Toamna Tarzie

Stii, candva ma gandeam cu tristete la toamna. Era de departe una dintre cele mai triste perioade ale anului. Melancolie, natura amortita, frig, vant si ploaie... toate insemnau apropierea de sfarsit: sfarsitul unui an, unei veri, unui capitol din viata... Insa toamna asta a insemnat altceva pentru mine. Pentru ca toamna asta... te-am cunoscut pe tine, iubito!

Prima frunza care a cazut a fost primul cuvant pe care l-ai rostit. S-a pierdut in aer pentru cateva secunde, apoi a aterizat cu ecou pe timpanul meu. Am privit in sus, catre ramura de pe care a cazut si ti-am zarit zambetul printre alte frunze verzi si galbene. Si cu fiecare frunza care cadea, fosnetul cuvintelor imi rasuna atat de melodios in timpane, incat inima mea dansa pe ritmurile lor si nu o mai puteam opri. Pana cand m-ai luat de mana... atunci m-a atins primul strop de ploaie. Era rece si cristalin, alunecand usor pe pielea mea pana ce s-a oprit ferm intre degete. Iar in privirea ta scaparau razele soarelui...

In clipa in care ti-am zarit zambetul, am stiut ca el este inceputul si sfarsitul. Pentru ca vreau ca el sa imi lumineze diminetile si sa imi aprinda noptile. Vreau ca zambetul tau sa fie cel la care visez si cel pentru care exist. Si mai vreau ca zambetul tau sa fie sincer... pentru ca atunci cand m-ai luat de mana, lumea s-a oprit in loc. Timpul s-a impiedicat si a cazut in fata noastra, iar tu ai scapat un zambet discret. Am stiut atunci ca totul are un alt sens. Intrebarile mele au primit raspunsul pe care il asteptau.

De cand te-am gasit, esti pretutindeni in jurul meu. Frunzele care cad, norii care trec, ploile care cad, vantul care bate, soarele care straluceste, oamenii care trec, toate si fiecare imi amintesc cumva de tine. Esti pretutindeni in jurul meu si mi-e teama ca nu pot rezista invaziei. Da, esti pretutindeni in mine... in gandurile mele, in inima mea, in sufletul meu, in privirile mele, in zambetul meu. Pentru ca zambesc din cauza ta! Si as vrea sa zambesti si tu, din cauza mea.

As vrea sa imi gasesti loc in inima ta pentru ca numai tu stii sa ma intelegi. As vrea sa imi gasesti loc pe cerul tau pentru ca numai tu stii sa ma faci sa zbor. As vrea sa imi gasesti loc in gandurile tale pentru ca numai tu stii sa ma faci sa zambesc. As vrea sa imi gasesti loc in sufletul tau pentru ca numai tu stii sa faci totul mai frumos. Imi zugravesc lumea in culorile toamnei pentru ca frunzele tale sa isi gaseasca locul mai usor. Ma las purtat de mana ta pe aripile vantului si ma imbat cu parfumul tau dulce pentru a pluti printre norii toamnei. Nu ne pasa ca ploua sau ca e frig pentru ca ne incalzim unul pe altul. Si chiar daca totul in jur este ruginiu si amortit, tu vei adauga ritm simfoniei toamnei.

Da, candva ma gandeam cu tristete la toamna... si visam o iubire ca in povesti. Dar, ca toti oamenii, am crescut si am invatat. Am invatat ca toamna e doar un anotimp si nu tine cont de capriciile oamenilor, le are pe ale ei. Mi-ai spus ca vremea vrea sa fie neinteleasa. Si ai avut dreptate. De ce i-ar pasa toamnei de oameni? Si iubirea... iubirea e un vis. Voi sti ca m-am trezit in clipa in care ma vei imbratisa. Dar tie de ce ti-ar pasa de mine? E toamna tarzie... toamna in care te-am cunoscut.