Stimabilul Intransigent

Stimabilul Intransigent este, după cum reiese din asocierea celor doi termeni, o persoană greu de impresionat care pretinde respect. Dar asta nu înseamnă neapărat că ar face parte dintr-o pătură superioară a societăţii, care îi conferă statutul de critic ori om respectabil, ci, în general, că îşi atribuie singur o importanţă oarecum exagerată –  „oarecum exagerată” pentru că o anumită cantitate de egocentrism poate fi sănătoasă. El poate fi oricine îşi doreşte să fie, pentru că majoritatea celor din jurul lui îi fac sau încearcă să îi facă pe plac, ceea ce îi lasă impresia că lumea se învârte în jurul lui.

Intransigentul consideră că nu mai poate fi surprins, că a văzut deja totul ori că ştie suficient de multe lucruri încât să fie pregătit pentru orice şi singura lui reacţie este „aşa, şi?”. Consideră că toţi oamenii se împart în tipologii al căror fin cunoscător se declară, astfel încât poate caracteriza orice persoană doar după o simplă privire. Însă el nu este tipul clasic de bârfitor ori persoană care se consideră superioară, ci este acela care observă că lumea se îmbolnăveşte în timp ce el rămâne sănătos. Iar boala este tocmai lipsa de impresie pe care i-o generează lui, repetiţia unor tipare defecte – în opinia lui.

Opiniile intransigentului pot atrage minţile naive, până la punctul în care să le considere adevărate legi. Asta îi conferă un statut superior în grupul de cunoscuţi şi încredere în sine. În momentul în care cunoscuţii îi dau dreptate şi îi cer opiniile, el, intransigentul, se suie pe un piedestal de unde, asemeni Sfinxului antic, îşi atribuie dreptul de a decide ce se poate şi ce nu se poate, cine este cineva şi cine nu este, cine trăieşte şi cine nu trăieşte şi aşa mai departe. Din acest punct, începe să pretindă respect din partea celorlalţi, chiar dacă el, în fapt, îi dispretuieşte şi nu evită să le arate acest dispreţ, catalogându-l ca „act de sinceritate”.

Stimabilul ştie că este apreciat şi că mulţi se străduiesc să îi intre în graţii, dintr-un motiv sau altul. De aceea, el caută să devină un idol şi să îşi securizeze statutul, urmând să îşi utilizeze poziţia pentru a-şi găsi noi adepţi şi a-şi întări convingerea că felul lui este singurul acceptabil. În acest mod, el câştigă încredere în sine şi, totodată, credibilitate în rândul cunoscuţilor, aceştia sfârşind prin a-i tolera orice acţiune, chiar dacă, la rândul lor, nu se bucură de aceeaşi toleranţă din partea stimabilului. Evident, el nu poate fi contrazis, iar dacă cineva are impresia că el ar fi avut intenţii rele, acelea doar au părut rele, căci el vrea doar să ajute sau, în cel mai rău caz, el „doar glumeşte”.

Stimabilul Intransigent are spirit de observaţie, asta este clar. Dar el are şi gusturi alese, căci prin ele judecă totul şi dă verdictele. Şi mai are şi spirit de artist, căci îşi agaţă de gât aparatul foto scump, pe care oricum nu ştie să îl folosească, şi fotografiază tot ceea ce nu îl impresionează ori îşi evidenţiază gusturile alese prin vestimentaţie sau design ori pur şi simplu mâzgăleşte sub pretextul că ar crea „artă abstractă”. Toate acestea în timp ce îi critică pe cei care fac aceleaşi lucruri ca şi el, din motivul că „ei doar se pretind artişti”. Însă tot el are şi suflet mare, că „doar aşa reuşeşte să convieţuiască alături de atâţia neavizaţi”.

Intransigenţa poate fi o consecinţă a unei experienţe dificile de viaţă. Deşi nu este o scuză, oamenii greu de impresionat consideră că viaţa le-a servit destule întâmplări, bune sau rele, şi de aceea sunt obişnuiţi să se aştepte la orice şi să nu se lase impresionaţi. Însă această insensibilitate nu reprezintă acea apărare pe care o speră ei, pentru că şi insensibilii au sensibilităţile lor şi pot fi loviţi în punctele slabe. Iar egocentrismul celor care pretind respect nu este nici el un scut prin care să se protejeze într-o lume aparent sălbatică, în stare să îi devoreze. Reunite, aceste două „scuturi” nu fac altceva decât să înrăutăţească situaţia – din persoane aparent normale, aceşti oameni devin persoane care pretind că sunt normale şi care simt nevoia să îşi confirme această normalitate.

Aşadar, Stimabilul Intransigent este un simplu opresor care nu îşi iubeşte viaţa şi din acest motiv simte nevoia de a discredita vieţile şi importanţa celor din jurul lui. În opinia lui, nimic nu este nou, nimic nu este impresionant şi cu siguranţă nimic şi nimeni nu sunt mai presus decât el. Dar, paradoxal, pretinde că respectă şi apreciază tot ceea ce critică şi recomandă altora să îşi urmeze propria cale chiar dacă el o consideră greşită şi singura cale este cea care coincide cu a lui. Atitudinea sa îi poate fi utilă, dar le este nocivă celor care se lasă manipulaţi de el – atât cei naivi care îi acordă atenţie şi manifestă interes faţă de el, cât şi cei vulnerabili care se lasă afectaţi de nemulţumirile şi prejudecăţile lui. Pentru că el se bazează pe aparenţe, uitând esenţa. Iar în aparenţă, el este centrul universului. Însă esenţa aparenţei este, de multe ori, amară şi toată această amărăciune îl face pe el să fie Stimabilul Intransigent...