Un prizonier in lume
Intre ziduri de beton,
Un om c-un singur nume
Considerat monoton.
In asa societate
E un barbar declarat
Rebel in nedreptate,
Pentru toate vinovat.
Cu sufletul chinuit
Si mintea amortita,
Se taraste in simtiri
Si-i inima zdrobita.
Nu-i de ieri si nici de azi,
Rataceste de prea mult
Intre bezna si amiazi
Si traieste in tumult.
E-un joc de sah ruginit
Cu piesele lui roase,
Un cosmar nemarginit
Ce-l coase si descoase.
Si are inima grea,
Si greu o cara-n spate,
A-si stapani durerea
Incearca si nu poate.
Dar nimeni nu-ntelege,
Pare-o absurditate,
El stie prin ce trece,
Altii le stiu pe toate.
Ar vrea sa-l inteleaga
Oamenii care-l privesc
Dar nimic nu ii leaga,
Nici macar Tatal Ceresc.
Si locu-n lumea mare
Cauta sa-si gaseasca,
E prea tanar sa moara,
Prea batran sa traiasca.
Multe simtiri...
RăspundețiȘtergereSi toate's trairi.
Avem ganduri, de toate.
Citesc, si-ti dau dreptate !
Imi place enorm poezia ta, ai reusit sa transmiti aceste stari si ai descris realitatea, asa cum este ea..
Felicitari, Tibi ! :)
Pot spune ca m-ai inspirat,
ȘtergereOricum nu as fi departe
Iar de suna un pic ciudat,
E doar trista realitate...
Ma bucur ca iti place poezia... eu doar am incercat. Multumesc frumos! :)
E trista si-nsetata,
ȘtergereSi cerul sta sa cada...
Oamenii's tristi si vor,
Sa tipe, pana mor !
Ai incercat si ai reusit... E superba! ;)
Cerul plange mai des decat noi,
ȘtergereSi dac-am putea sa ne dezvaluim
Sa spunem de ce privim inapoi
Poate-am invata sa ne pretuim.
:)
Constat ca's zile cand,
ȘtergereTristetea-i doar un gand...
De ce n-avem rabdare,
Sa spunem ce ne doare?
Chiar noi ne chinuim,
Cum sa ne pretuim?
:)
Ar fi bine sa fie-un simplu gand,
ȘtergereDar tristetea mereu ne-urmareste,
Caci nu putem vedea nicicum, nicicand,
Dincolo de ea ce bine este...
Si de-am putea sa nu ne mai chinuim
Ar trebui sa-nvatam sa privim
Caci prea multe trecem cu vederea
Si ne place sa simtim doar durerea.
Intr-adevar, tristetea putem s-o alungam
ȘtergereDar noi, in fuga, doar vise cautam,
De-am reusi macar, sa strangem Universul,
Sa plangem si sa radem, nu sa cream doar versul.
Ne amagim mai mult, in fiecare zi,
Si ne lasam purtati, de soaptele pustii,
N-avem curaj sa spunem ce simtim,
Si-apoi ne intrebam: de ce traim ?
Traim ca sa murim
ȘtergereSau murim ca sa traim...
Viata e un paradox
Si totul e pe dos...
Daca nu am plange,
Nici nu am mai zambi,
Si daca nu am rade,
Poate ca nici tristi n-am fi.
Una fara alta nu se poate
De pierzi una, apoi se pierd toate.
Si nu poti fugi la nesfarsit
Caci te-ajunge timpul afurisit...
Si chiar de sunt doar soapte pustii,
Avem nevoie de iluzii,
Viata-i cruda si poate scurta
Dar o putem face si placuta.
Tibiiiiiii >:D<
RăspundețiȘtergereDoamne, dacă ai știi câtă fericire pe capul meu că am terminat cu examenele!
Oricum, lăsând la o parte grijile mele, vreau să-ți spun că mă bucur enorm că am apucat în seara asta să-ți citesc ultima postare.
Ca de obicei, superb, dar nu-mi place mie, personal, toată tristețea asta pe care mi-o transmit versurile tale. Nu știu, ori mi se pare mie că nu prea am mai avut contact cu universul blogger, dar am impresia că ești foarte neliniștit, de parcă ceva foarte greu de apasă.
Interesant numele tau... bine ai revenit, Diana! >:D<
ȘtergereSper ca te-ai descurcat la examene si ca vei ajunge unde ti-ai propus.
Imi pare bine ca ai reusit sa citesti ce am scris si ca ti-a lasat o astfel de impresie. Nelinistit sunt de mult, nu doar de acum... dar nu e locul potrivit sa spun aici ce am pe suflet. :)
Da, ce pot să zis, am o obsesie cu numele de „Zoe” :))
ȘtergereOricum, examenele au mers ca pe roate, urmează admiterea :D
Între timp, de abia aștept să mai vorbim, chiar îmi era dor!
Sper ca ii cunosti semnificatia!
ȘtergereFelicitari, in cazul asta! Vom mai vorbi :)
Haha! Dacă te referi la O scrisoare pierdută, să știi că de acolo m-am inspirat!
ȘtergerePoate ca acela e cel mai cunoscut text la noi in care apare acest nume, dar Zoe este folosit ca sinonim al Evei si inseamna "viata". :)
ȘtergereSinceră să fiu, nu știam asta. Merci de informație!
ȘtergereCu placere :)
ȘtergereVin si eu cu un vers,
RăspundețiȘtergereCa sa spun ce-am inteles
Si chiar de-i trista poezia ta,
Multi s-au regasit in ea...
Odata ce ne-am nascut,
Nu mai putem sa ne intoarcem in trecut...
N-avem ce face,
A fost sau nu previzibil,
Acum sa schimbam ceva, sa nu ne nastem,
N-avem cum,
E… imposibil!
O viata ce am capatat,
Trebuie sa ne apucam de luptat,
Tot ce gandim, tot ce ne dorim,
Trebuie sa indeplinim,
Dar trebuie sa ne dorim destul,
Ca sa avem apoi, tot ce-i mai dulce si bun.
Si chiar de ne intalnim cu esecul,
Cu oamenii rai, cu intunericul,
Cu sentimente zdrobite de talpi ruginite,
Cu neintelegerea si ignoranta de tample lovite,
Trebuie sa avem vointa, putere,
Ca sa putem ajunge la victorie si miere.
Hei, incerci sa imi furi cititorii? :)) glumesc. Frumoasa poezie, apreciez nota de optimisim :)
ȘtergereFrumoasa poezia, Tibi. De abia cum am descoperit ca scrii si poezii. Ai mai scris, sau aceasta este prima?
RăspundețiȘtergereAm mai scris poezii, dar din alta perspectiva. Cred ca se gasesc in arhiva prin februarie-martie. Ma bucur ca va place!
Ștergere