Cine Suntem?

Ajungem deseori in viata sa ne intrebam cine suntem. Fie ca purtam un nume si ne cunoastem familia, fie ca nu ne cunoastem originile si nu suntem siguri de numele nostru, cu totii suntem confuzi in aceasta privinta, cel putin uneori.

Numele nu poate defini in totalitate identitatea noastra. Trasaturile fizice sunt unice, dar si ele pot semana izbitor. Hainele pot dezvalui detalii despre personalitatea noastra, dar daca nu ne permitem hainele pe care ni le-am dori? Prietenii pot spune si ei multe despre noi, dar nu sunt in totalitate adevarate sau bine-intentionate. Familia este de departe cea mai putin relevanta, din moment ce nu putem alege in care familie ne nastem. Iar uneori, in mod ironic, chiar si noi, asa cum suntem, ne surprindem pe noi insine si aflam lucruri noi despre persoana noastra.

Cine suntem cu adevarat nu putem afla decat la sfarsitul acestei calatorii numite „viata”. Abia atunci putem incheia bilantul pentru persoana noastra si putem spune „uite, asta sunt”. Atunci vom intelege daca ceea ce am facut in viata ne-a facut fericiti sau nu, daca plecam linistiti sau nu si daca cei pe care ii lasam in urma vor ramane fericiti sau nu. Atunci vom intelege ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi sau daca a contat ceva.

In interiorul nostru se dau multe lupte si apar multe framantari. Iar multe dintre acele lupte se continua si in planul extern. Si viata este plina de incercari. Cateodata putem avea impresia ca nu sunt ale noastre. Dar fiecare lupta pe care o castigam, fiecare incercare pe care o trecem si chiar si cele in care esuam si pierdem, sunt toate ale noastre, pentru ca am participat la ele. Ele ne arata treptat cine suntem si ce ne dorim.

In fond, asta este tot ce conteaza, sa nu calatorim prin viata fara un scop si fara sa stim ce vrem. Daca nu stim ce vrem, nu mai are nici un rost. Iar fiecare esec si infrangere ne vor da alte lupte si alte incercari. Depinde doar de noi daca ne angajam in ele sau trecem mai departe, spre altceva, mai bun sau mai rau. Toate isi lasa amprenta asupra noastra, iar noi ne lasam amprenta asupra tuturor. Pentru ca tot ce se intampla in viata noastra se intampla pentru ca ne aflam noi acolo si ea ne apartine. Si apoi, ce conteaza mai mult? ce facem sau cine suntem?

Mai mult

Despre Barfa

S-a dovedit de multe ori ca barfa poate strica multe. Si nu, nu pentru ca niste oameni rai spun niste lucruri rele despre alti oameni. Poate ca acele lucruri sunt adevarate. Poate ca intentiile din spatele lor sunt bune, desi e greu de crezut. Insa principalii responsabili de urmarile pe care le au acele barfe sunt cei care le asculta si le dau crezare.

Primul lucru pe care il face o persoana cand aude un lucru rau este sa acuze. Daca nu este nimeni de acuzat, se trece la critica. Daca totusi critica poate fi contrazisa, urmeaza batjocura si ironia. Dar uneori barfele pot fi despre oameni care conteaza pentru persoana pe care le aude. Si pot veni din partea unor oameni care nu au nici pe departe cele mai bune intentii.

Cand aude un zvon despre o persoana draga, cineva se poate incurca in ganduri. In loc sa respinga acea barfa, lasa insecuritatea sa se instaleze in suflet. Incet, dar oarecum sigur, confuzia si suspiciunile ii macina sentimentele care pana atunci pareau invincibile si indestructibile. Cade din inaltimile optimiste ale increderii in persoana draga pana in adancurile reci si intunecate ale insecuritatii. Iar framantarile interioare incep sa nu ii mai dea pace pana cand se exteriorizeaza, treptat sau brusc. Se transforma in sugestii subtile sau acuzatii fatise care nu fac altceva decat sa strice tot ceea ce se construise in acea relatie cu multe eforturi intr-o masura de timp considerabila. Chiar daca nu o distrug complet, lasa urme adanci asupra ei, care persista in timp, amintind mult timp de suspiciuni, acuzatii, minciuni si greseli.

