Am lucrat in ultima vreme la un proiect atat de evaziv,
incat nimeni nu l-a vazut vreodata – nici macar eu. L-as fi putut numi „Munca in Echipa”, dar
m-am trezit singur la masa mea de lucru chiar atunci cand credeam ca in sfarsit
gasisem ajutor. Il numeam „Dialog”, dar ma tem ca replicile pe care le-am
primit au fost mute, absente si ignorante. Am sa-l numesc „Betie”... dar cred
ca nici asta nu ar fi corect, pentru ca se spune ca in vin gasesti adevarul, pe
cand eu am gasit tot minciuni. Poate ca il voi numi „Ratacire”, pentru ca asta
am facut – m-am indepartat... si ne-am indepartat pana cand nu am mai stiut sa
revenim.
Am studiat putin problema inainte sa incep
lucrul. Ca intotdeauna, existau atat riscuri, cat si beneficii. Existau si
obstacole, dar si avantaje. Nimeni nu putea sti exact rezultatul si ceea ce puteam
intampina pe parcurs, insa dintre toate te detasai tu, asa ca mi-am spus ca
merita. Mi-am asumat constiincios riscurile. Nu aveam de unde sa stiu insa ca
imi vei testa responsabilitatea aducand la realitate cele mai sumbre si
neasteptate concluzii...
Am pornit hotarat, plin de curiozitate, cu
incredere si speranta, asa cum pornesti in orice proiect. Am adunat putin
entuziasm, un pic de ambitie si multe zambete. Le-am strans pe toate si le-am
pus in palma ta. Ai intins mana sa le iei, le-ai strans si ai retras-o la spate.
Am crezut ca iti plac, ca le vei pastra si am continuat. Insa tu le-ai pastrat
doar ca apoi sa le arunci – si nu ai avut curajul sa imi spui, ci le-ai aruncat
atunci cand nu eram atent. Iar mie mi-ai spus ca iti plac si ca le doresti...
Am construit cu atentie si cu grija, chiar daca
poate m-am grabit. Voiam ca totul sa iasa bine intr-un timp suficient de scurt
incat sa nu se piarda interesul, iar tu sa nu iti pierzi rabdarea. Am asezat
totul la vedere, intr-o cutie de sticla. Nu am folosit culori stridente ori
ornamente exagerate, ci am lasat ca simplitatea sa dezvaluie esenta a ceea ce
faceam. Cu toate acestea, mi-ai spus ca am ascuns unele lucruri si ca nu am
fost atent. Nu conta pentru tine ca, daca ti-ai fi dorit sa vezi anumite
lucruri, le-ai fi vazut... conta doar ca nu am facut eu totul suficient de
transparent. Eu nu am fost suficient...
Am dezvoltat totul cat mai solid cu putinta si
am testat de fiecare data limitele. Poate ca uneori am impins lucrurile prea
mult, dar am avut grija sa nu stric ceva si sa asez totul in tiparul potrivit.
Forme si culori, idei si planuri, scheme si piese, concepte si vise, toate s-au
asezat pe masa mea de lucru, asteptand aprobarea ta. Uneori le vedeai si
zambeai, uneori nici macar nu erai acolo, desi te aflai in spatele meu. Eu vedeam
ca incuviintezi tacit si reveneam la lucru, chiar daca uneori asteptam sugestii.
Prea putin iti pasa tie de ce se intampla pe masa mea de lucru... erai in
cautarea altui plan, altui spatiu, altui concept... mereu cu ochii pe cer,
mereu visatoare, mereu in inaltimile tale, priveai in jos spre mine mereu
aroganta...
Intr-o zi mi-am dat seama ca planul tau cosmic
nu ma include si am vrut sa renunt la proiectul meu. Insa apoi mi-am dat seama
ca nu merita... nu puteam arunca dintr-odata tot ce construisem. Era un volum
de munca si efort... o masura de pasiune si dedicare... o multime de vise si
bucurii... o mica parte dintr-un intreg care, chiar daca parea ca nu se va
materializa vreodata, era cel mai bun lucru pe care il aveam in acel moment,
singurul pentru care merita sa lupt. Pentru tine, era neglijabil. Eu eram
neglijabil...
