marți, 12 martie 2013

Noapte de Martie

Intr-o noapte de martie, in care luna se ascundea printre cativa nori trecatori in deplina ei tacere, stralucirea rece a stelelor si adierea vantului erau singurele care animau peisajul. In oglinda unui lac, o femeie isi admira buclele satene rasfirate pe umerii goi si rochia alba, stravezie care ii acoperea trupul. Desculta, pasea printre ghiocei si iarba abia rasarita, simtind din plin racoarea noptii. Era un dans mut al carui ritm il purta in suflet...
Cerceta fiecare detaliu pe care il observa oglindit in apa, oprindu-se din cand in cand pentru a studia mai atent cate o reflexie care o surprindea pe moment. Insa realiza ca ea este aceeasi, iar imaginea din oglinda nu se schimbase deloc in anii ce trecusera. Timpul parea sa o fi ocolit, dar asta nu o bucura catusi de putin. Stia ca frumusetea e la fel de trecatoare precum timpul si invatase in timp ca este la fel de inselatoare precum vremea de primavara, cand diminetile incep insorite si calduroase, dar pana la sfarsitul zilei apar ploi ori chiar ninsori. Si nu de putine ori intalnise oameni calzi si zambitori care i-au adus apoi ploi de lacrimi si gheata in suflet...
Sufletul ei era sanctuarul cel mai de pret pe care il cunostea. Pretuise intotdeauna valorile morale si spirituale si pastrase oarecum o urma de inocenta infantila, atat cat sa nu uite vreodata acea parte a sufletului ei si valorile dupa care se ghida; caci un trup nud poate fi imbracat in infinite variante, dar un suflet gol nu mai poate fi umplut atat de usor. Si chiar daca deseori avea impresia ca era doar o copila naiva, drumul ei trebuia sa continue, nu isi putea permite sa se opreasca pentru nimic in lume. Stia ca la final se afla ceea ce cauta, ceea ce asteptase o viata intreaga, ceea ce isi promisese ca va pretui cu tot ce avea mai bun si mai sfant. Si de fiecare data cand cadea, se ridica promitandu-si ca va ajunge mult mai departe...
Acum era aplecata deasupra lacului. Observa undele line care se spargeau de mal si zambea privindu-si reflexia distorsionata de trecerea lor. Se aseza pe iarba, intinse mana si atinse cu un deget suprafata apei. Cateva cercuri concentrice pornira dinspre degetul ei si urmarindu-le, observa cum se estompeaza in distanta, sub stralucirea lunii si a stelelor. Isi ridica ochii spre cer. Stia ca iarna se vedeau cel mai bine constelatiile, dar nu era adevarat. Iarna cerul este rareori senin, pe cand in acea noapte, toate erau atat de clare si de luminoase! Si-ar fi dorit sa stie numele fiecareia in parte, dar nu recunostea prea multe, asa ca privirea ei se opri asupra Luceafarului. Stralucirea lui o fascina.
Privind atenta cerul, se intreba cati alti oameni privesc si ei in acel moment. Dar nu putea ghici raspunsul. Credea ca majoritatea dorm, iar cei care nu dormeau probabil ca nu stateau cu ochii pe cer. Insa apoi observa o stea cazatoare si isi aduse aminte ca trebuie sa isi puna o dorinta. Inchise ochii si isi puse dorinta, zambind. Apoi, cu ochii inca inchisi, reveni la ideea anterioara... daca isi mai pusese cineva o dorinta vazand steaua cazatoare? Se vor implini ambele? Si daca o vazusera mai multi? Dar pana sa gaseasca macar o ipoteza de raspuns, simti cum o pereche de maini reci ii acopera ochii...
Zambind, se ridica, se intoarse cu ochii inchisi si il saruta pe cel care o luase prin surprindere. Apoi se asezara impreuna pe iarba, admirandu-si chipurile zambitoare unul langa altul in oglinda lacului. Ii povesti si lui cu ingrijorare despre gandurile pe care le avusese, iar el zambi si o imbratisa, spunandu-i ca orice dorinta i se va indeplini atat timp cat crede cu adevarat in ea. Ea rasufla usurata si isi lasa capul pe pieptul lui. Ramasera asa mult timp – poate o noapte, poate o eternitate...
Nimeni nu i-a cunoscut cu adevarat si nimanui nu i-a pasat. Insa nici ei nu regretau ceva. Si chiar daca tot ce aveau impreuna era cerul instelat al noptii, asta nu i-a retinut in vreun fel. Se aveau unul pe altul, iar pentru ei, asta insemna, de fapt, totul. Iar daca vreodata nu ar mai fi fost suficient totul, ar fi avut oricand stelele stralucitoare de pe cerul unei nopti de martie...

6 comentarii:

  1. "un trup nud poate fi imbracat in infinite variante, dar un suflet gol nu mai poate fi umplut atat de usor."- cat de adevarat, dar in acelasi timp si trist.
    In alta ordine de idei.. foarte frumoasa aceasta "Noapte de Martie" :) M-a incantat imaginea creata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, uneori adevarul este trist... Ma bucur ca ti-a placut :)

      Ștergere
  2. Te apreciez pentru idealismul si viziunea abisala de care dai dovada.
    Sa nu renunti niciodata la scris !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cuvinte mari... multumesc, sper sa reusesc mereu sa ma ridic la inaltimea lor.

      Ștergere