Astfel, barfa nu este o cauza sau o plaga care face rau oamenilor, ci oamenii isi fac rau permitandu-i sa ii derute. Se raspandeste usor, ca un virus, dar la fel ca virusii, ataca doar tintele vulnerabile. Pentru ca tintele vulnerabile sunt oamenii care pun totul la suflet fara sa treaca prin prisma ratiunii.  O simpla analiza logica ar pune in balanta posibilitatea veridicitatii unui simplu zvon si cel putin cunostintele despre persoana vizata, iar cele din urma ar cantari mai greu. Daca se adauga si sentimentele in balanta, talerele ar trebui sa se incline atat de brusc, incat zvonul sa fie aruncat departe, acolo unde ii este locul. Pentru ca nimeni si nimic nu merita sa strice o relatie construita cu multe eforturi intre doi oameni care au incredere unul in celalalt, fie ei prieteni, iubiti sau rude. Cu atat mai mult cu cat nu s-ar intampla nimic daca unii oameni nu s-ar lasa manipulati si derutati cu privire la ceea ce simt si cei care ii inconjoara.

Mai mult

Oameni "Binevoitori"

Exista printre noi o anumita categorie larga de persoane care pretind ca ne ajuta, fara vreun interes aparent. Ne lauda si ne ajuta in diverse feluri, ne sunt alaturi, dupa care, intr-o buna zi, isi arata adevaratul caracter si ne intorc spatele, batjocorindu-ne si raspandind diverse zvonuri despre noi. Si ciudat sau nu, poate parea ca tot acele persoane castiga.

Cu totii cunoastem cel putin o persoana care stie totul despre toata lumea, care spune cine este de evitat si cine este de atras, care stie toate defectele si pacatele celor din jurul ei. Acea persoana ne sfatuieste in legatura cu relatiile, cu afacerile sau pur si simplu legaturile pe care ar trebui sa le avem cu anumite persoane. In aparenta, astfel de sfaturi sunt bine-intentionate, dar cine stie care sunt situatiile si adevarurile care se ascund in spatele lor?

Unii oameni sunt foarte glumeti. Pot face glume despre oricine si orice, de la cele mai simple si nevinovate pana la cele mai obscure, sarcastice si ticaloase. Aceste glume pot trece drept un simt exagerat al umorului, dezvoltat fara intentie la adresa celor pe seama carora se fac. Dar ele isi ating din plin tintele, intotdeauna.

Prietenii pot fi prieteni doar din interes. Fie ca au nevoie de cineva cu care sa isi piarda timpul sau au nevoie de un ajutor special din partea celorlalti, pot fi cei mai buni prieteni pana isi ating scopul, dupa care se retrag discret din viata acelor oameni, ignorand consecintele.

Chiar si iubirea poate aparea din interes. Unii pot pretinde ca iubesc o persoana atat de mult, incat ar face orice pentru ea. In realitate, o suporta si ar face orice doar pentru a-si vedea nevoile satisfacute. Iar atunci cand isi implinesc scopul, dispar brutal, ignorand si ei consecintele.

Alti oameni insa incearca sa isi impuna punctul de vedere cu orice pret. Ii sfatuiesc pe ceilalti sa faca asa cum considera ei, nu acele persoane. Le arata diverse defecte sau greseli, chiar daca ele sunt sau nu reale. Le propun diverse solutii pentru probleme, dar unele solutii nu fac altceva decat sa creeze si mai multe probleme. Orice incercare de a-i contrazice se soldeaza cu un esec, ei stiu cel mai bine si nu exista cale de a fi convinsi ca exista si alte opinii valabile.

Daca va regasiti in preajma unor astfel de persoane, nu va grabiti sa ii indicati. Pentru ca principalii vinovati suntem tot noi, cei care ii alegem pe acesti oameni „binevoitori” sa ne fie alaturi. In cautarile noastre pentru amicitii, tovarasii, prietenii, iubiri gasim mereu astfel de persoane. Cunoastem foarte bine aceste tipare si totusi, ne incredem in aceste persoane si continuam sa convietuim cu ele, chiar daca asta nu ne aduce nici un bine. Si poate ca uneori, la randul nostru, le urmam exemplul si devenim la fel ca ei. Insa nu poti invinge maestrii cu propriile lor tehnici. Asa ca daca sunteti ca ei, cu atat mai mult nu va grabiti sa ii indicati.

