Bizar

Un ochi ma priveste din varful lamei unui cutit proptit intre doua carti. Privesc la dara de sange lasata pe maner si prelinsa pe masa, dar nu inteleg: cum naiba s-a cocotat tocmai in varful lamei? Insa nu am timp sa ma mir prea mult, pentru ca un deget doarme invelit cu o ureche pe coltul mesei. El cum a mai ajuns acolo? Si cine l-a invelit?

Orologiul a luat-o razna: limbile i se invart invers si suna la fiecare jumatate de ora, scotand un cuc ragusit din colivia prafuita. O mana se leagana pe una dintre pendule, razand copios. Dedesubt, o ciuperca se plimba la brat cu nasul. Ciudata pereche, a naibii de ciudata! Chiar si buzele rad, ele care dintre toate, arata cel mai straniu fara chipul pe care erau ancorate! Insa chipul e aruncat intr-un cuier, asteptand sa devina masca oricui ar fi interesat de el. Ma uit in jur si incerc sa mai observ ce se intampla, dar nu pot. Vederea imi este obturata de o pereche de aripi care poarta inima. Cine naiba i-a dat drumul din colivie? Nu stia ca face prapad cand scapa?

Maxilarele incearca sa citeasca o poveste urechii somnoroase, dar e prea multa galagie in jur si cartea pe care o citesc este doar cu ilustratii. Un deget incearca sa ajunga la intrerupator si sa stinga lumina, dar ochiul de pe candelabru arunca toate margelele in el. Limba incearca sa faca putina ordine, dar e obosita si coplesita de mizerie si nu reuseste decat sa starneasca rasete in cor. Un plaman pluteste intr-un nor de fum pe langa candelabru, razand de ficatul care zace intr-o balta de alcool langa usa. Craniul jupuit dezaproba. Chiar si sprancenele din biblioteca se incrunta vazand aceste scene abominabile!

Caut conexiunile si in curand, totul imi este clar: creierul zace pe dulap. E bolnav de cativa ani si ceilalti il cam ignora. De data aceasta se pare ca au reusit sa il scoata din peisaj, pentru ca sta ghemuit si tipa de spaima. Alte doua degete canta la chitara, incercand sa rupa corzile. Sinistra compozitie smulge aplauze picioarelor. Evident, doar lor le putea place sunetul grotesc! Cateva coaste, urmand exemplul, bat intr-o toba veche si prafuita. Sub ea zace inert stomacul, satul de tot ce se intampla in jur. Dar cel mai curios este ca toate acestea nu mai sunt legate de nimic. Sangele danseaza pe podea, vibrand cu fiecare zgomot. Si crima este completa, caci sufletul e doar un abur ce pluteste in incapere, cautand iesirea din acest spectacol bizar.