privea fiecare statie cand oprea autobuzul, analiza fiecare calator care urca si revenea la cei care erau deja in autobuz.

La un moment dat, pustiul observa in mainile cuiva un telefon mobil care ii atrase atentia. Nu era sofisticat ori scump, dar avea lipit un abtibild deasupra ecranului, acolo unde ar fi trebuit sa fie inscriptionata firma producatoare a aparatului. Tanarul citi cuvantul de pe abtibild si incepu sa analizeze, curios, aparatul. „Stiu modelul asta” – isi spuse in gand. Apoi, analizand cu atentie, isi aminti firma producatoare, exclamandu-i numele in gand, insa pana sa se bucure de „constatare”, se gandi ca nu analizase si proprietarul aparatului. „E o fata!” – exclama din nou in gand, vazand ca mainile care tineau aparatul apartineau unei fete blonde.

Fata statea cu fata spre usa, tinand o geanta mare rezemata de piciorul drept. Se juca pe telefon fara sa bage in seama oamenii din jurul ei. Astfel, nu putea observa cum pustiul o privea insistent, cu gura cascata si ochii mari. Insa usa autobuzului care se deschise intrerupse brusc admiratia pustiului, caci el isi aminti sa analizeze statia si calatorii care urcau in autobuz.

Cand isi intoarse privirea la fata blonda, observa ca vorbea la telefon, nu se mai juca. Incerca sa inteleaga ce spunea, dar nu putea citi pe buze, fata vorbea incet si zgomotul era prea mare. Dupa ce termina convorbirea, blonda incepu sa traga geanta mare spre usa. Pustiul isi spuse ca trebuie sa o ajute, asa ca isi facu loc printre calatorii indignati de lipsa lui de maniere si se opri zambind langa fata. Intinse mana sa ii ia geanta si ii spuse cu un ranjet plin de mandrie:

- Permite-mi sa te ajut, te rog!

- Stai linistit, ma descurc – raspunse blonda.

- Dar te rog, nu se cade sa cari o geanta atat de...

Fraza ii fu intrerupta de o voce severa si nervoasa:

- Ce faci, ma, golane!? Te dai la fiica’mea?

Tanarul, vizibil stanjenit, se inrosi instant la fata si baigui cateva cuvinte:

- Nu, domnule... va rog... sa ma scuzati, incercam doar... doar sa o ajut... cu geanta... stiti, e grea si nu se cade...

- Lasa, ba – raspunse tatal fetei, acum in spatele acesteia – ca va stiu eu pe voi, astia, golanii din ziua de azi. Va cautati tot soiul de pretexte si „da sa te ajut cu geanta, da sa te duc acasa, da si mie numarul tau, da si mie aidiul tau, da si mie un pupic” si gata... pana sa isi dea seama bietele fete, le-ati sucit mintile. Vezi de treaba ta, ca are cine sa o ajute!

- Va rog, nu am vrut decat sa o ajut, permiteti-mi sa va demonstrez.

Si spunand acestea, apuca geanta, astepta sa se deschida usa, apoi cobori. In spatele lui cobori fata si dupa inca doi calatori aparu si tatal ei. Era un barbat inalt, semet, cu parul grizonat si mustata, avand o privire patrunzatoare. Se uita incruntat la baiat, apoi ii spuse:

- Daca tot ai vrut sa fii galant ia, hai, ajuta-ne sa ajungem pana la bloc, e la doua strazi distanta de aici. Tu duci geanta, eu duc sacosele astea doua si Maria o sa mearga intre noi, sa nu iti treaca vreo nastrusnicie prin cap!

- Desigur, domnule... cu cea mai mare placere – raspunse baiatul cu voce tremuranda.