Cea mai buna optiune este sa ne departam cat mai rapid de ei, cu orice risc asumat si sa avem grija la persoanele pe care le cautam in viitor, pentru a nu sfarsi in aceleasi situatii. Ei insisi ne spun uneori ca anturajul pe care il avem nu ne merita, asa ca de ce sa ne gandim prea mult? Si nu va faceti griji pentru ei, in ciuda tuturor reprosurilor pe care vi le-ar putea adresa, vor gasi repede alte persoane pe placul lor cu care sa isi ocupe timpul si gandurile. Mai mult va dura ca voi sa va reveniti si sa incetati sa fiti cu sau ca ei...

Mai mult

Catre Voi

Dragii mei, de-a lungul timpului mi-ati fost poate cei mai buni prieteni sau poate cei mai inversunati dusmani. A mai trecut un an in care unii dintre voi s-au pierdut, pe altii i-am castigat, cu altii am incheiat povestile si tot asa. S-a mai dus un an, cu bune si cu rele. Un an care parea pe alocuri ca nu se mai termina, dar care pana la urma a trecut mai repede decat credeam.

In 2011 am invatat multe. Dintre ele, cele mai mari lectii ar fi ca oamenii vin si se duc, dar cei care conteaza cu adevarat raman acolo oricat de rau sau bine ar fi, ca viata e plina de surprize pentru care nu poti fi pregatit cu adevarat, ca tot ce faci ti se intoarce si ca totul este relativ.

De exemplu, banalele pahare de bautura pe care toata lumea le serveste la petrecerile de revelion. Pentru multi, un pahar e un simplu pahar, urat sau frumos, mare sau mic, solid sau fragil si asa mai departe. Conteaza mai mult ce contine. Dar cu riscul de a parea ipocrit, am sa spun ca nimeni nu se gandeste si la pahare. Sunt bune atunci cand avem ce pune in ele, dupa care raman intr-un loc pana cand vor fi din nou utile. Si asa se intampla si cu altele, inclusiv oamenii. E mai usor sa folosesti doar cand ai nevoie, in loc sa pastrezi o relatie frumoasa cu tot ceea ce te inconjoara.

Insa nu vom incepe anul 2012 cu un mesaj negativ si probleme. M-am gandit sa va scriu in speranta ca anul acesta va fi mai bun pentru ca il vom face astfel impreuna, fiecare in felul lui sau cu totii in felul nostru, in functie de cum doriti. Zilele trecute eram pe drum, in autobuz, singur. Iar atunci cand esti singur, totul ti se deschide in fata ochilor. Vehiculele, oamenii, strazile, soselele, orasele, toate se lasa studiate in profunzime. Fie ca observi lucruri noi sau lucruri vechi schimbate, locurile si oamenii reusesc mereu sa te surprinda, ca intr-un miraj in care peisajele monotone se inverseaza in fata calatorului plictisit si obosit. Iar dupa un 2011 monoton si obositor, ar fi frumos sa fim mai atenti la lucrurile care ne inconjoara anul acesta. Pentru ca nu este totul ceea ce pare, conteaza si cum il privesti.

Asadar, sa aveti un 2012 asa cum va doriti si sa nu uitati de lucrurile frumoase pe care le subestimam mereu. La multi ani!

Mai mult

Poveste de Craciun

Era Ajunul Craciunului. Oamenii alergau voiosi pentru a termina ultimele pregatiri pentru marea sarbatoare care urma. Copiii colindau casele, amintind de evenimentele sarbatorite si traditiile pastrate din generatie in generatie. Strazile erau decorate cu tot felul de lumini, oameni de zapada, pomi impodobiti si urari pompoase. Decorul acesta feeric insa nu inspira pe toata lumea.

Intr-un colt uitat de lume, un copil statea privind prin fereastra camerei lui toata aceasta agitatie. Suspina adanc la fiecare persoana care trecea cu cate o sacosa, un brad, un cadou sau orice altceva. Ii invidia pe copiii aceia zglobii care alergau de la o usa la alta sa colinde. Detesta toate acele ornamente si mai ales, personajul principal, Mos Craciun. Stia ca nu exista caci il asteptase ani la rand iar el nu venise. Spera inca la un cadou din partea lui, macar o dovada ca exista. Dar nu se astepta sa il si primeasca.

Venea dintr-o familie dezbinata. Parintii lui, oameni moderni, nu isi unisera vietile printr-o casnicie. Asa le-a fost usor sa plece fiecare pe drumul lui, lasand in urma doi copii, un baiat si o fetita, si doua mame indurerate, bunicile copiiilor. Bunicii murisera amandoi pe cand copiii aveau varste fragede. Bunica din partea tatalui s-a stins si ea in cativa ani, rapusa de boli si tristete. Bunica din partea mamei a fost nevoita sa ii creasca asa cum a putut. Si desi de multe ori nu aveau ce pune pe masa, copiii erau fericiti cu ea.

Fiind mai mare, copilul incerca sa aiba grija si de sora lui si voia sa o tina departe de problemele vietii. Intr-un fel, reusise, dar asta o facuse indiferenta pe sora lui, astfel incat uneori isi dorea sa fi fost mai apropiati, sa aiba cu cine sa imparta atat fericirea, cat si tristetea. Dar de cele mai multe ori se gasea singur in fata ferestrei, cu toate gandurile lui. Asa cum era si acum.

Se intreba de ce altii au avut sansa de a fi impreuna cu familia lor, iar ei sa fie singuri... de ce altii au avut luxul de a avea ambii parinti langa ei, iar ei nu a avut nici unul... de ce altii se pot bucura de sarbatori, iar ei nici nu stiu ce inseamna toate acestea... de ce altii au tot ce isi doreau ei fara sa aprecieze, iar ei nici macar nu puteau sti cum e sa ai unele lucruri... atat de multe intrebari il macinau, fara sa le gaseasca raspunsuri.

De multe ori se trezea diminetile cu gandul ca poate a fost totul doar un vis urat si totul s-a schimbat, insa gasea totul asa cum il lasase cand adormise. Isi promitea singur atunci ca daca va avea vreodata o familie, nu isi va parasi niciodata casa, sotia si mai ales, copiii. Dar viitorul era prea departe pentru el, simplul cuvant „maine” il ingrijora mult mai mult. Isi facea griji pentru bunica lui bolnava, pentru mancarea tot mai scumpa si pentru toate celelalte lucruri de care era nevoie. Intr-un fel, se maturizase mult prea devreme. Dar in adancul sufletului, era un copil naiv care inca mai credea in povesti.

Povestile erau totusi departe de realitatea pe care o vedea el. In povesti, totul se termina cu bine, pe cand in realitate, totul se termina doar ca sa o ia de la inceput a doua zi. In povesti, nimic nu este imposibil, pe cand in realitate, nu poti face mai nimic daca nu ai suport material sau social. In povesti, exista cate o persoana pentru fiecare, pe cand in realitate, nici macar parintii nu isi iubesc copiii asa cum ar trebui. In povesti, totul se reduce la eroi si anti-eroi, pe cand in realitate, fiecare este eroul propriei vieti si de multe ori este coplesit de probleme. In povesti, binele castiga intotdeauna impotriva raului, pe cand in realitate, binele pare sa cedeze tot mai mult in fata raului. Asa ca de cate ori auzea cate o poveste cu final fericit, o respingea cu vehementa, chiar daca incerca sa vada cum s-ar aplica in viata lui.

O astfel de poveste era si Craciunul. Nu stia exact de unde vine sau cum a luat nastere. Stia insa ca pentru copiii cuminti, in fiecare an, un batranel simpatic si generos lasa cate un cadou pe care si-l doresc copiii. Ii ceruse Mosului de multe ori tot felul de lucruri, de la cele mai complicate – cum era sa ii aduca parintii inapoi – pana la cele mai simple – cum era sa aiba macar ceva pe masa pentu ziua de Craciun. Gandind ca poate cere prea mult, renuntase usor la toate pretentiile, chiar daca se straduia sa fie cat mai cuminte. Insa cu fiecare Craciun, in loc de cadouri il asteptau doar dezamagiri. Asa ca in timp, a incetat sa mai creada in acel batranel, considerand ca nu este altceva decat o minciuna nascocita de parinti pentru a tine copiii sub control. Si ajungea din nou cu gandul la parinti...

