luni, 25 martie 2013

Delir

Hazardul te-a adus pe tabla mea de joc, printre pioni, regi si nebuni. Dar lemnul lor rece si lucios este mort si fara vointa, pe cand tu esti o marioneta nesperat de insufletita. Miscarile lor criptice si strategice sunt atat de monotone si limitate pe langa pasii tai energici si hotarati! Ca intr-un dans haotic, te invarti intr-o lume rigida si necunoscuta cu siguranta unui copil care se plimba intr-o camera plina de jucarii. Iar ritmul tau irezistibil ma indeamna sa te urmez.
Te urmaresc printre umbre si contururi si nu pot sa nu ma intreb ce mana ingenioasa a creat o astfel de minune. In zadar iti caut incheieturile si capetele sforilor, tu esti un manechin cu vointa proprie, nu ai nevoie de o mana care sa iti dicteze pasii. Si as putea sa jur ca ai prins aripi in jocul tau, dar stiu ca nu as putea zbura alaturi de tine si nu te-as putea lega de mine ca sa te las apoi purtata de briza. Te-ai ridica prea sus ca sa te mai pot ajunge lasandu-ma ca, printre nori si raze de soare, sa iti urmaresc zambetul plutind departe ca un curcubeu spulberat de vant.
Intr-un castel de nisip, pe o insula pustie, o sa ne instalam cartierul general. Vom declara razboi ploii si vantului si ma voi incalzi cu focul din privirea ta. Iar cand noaptea va alunga si ultima raza de lumina, am sa te arat Lunii si am sa-i spun ca stralucesti mai puternic decat ea. Si daca nu ma va crede, ii voi arata zambetul tau. Poate ai spune ca e o nebunie, poate ar fi doar o iluzie, dar pentru acele cateva clipe de fericire nimic nu ar mai conta. Si de pe insula noastra pustie am privi impreuna apusul si rasaritul pana intr-o zi cand ne vom ridica impreuna dincolo de nori si vom zbura mai departe, spre alte taramuri.
Printre carti de joc si piese de domino ma tii de mana si ma invarti intr-un ritm ametitor.  In jurul nostru e razboi: regele de trefla si cavalerul de cupa se dueleaza pentru regina de pica, iar bufonul este arbitru. De pe margine, carti si piese privesc deopotriva si isi sustin favoritul. Dar nu am timp sa ma opresc, caci tu te intorci si imi faci semn sa te urmez. Iar eu nu pot decat sa ma supun comenzii tale si sa ma las atras in jocul tau straniu. Ma intreb totusi cum de nu ne vede nimeni... poate duelul e mai interesant decat noi ori poate numai eu te vad... Dar nu imi pasa, chiar daca ai fi o fiinta de pe alt taram, tot m-as lasa tras de mana ta.
Intr-o ploaie de minute si secunde vom dansa impreuna. Vom privi Timpul alergand ca un nebun si il vom invita sa ne insoteasca. Iar daca el nu va tine pasul cu noi, nu vom privi in urma si nu ne vom opri, ci vom privi inainte, in necunoscut. Si daca Timpul ne va ajunge din urma, ii vom povesti cu drag tot ce am vazut. Poate va spune ca e imposibil, poate ca ar fi doar un vis, dar pentru noi va conta doar ca am vazut si am facut totul impreuna. Si dintre orologii si calendare degeaba s-ar mai zbate, pentru ca nu s-ar putea intoarce sa ne fure fericirea.
Printre vorbe si soapte iti zambesc si te admir incontinuu, hipnotizat de privirea ta cu sclipire ireala. In privirea ta gasesc secrete si simtiri dintr-o alta lume, o lume pe care inca nu o cunosc, dar in care ma simt ca acasa. As vrea ca acest joc sa nu inceteze vreodata. Chiar daca e doar o sarada imposibila ori un concurs de nebuni, am sa joc pana la capat, indiferent ce s-ar afla la final. De va dura o vesnicie ori o clipa, nu conteaza. Si nu are legatura cu iubirea sau ura, cu viata sau moartea, cu realul sau irealul. Este doar fericirea pe care o gasesc in simpla ta privire, in simplul tau zambet, in complicatul tau joc...
Poate nu ma crezi ori poate sunt nebun. Poate ca totul este doar o plasmuire inteligenta a imaginatiei mele bolnave. Dar ce este imaginatia daca nu cea mai simpla cale catre libertate si fericire? Ma uit in oglinda si vad sforile care ma tin sub control. Ma intorc si pe spatele meu observ resturile a ceea ce a fost candva o pereche de aripi. Ma ascund rusinat, mustrandu-ma pentru ca mi-am permis sa visez. Dar tu ma gasesti si ma tragi din nou la lumina. As vrea sa iti spun ca eu nu sunt ca tine, ca nu mai pot zbura... dar totul este prea frumos ca sa pot renunta, asa ca te rog doar sa ma ierti... sa imi ierti delirul...

5 comentarii:

  1. Cât de frumoasă poate fi povestea! Felicitări, Tibi! ;) Îmi pare că am simţit fiecare detaliu, citind-o!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu se intampla des sa ma vizitezi, deci chiar ti-am atras atentia. Iti multumesc si ma bucur ca iti place atat de mult :)

      Ștergere
  2. Superb :) cred ca este postarea mea preferata de pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere