Furtuna

O chemare ascunsa incolteste in sufletul tau. Ai vrea sa o asculti, dar soaptele ei iti sunt nedeslusite. Te poarta in larg, catre mijlocul oceanului, spre un tarm necunoscut, ale carei plaje asteapta sa le calci. Incepi sa o urmezi orbeste pe un vapor in furtuna. Valurile te izbesc cu putere, ploaia te apasa iar trasnetele te abat mereu din drum. Soaptele sunt tot acolo, parca mai puternice si mai nedeslusite pe masura ce te apropii.

Ai vrea sa raspunzi acelei chemari, sa iti faci cunoscuta prezenta. Incerci sa strigi, dar nici macar vocea a o mie de tunete nu s-ar face auzita in zgomotul furtunii. Sau poate doar nu iti raspunde nimeni. Asa ca te indrepti in continuare spre soaptele tainice, cu speranta ca vei descoperi ceva si drumul nu iti va fi fost in zadar. Furtuna se inteteste, iar tarmul pare din ce in ce mai aproape, pana ce ultimul val te izbeste si te arunca intre stanci. Naufragiezi dezamagit, blestemandu-ti lipsa de experienta si incapacitatile. Dar e prea tarziu, drumul tau a fost intrerupt pentru totdeauna. Disperat, te arunci in capcana valurilor, sperand ca ele sa te poarte catre o alta lume. Curand, totul se intuneca, iar frigul patrunde adanc in trup si suflet. Bezna te cuprinde si inchizi ochii. Somnul mortii pune stapanire pe tine...

Te trezesti a doua zi pe plaja. E soare, cald si senin. Nisipul moale de langa tine nu mai poarta nici o urma a luptelor dintre apa si pamant. Neted si curat, pare ca a fost curatat de cineva ca sa nu iti mai amintesti tu nimic. Te intrebi cum ai ajuns acolo si usor incepi sa iti amintesti de naufragiu, de furtuna si, in sfarsit, de acea chemare. Incepi sa asculti atent in toate directiile, dar nici o soapta nu se aude. Doar valurile ce se lovesc de stanci tulbura linistea in jur. Incepi sa regreti.

Iti pare rau ca ai plecat de acasa, din iarna grea in care chiar si oamenii erau inghetati ca marea, iar sufletul ti-era rece si nepasator. Acum esti singur in mijlocul caldurii, dar nu are nici un rost, caci ai pierdut tot. Si iti blestemi degeaba soarta, caci nu ea te-a pus pe drumuri. Ai da orice sa afli a cui a fost chemarea, dar nici macar vantul, in calatoriile sale, nu a aflat. Te rogi de soare sa iti arate el, dar soarelui nu ii pasa de problemele tale. Doar norii grei si cenusii mai plang alaturi de tine, dar nici ei nu te pot ajuta. Si atunci nu iti ramane decat sa te infratesti cu furtuna si sa te razbuni pe tot ce iti iese in cale cu furie, asa cum face si ea. Dar furia ta nu este oarba, precum a ei, ci atenta si plina de venin. Se revarsa asupra tuturor celor care ti-au facut rau candva, dar si asupra celor care sunt fericiti si netematori. Nimeni nu te cunoaste, dar tu ii stii pe toti. Si toti sunt la fel. Toti vor sa le dai totul si sa nu iti ofere nimic. Asa ca de ce sa nu le dai toata ura ta?

Cu cat oferi mai mult, cu atat primesti mai putin. Si chiar daca nu primesti nimic, tot vei oferi ceva, macar regretul de a nu fi primit nimic. Iar in final, iti vei da sufletul pentru a starni furtuna razbunarii asupra celorlalti.