Fara sa isi dea seama, timpul trecuse rapid. Pe strazi nu mai era nimeni, numai fulgii de zapada mai animau peisajul. Luminile aprinse peste tot pareau linistite, asteptand parca si ele miracolul care oricum nu avea sa se intample. Norii erau parca si ei luminati si decorati. Totul in jur era atat de linistit, numai mintea lui nu. Mii de ganduri zburau pe acolo, poate mai repede decat ar fi zburat sania Mosului peste glob. Gandindu-se la asta, isi spuse ca Mosul, daca ar fi existat, ar fi trebuit sa aiba un mecanism care sa incetineasca timpul, caci altfel nu ar fi avut timp sa treaca pe la toate casele. Sau poate tocmai de-aia il evitase pe el in fiecare an?

Isi dorea acum o masina a timpului, asa cum auzise de la altii ca ar exista prin filme. Iar cu masina aceea a timpului ar fi vrut sa calatoreasca inapoi in timp, sa vada daca Mosul chiar exista. Sau si mai bine, sa calatoreasca inapoi in timp si sa ii faca pe parintii lui sa nu se mai desparta. Sau macar sa nu mai aiba copii, daca oricum nu si-i doreau...

Lacrimi fierbinti incepusera sa se iveasca in ochii lui. Isi dorea ca el si sora lui sa nu fi existat pentru ca macar bunica lui sa stea linistita, fara grija celor doi copii. Poate asa nu s-ar fi imbolnavit si ar fi fost macar un pic mai fericita. Si ca si cum ea il auzea, in acel moment se deschise usa, iar camera se umplu de lumina. Vazand ca plange, bunica il mustra glumind, apoi il chema la masa. Trist, cu capul plecat, copilul o urma suspinand.

La masa il astepta deja sora lui. Nu era nimic special pe masa, nimic din ceea ce se pregatea pentru Craciun, nici macar vreun ornament, dar ea zambea. Curios, o intreba de ce zambeste. Iar ea ii spuse cu un suras ca il astepta impreuna cu bunica la masa. Atunci isi dadu seama ca nu are nevoie de nimic din toate acele prostii pe care le gandise. Avea langa el oamenii care contau cu adevarat pentru el. Si asta insemna mai mult decat orice sarbatoare sau cadou.

Mai mult

Bunatatea

Toata lumea face fapte bune in perioada sarbatorilor. Cadouri, vizite, impacari, donatii, toate sunt fapte bune de facut. Unii le fac si cu alte ocazii, altii nu. In spatele acestor fapte bune se ascund diverse motive, de la cele mai bune intentii pana la cele mai ascunse, de la simple donatii pana la rascumparari ale greselilor, de la compasiune pana la asteptari si interese.

De multe ori, oamenii sunt suspiciosi in privinta lucrurilor pe care le primesc sau li se intampla. Unii considera ca totul li se cuvine, altii acorda un oarecare respect, altii vor sa rasplateasca totul iar ei pur si simplu se intreaba care este scopul, motivul sau interesul.

Religia ii invata pe oameni sa imparta ce au cu cei mai putin fericiti decat ei. Dar ei impart ceva doar atunci cand simt ca au gresit si trebuie sa isi rascumpere greselile. Sau atunci cand vor sa isi consolideze imaginea in societate. Iar in general, cand impart ceva cu altii, dau celorlalti ceea ce nu le mai foloseste sau ce nu le place. Nu se gandesc sa dea ceea ce ar dori si ei sa primeasca de la altii pentru ca stiu ca oricum nu ar primi.

Societatea indeamna la ajutor si sprijin intre oameni, existand diverse fundatii si organizatii care se ocupa cu donatii, ajutor specializat sau cazare pentru cei aflati in nevoie. Calitatea acestor servicii nu este la nivelul celor platite, dar nimanui nu ii pasa atat timp cat ele sunt oferite si cineva se bucura de ele.