Am sfarsit intr-o zi, cu mult timp dupa ce mi-ai
spus ca nu a insemnat nimic... ca eu nu am insemnat nimic. Nu am luat atunci in seama
cuvintele tale si am continuat chiar daca stiam ca va veni ziua in care ma vor
ajunge din urma. Atunci cand s-a intamplat, am avut grija sa le intampin fara
regrete. In fond, nu poti regreta ceva ce oricum nu a existat, nu? Am vrut doar
sa fiu cat mai amabil si cat mai receptiv in fata unei posibile solutii care ar
fi venit din partea ta. Si chiar daca nu a venit, nu m-am suparat. Am inteles
ca s-a spus deja totul si m-am retras din calea fericirii tale. Vezi ce prieten
ai?
Acum salvarea sta in vina si nevoia are gust de
lacomie. Haosul a pus stapanire pe toate si dorinta ta bolnava de dialog naste
doar ura pura. In acordurile necuviintei incerci sa ma atragi la dans, dar rochia
ta s-a desirat de mult si a dezvaluit toate lucrurile de care nu aveam nevoie.
Poate ca e vina mea ca nu am reusit sa vad dincolo de ele ori poate ca
suficient nu mai este atat cat a fost cand consideram ca te cunosc... oricum ar
fi, ajutor nu mai exista si muzica nu se mai aude – e prea tarziu...
Totul a devenit un joc murdar in care evitam
esecul, un dezastru care distruge totul in cale, o cadere intr-un abis in care
ne agatam de cerul instelat de amintiri... Te invit sa stam in ploaie si sa o
lasam sa ne spele sufletele si amintirile. Pentru ca fara ploaie, viata nu este
nimic... ploaia reinnoieste totul si ne spala pacatele; tot ploaia ne
aminteste sa dansam atunci cand muzica nu se aude si suntem cazuti in noroi. Nu
pleca acum, cand lumea arde si lacomia tanjeste dupa haos. Potoleste-ti setea
invinovatindu-ma si vino sa privim mult-doritul tau plan cosmic printre norii
ignorantei. Stiu ca tu ti-ai gasit steaua ta, dar poate ca intr-o zi va rasari
si soarele pe cerul acestei lumi zbuciumate... pana atunci eu il voi astepta
privind spre voi, stelele, si visand in continuare... eu, naivul...
Sper ca ai iesit cu zambetul pe buze si cu speranta ca vei avea intr-o zi sansa sa faci ceva frumos ceea ce acest proiect nu ti-a oferit :)
RăspundețiȘtergereNu a fost chiar asa, dar stii cum e: viata ne serveste lectii pentru a putea invata sa apreciem lucrurile care conteaza cu adevarat. Cat despre sanse, ele sunt asa cum ni le facem.
ȘtergereZambesc acum la gandul ca cineva a avut rabdare sa citeasca despre acest proiect si sa imi transmita un gand bun. Multumesc pentru vizita, sper sa revii! :)
Am citit cu placere si cu siguranta voi revenii :)
ȘtergereMa bucur :)
ȘtergereCe frumos! Multumesc pentru incantare. Am descoperit tarziu textul tau, in cautare de altceva. Stii? Fiecare asteapta de la celalalt sa faca el primul pas, sa faca el propuneri si planuri - celalalt fiind cel de sex puternic, nu slab (gresit atribuit mereu femeii). Povestea ta despre un astfel de cineva imi aduce aminte. Un om care astepta doar, care nu facea altceva decat sa vrea, fara sa preintampine, decat sa viseze fara sa se organizeze. Un spectator care a intrat la teatru fara sa plateasca biletul, pe usa din dos, pe unde intra actorii de obicei. Mai scrie! Ai talent. Mult succes iti doresc!
RăspundețiȘtergereCu placere, desi imi pare rau cumva ca iti amintesc de o astfel de persoana. Sunt oameni dificili care doar ne consuma, fara sa ne ofere ceva. Cat despre scris, "naivul" a ramas de mult fara cuvinte...
Ștergere