Isi arunca o privire spre fata: zambea, ceea ce insemna ceva de bine, in opinia lui. Atunci insa isi dadu seama ca mai mult decat atractia pentru fata resimtea atractia gravitationala, care tragea de geanta din mana lui cu cateva kilograme spre sol, iar el tocmai se angajase sa o care pe o distanta considerabila. „Bravo, geniule!” – isi spuse in gand, pastrand totusi speranta ca va merita efortul.

- V-ati mutat recent? incerca el sa faca primul pas pentru a sparge tacerea.

Pentru cateva secunde nu primi niciun raspuns, apoi auzi cum tatal fetei isi drege vocea si ii raspunde:

- De ce, n-ai vrea sa te muti si tu cu noi, cumva? Vezi de treaba ta, pustiulica, daca ai vrut sa fii cavaler nu te apuca sa pui intrebari indiscrete.

- Imi cer scuze, voiam doar... sa fac conversatie – se scuza pustiul, din nou stanjenit.

Fata chicotea. Il privi, apoi cu un zambet larg il intreba:

- Mergeai departe? Ca nu as vrea sa te retin si sa te astepte cineva pe undeva....

Baiatul se aprinse si mai tare in obraji si inghiti in sec, apoi raspunse:

- Pai... mergeam... adica nu! Coboram la urmatoarea statie, mergeam acasa.

- I’auzi – spuse fata – stai aproape... ce dragut!

- Da – adauga tatal – ce bine ca o sa scapi repede, sa te duci in treaba ta.

Pustiul, pus in fata „asaltului”, incerca sa isi caute scuze si explicatii:

- Nu e nimic... adica... daca nu puteam sta, nu ma ofeream sa va ajut. Si apoi, placerea este de partea mea – spuse zambind catre fata.

- Si cum te cheama, ma, pustiulica? intreba tatal.

- Radu, dar prietenii imi spun Rad – adauga facandu-i cu ochiul fetei, stiind ca ar putea fi o „informatie utila”.

Tatal privi suspect:

- Bine, ma, Radule, si ce cautai tu in autobuz la ora asta? De unde vii?

Incoltit, tanarul incepu sa caute repede un raspuns. Se gandi la meditatii, dar realiza ca nu are niciun obiect de studiu la el. Regreta acum ca isi lasase rucsacul acasa, insa nu avusese de unde sa stie ce il astepta. Asa ca se gandi la un pretext generic:

- Pai... aaa... am fost la un prieten, avea o problema cu... calculatorul... si m-a rugat sa il ajut. Si stiti cum e, am mai stat si noi de vorba... si asta a fost, timpul a trecut repede.

- Bine, ma, daca zici tu... asa o fi – raspunse omul, cu spranceana ridicata. Hai ca am ajuns, asta e blocul. De aici ne descurcam si singuri. Maria – se intoarse catre fata – ia-ti „la revedere” si hai sa urcam in casa.

Maria ii zambi baiatului si ii spuse:

- Rad zici, a? Multumesc pentru ajutor, noapte buna. Ii facu si ea cu ochiul, apoi se intoarse catre tatal ei pana ca baiatul sa apuce sa inteleaga ceva.

- Nnn... noapte buna, Maria! Noapte buna, domnule! spuse timid, retragandu-se.

- Noapte buna, ma, Radule! Si alta data fi mai atent cand te dai la fete!

Dar pustiul nu mai auzea. Se indrepta vesel inapoi spre statia de autobuz, incantat de noua lui cunostinta. Nu realiza cand ajunse acasa si cum, iar in somn o visa pe fata cea blonda din autobuz. A doua zi, de dimineata, isi aminti din nou de ea si zambi. Ii paru rau ca nu apucase sa schimbe mai multe vorbe cu ea, dar spera ca se vor mai intalni, daca tot stateau aproape. Porni apoi calculatorul si verificandu-si corespondenta electronica, gasi o solicitare noua de prietenie pe site-ul de socializare pe care era inscris. O domnisoara blonda, pe nume Maria, voia sa fie „prietena cu Radu Rad”. Zambi din nou...