duminică, 13 octombrie 2013

Ramasite

Iarna rece a sosit, timpurie,
Intr-o trista dimineata cenusie.
Vantul a spulberat luna septembrie
Si-n urma-i frunzele scriu o poezie.
Octombrie era cald si colorat,
Nicidecum plumburiu si inghetat,
Amintind de vara care-a plecat
Spre un orizont nou, indepartat.
Bruma se asterne linistita,
Dimineata sta-n loc, pironita,
Strada e goala si parasita,
Iar soare e doar pentr-o clipita.
Un vis ciudat se intrezareste,
De tine, cumva, imi aminteste,
Insa vechea tu nu mai traieste
Si tot ce-a fost acum nu mai este.
Din visul meu se rup inimile,
Le poarta in zbor amintirile
Si se-mprastie-n toate partile,
Plangandu-si soarta si iubirile.
E-un vis urat ce pare infinit,
Nici nu stiu daca dorm ori m-am trezit,
Dar stiu ca vreau s-ajunga la sfarsit
Si sa las in urma tot ce-a pierit.
Dar sa uit, sufletul nu-mi permite,
Amintirile-s intiparite,
Inimile noastre – despartite.
Rezolvarea timpul o promite,
Dar se-aud cuvinte nerostite
Si intre noi sunt doar ramasite...


2 comentarii:

  1. Uitarea se lupta cu simtirea,
    Si nu ne lasa sa ucidem amintirea.
    Iar toamna asta pare cam rea
    Oare ne accentueaza starea?...

    RăspundețiȘtergere