miercuri, 10 iulie 2013

Barbarul

Un prizonier in lume
Intre ziduri de beton,
Un om c-un singur nume
Considerat monoton.

In asa societate
E un barbar declarat
Rebel in nedreptate,
Pentru toate vinovat.

Cu sufletul chinuit
Si mintea amortita,
Se taraste in simtiri
Si-i inima zdrobita.

Nu-i de ieri si nici de azi,
Rataceste de prea mult
Intre bezna si amiazi
Si traieste in tumult.

E-un joc de sah ruginit
Cu piesele lui roase,
Un cosmar nemarginit
Ce-l coase si descoase.

Si are inima grea,
Si greu o cara-n spate,
A-si stapani durerea
Incearca si nu poate.

Dar nimeni nu-ntelege,
Pare-o absurditate,
El stie prin ce trece,
Altii le stiu pe toate.

Ar vrea sa-l inteleaga
Oamenii care-l privesc
Dar nimic nu ii leaga,
Nici macar Tatal Ceresc.

Si locu-n lumea mare
Cauta sa-si gaseasca,
E prea tanar sa moara,
Prea batran sa traiasca.

20 de comentarii:

  1. Multe simtiri...
    Si toate's trairi.
    Avem ganduri, de toate.
    Citesc, si-ti dau dreptate !

    Imi place enorm poezia ta, ai reusit sa transmiti aceste stari si ai descris realitatea, asa cum este ea..

    Felicitari, Tibi ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pot spune ca m-ai inspirat,
      Oricum nu as fi departe
      Iar de suna un pic ciudat,
      E doar trista realitate...

      Ma bucur ca iti place poezia... eu doar am incercat. Multumesc frumos! :)

      Ștergere
    2. E trista si-nsetata,
      Si cerul sta sa cada...
      Oamenii's tristi si vor,
      Sa tipe, pana mor !

      Ai incercat si ai reusit... E superba! ;)

      Ștergere
    3. Cerul plange mai des decat noi,
      Si dac-am putea sa ne dezvaluim
      Sa spunem de ce privim inapoi
      Poate-am invata sa ne pretuim.

      :)

      Ștergere
    4. Constat ca's zile cand,
      Tristetea-i doar un gand...
      De ce n-avem rabdare,
      Sa spunem ce ne doare?
      Chiar noi ne chinuim,
      Cum sa ne pretuim?

      :)

      Ștergere
    5. Ar fi bine sa fie-un simplu gand,
      Dar tristetea mereu ne-urmareste,
      Caci nu putem vedea nicicum, nicicand,
      Dincolo de ea ce bine este...

      Si de-am putea sa nu ne mai chinuim
      Ar trebui sa-nvatam sa privim
      Caci prea multe trecem cu vederea
      Si ne place sa simtim doar durerea.

      Ștergere
    6. Intr-adevar, tristetea putem s-o alungam
      Dar noi, in fuga, doar vise cautam,
      De-am reusi macar, sa strangem Universul,
      Sa plangem si sa radem, nu sa cream doar versul.

      Ne amagim mai mult, in fiecare zi,
      Si ne lasam purtati, de soaptele pustii,
      N-avem curaj sa spunem ce simtim,
      Si-apoi ne intrebam: de ce traim ?

      Ștergere
    7. Traim ca sa murim
      Sau murim ca sa traim...
      Viata e un paradox
      Si totul e pe dos...

      Daca nu am plange,
      Nici nu am mai zambi,
      Si daca nu am rade,
      Poate ca nici tristi n-am fi.

      Una fara alta nu se poate
      De pierzi una, apoi se pierd toate.
      Si nu poti fugi la nesfarsit
      Caci te-ajunge timpul afurisit...

      Si chiar de sunt doar soapte pustii,
      Avem nevoie de iluzii,
      Viata-i cruda si poate scurta
      Dar o putem face si placuta.

      Ștergere
  2. Tibiiiiiii >:D<
    Doamne, dacă ai știi câtă fericire pe capul meu că am terminat cu examenele!
    Oricum, lăsând la o parte grijile mele, vreau să-ți spun că mă bucur enorm că am apucat în seara asta să-ți citesc ultima postare.
    Ca de obicei, superb, dar nu-mi place mie, personal, toată tristețea asta pe care mi-o transmit versurile tale. Nu știu, ori mi se pare mie că nu prea am mai avut contact cu universul blogger, dar am impresia că ești foarte neliniștit, de parcă ceva foarte greu de apasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant numele tau... bine ai revenit, Diana! >:D<
      Sper ca te-ai descurcat la examene si ca vei ajunge unde ti-ai propus.
      Imi pare bine ca ai reusit sa citesti ce am scris si ca ti-a lasat o astfel de impresie. Nelinistit sunt de mult, nu doar de acum... dar nu e locul potrivit sa spun aici ce am pe suflet. :)

      Ștergere
    2. Da, ce pot să zis, am o obsesie cu numele de „Zoe” :))
      Oricum, examenele au mers ca pe roate, urmează admiterea :D
      Între timp, de abia aștept să mai vorbim, chiar îmi era dor!

      Ștergere
    3. Sper ca ii cunosti semnificatia!
      Felicitari, in cazul asta! Vom mai vorbi :)

      Ștergere
    4. Haha! Dacă te referi la O scrisoare pierdută, să știi că de acolo m-am inspirat!

      Ștergere
    5. Poate ca acela e cel mai cunoscut text la noi in care apare acest nume, dar Zoe este folosit ca sinonim al Evei si inseamna "viata". :)

      Ștergere
    6. Sinceră să fiu, nu știam asta. Merci de informație!

      Ștergere
  3. Vin si eu cu un vers,
    Ca sa spun ce-am inteles
    Si chiar de-i trista poezia ta,
    Multi s-au regasit in ea...

    Odata ce ne-am nascut,
    Nu mai putem sa ne intoarcem in trecut...

    N-avem ce face,
    A fost sau nu previzibil,
    Acum sa schimbam ceva, sa nu ne nastem,
    N-avem cum,
    E… imposibil!

    O viata ce am capatat,
    Trebuie sa ne apucam de luptat,
    Tot ce gandim, tot ce ne dorim,
    Trebuie sa indeplinim,
    Dar trebuie sa ne dorim destul,
    Ca sa avem apoi, tot ce-i mai dulce si bun.

    Si chiar de ne intalnim cu esecul,
    Cu oamenii rai, cu intunericul,
    Cu sentimente zdrobite de talpi ruginite,
    Cu neintelegerea si ignoranta de tample lovite,
    Trebuie sa avem vointa, putere,
    Ca sa putem ajunge la victorie si miere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, incerci sa imi furi cititorii? :)) glumesc. Frumoasa poezie, apreciez nota de optimisim :)

      Ștergere
  4. Frumoasa poezia, Tibi. De abia cum am descoperit ca scrii si poezii. Ai mai scris, sau aceasta este prima?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai scris poezii, dar din alta perspectiva. Cred ca se gasesc in arhiva prin februarie-martie. Ma bucur ca va place!

      Ștergere