Jonglerie

Soarele abia rasarise pe copertina albastra a verii. Urma un nou spectacol in Circul Tragediei, iar toata lumea se pregatea. Totul trebuia sa iasa perfect, altfel cineva ar fi putut ramane cu impresia ca lucrurile se pot schimba. Iar asta era ilegal de interzisa.

In curtea circului, e mare agitatie. Animalele urla in custi, ingrijitorii urla pe langa custi si cei mai fericiti sunt betivii, care tocmai intra pe poarta carciumei pentru a savura taria diminetii. Saltimbancii isi picteaza chipurile in diverse forme si culori pentru a exprima diverse stari. Se suie pe catalige si privesc cu dispret in jos ori se arunca de pe sarma fara plasa de siguranta pentru a-si plange caderile. Apoi se spala pe fata cu sange si lacrimi si incearca sa smulga aplauzele si admiratia colegilor. In lipsa, reiau totul de la capat.

Dresorii pocnesc din bice, iar papusarii trag de sfori. Au multe comenzi de dat si putin timp de executie, caci prosperitatea intregului circ depinde de priceperea si autoritatea lor. Evident, se bucura de intreaga atentie si tot respectul turmelor, care executa orbeste ordinele in asteptarea recompenselor mizere. Acum apar magicienii, care, cu trucurile lor de prestidigitatie si iluzionism, reusesc sa lase impresia ca toata lumea primeste cate ceva bun. In lipsa, reiau totul de la capat.

De departe, cel mai interesant numar este cel al clovnilor. Au renuntat de mult la farsele ridicole si nu isi mai arunca placinte in fata. Au invatat sa fie mult mai subtili si mai versatili, iar acum se joaca cu sentimente si cuvinte. In lipsa sentimentelor arunca multe cuvinte, iar in lipsa cuvintelor pretind sentimente. Permit sentimentelor sa dispara si cuvintelor sa doara, apoi se ataca reciproc cu ele. Isi starnesc dispretul sau admiratia, iubirea sau ura, lacrimile sau zambetele si se aplauda reciproc, apoi isi strang mainile cu prietenie. In lipsa, reiau totul de la capat.

In toate exista un echilibru. Daca se ia cate o balanta si se arunca pe talerele ei cate un strigat de durere si un zambet de bucurie, cate un strop de fericire si o firimitura de regret, cate un pahar de alcool si o mana intinsa prieteneste, cate o privire plina de admiratie si un aer de aroganta, cate o masca perfida si un chip luminos, cate o flacara de iubire si un carbune incins de ura, balantele se echilibreaza si toata lumea e fericita. In lipsa, se reia totul de la capat.

Dar cu sentimentele si cuvintele nu se poate echilibra nimic. Cuvintele dor, sentimentele pier. Cuvintele ucid, sentimentele nasc. Cuvintele sunt moi, sentimentele sunt fragile. Cuvintele sunt de piatra, sentimentele sunt de foc. Si nu se poate relua nimic pana iese bine. Nu se pot muta dintr-o parte intr-alta, de pe un taler pe altul... cum se pun sentimentele in locul cuvintelor? Sau cum se pun cuvintele in locul sentimentelor? O astfel de jonglerie este foarte periculoasa, caci ambele variante sunt cel putin la fel de dureroase...