Boala

Intr-o dimineata de primavara, parea ca soarele intarzie putin in drumul lui pe bolta cereasca, caci razele sale inca nu isi facusera aparitia la ferestre. In camera de zi a apartamentului, televizorul vorbea de unul singur, precum televizorul... o voce masculina ura „buna dimineata doamnelor, domnisoarelor, fetelor si tuturor femeilor”. Desigur, nimeni nu isi permite sa ureze „buna dimineata” barbatilor; se stie ca ei nu pot avea o dimineata buna... Si probabil ca era perioada aceea a primaverii in care era sarbatorita femeia.

In baie se auzea apa de la dus curgand. Era prea mult abur ca sa se poata vedea ceva. In dormitor, patul era ravasit, dar nicio haina pe jos sau vreun semn care sa ateste ca patul fusese ravasit in doi. Pe masa de scris erau cateva hartii imprastiate, amestecate cu cateva fotografii patate de vin si amintiri. O carte deschisa acoperea ca o closca alte cateva carti constituite intr-un teanc de promisiuni ca „vor fi citite”. Desigur, promisiunile sunt facute pentru a fi incalcate... Si probabil ca existau alte prioritati pe langa citit.

In bucatarie cafeaua umpluse camera cu aroma ei... un parfum intens si sofisticat care ispitea pe oricine sa deguste licoarea neagra si amara, asemeni visurilor oamenilor. La inceput ele sunt frumoase si dulci si ii conving ca pot fi realizate, apoi se transforma in bezna si lasa un gust amar de regret si un zat de amintiri vagi cu pasii pe care i-au urmat acestia spre ele. Desigur, visurile nu pot fi turnate din ibric... Si probabil ca era o iluzie mult mai utila cafeaua.

Apa de la dus se opri si dupa cateva secunde, un om iesi din baie. Avea cearcane mai adanci decat cutele prosopului pe care si-l infasurase in jurul taliei si o privire la fel de pierduta ca peretii vopsiti in alb ai holului care traversa casa. Pasea incet si confuz, ca si cum explora un teritoriu nou. Ajuns in bucatarie, isi turna cafea intr-o cana mare si tapetata in exterior cu urme de ruj de buze si pete de cafea, asemeni unui copil murdar si rasfatat la o petrecere in aer liber. Desigur, cana nu se cere spalata la fiecare utilizare... Si probabil ca unele pete ar fi trebuit sa ramana la locul lor.

Aprinzandu-si o tigara, trase din ea indelung, apoi lasa capul pe spate si privi cum se ridica fumul din narile lui. Nori de fum si abur de cafea se impreunau intr-o ceremonie sobra in care mai lipsea doar ploaia sa planga. Chiar si scrumul din scrumiera se asternea linistit peste straturile vechi, asteptand parca sa fie ridicat si purtat de vant. Desigur, fiecare plange dupa ce nu are... Si probabil ca fumul si scrumul sunt facute doar ca sa se estompeze.

Prin minte ii trecea gandul ca intr-o zi se vor estompa si amintirile lui. Dar nu si intrebarile. Suferea de ceva, o durere cronica instalata in sufletul lui asemeni unui virus care poate fi depistat abia cand infectia a scapat de sub control. Si cine stie cum s-ar fi putut trata? Oriunde privea, gasea numai lipsuri. Ii lipsea persoana iubita, ii lipsea curajul de a termina cartea pe care o incepuse cand erau impreuna, ii lipsea sentimentul de „acasa” pe care il avea in camerele acelui apartament, ii lipsea lumea pe care o cunoscuse prin ochii scriitorilor clasici, ii lipsea bunatatea oamenilor, ii lipsea tot ce se putea considera bucurie a unui om marunt in societate, dar mare in suflet... Desigur, nu il obligase nimeni sa se indragosteasca de cea mai avida cititoare a lui... Si probabil ca lumea avea lucruri mai bune de facut decat sa il compatimeasca.

Ca scriitor, a iubi o cititoare inseamna sinucidere curata. Sigur, ea il va iubi si va fi mandra sa fie muza lui. Ii va rasfoi cu nerabdare paginile manuscriselor si ii va sorbi cu ardoare cuvintele. Va extrage si ultimul strop de esenta din scrisul lui si il va secatui de inspiratie si secrete. Iar cand va fi terminat cu el, il va lasa sa zaca prafuit pe un raft al mintii ei in timp ce ea se va ocupa cu un nou autor si operele lui. Acum, scriitorul zacea in razele soarelui, pe scaunul din bucatarie, cu tigara stinsa si cafeaua rece. Era bolnav, dar pentru lumea aceasta nu exista niciun leac...