Unii fac fapte bune pentru ca simt ca ii pot ajuta pe ceilalti. Dar cei pe care ii ajuta nu sunt mereu multumiti de ce primesc. Unii fac fapte bune pentru ca asta ii face fericiti. Dar fericirea este greu de obtinut. Unii fac fapte bune asteptand ca si altii sa faca ceva pentru ei. Numai ca de multe ori, nu doar ca nu primesc ceva in schimb, dar ceilalti chiar uita ajutorul primit. Unii fac fapte bune pentru a-si imbunatati imaginea in ochii celorlalti. Dar numai acele fapte nu sunt de ajuns pentru a corecta defectele pe care le observa restul.

Daca toate aceste comportamente nu au la baza numai intentii bune, se mai pot considera faptele bune o dovada de bunatate? Este bunatatea altceva decat naivitate, ipocrizie sau vanitate? Daca astea sunt motivele pentru care oamenii fac fapte bune, mai exista oameni buni? Sunt oamenii buni cu adevarat buni? Pentru adevaratul progres al umanitatii poate nu este nevoie de bunatate, ci doar de ambitie si determinarea de a face orice. Insa care ar mai fi scopul progresului pentru umanitate daca oamenii si-ar pierde poate cea mai de pret calitate umana – bunatatea?

Mai mult

De Sezon

Primul lucru care trece cuiva prin minte cand se gandeste la iarna este zapada. Acea substanta alba, inghetata si efemera. Pentru multi, este asemuita unui praf magic, asteptat deopotriva si de cei mici, si de cei mari. Ea este cea care ofera farmecul iernii.

Zapada poate deservi multe scopuri, desi nu toate sunt utile sau fericite. De la simpla ei cadere la copiii care o transforma in bulgari sau la schiorii care parca plutesc deasupra ei si pana la blocajele in trafic si conditiile nefavorabile pe care le poate provoca, este iubita si urata in masura aproximativ egala.

Din zapada se pot construi labirinte, castele, cazemate, igluri, oameni de zapada si cate alte lucruri de diverse forme si dimensiuni. Insa toate sunt efemere ca si zapada care le alcatuieste. Se pot deforma, pot fi instabile sau se pot topi din cauza temperaturilor ridicate. Datorita acestei nesigurante li se acorda putina apreciere, fiind cunoscut ca nu dureaza mult in timp. Si la fel se intampla cu toate lucrurile a caror existenta sau utilitate pentru oameni este scurta.

Un alt simbol al iernii este bradul sau pomul de Craciun. Pomul de Craciun are rolul de a aduce lumina in casele oamenilor, dar si de a adaposti cadourile. La fel ca zapada, pomul se bucura de o apreciere moderata. Toti il admira pentru o scurta perioada, apoi este aruncat sau reciclat, pierzandu-si utilitatea. Asa se distrug paduri intregi pentru o simpla decoratie utila cateva zile.

Oamenii sacrifica atat de multi copaci pentru o sarbatoare in mare parte laica, dar cu conotatii religioase, desi in mod normal pretind ca ocrotesc natura si respecta creatia divina. In timp, unii au inteles acest aspect si au adoptat pomii artificiali, desi exista multi care ii prefera pe cei naturali din motive estetice. Insa nici pomii artificiali nu au o soarta mai buna. In preajma sarbatorilor sunt despachetati, montati si impodobiti, insa odata cu trecerea sarbatorilor sunt fie aruncati, fie demontati, impachetati din nou in cutiile lor si lasati intr-un colt, asteptand un alt an in care sa lumineze casa.

In unele parti ale lumii, de Craciun se sacrifica cate un animal. Fie ca este porc, curcan, oaie sau vita, pe masa de Craciun trebuie sa existe carne. Unii cresc animale special pentru a fi sacrificate de Craciun. Si ele se bucura de aceeasi apreciere conditionata: in timpul vietii, sunt vazute doar in functie de dimensiuni si greutate; dupa deces, sunt apreciate in functie de gust, miros si aspectul in farfurie. Iar dupa ce sunt consumate, se uita de existenta lor.

Oamenii au si ei alt comportament in perioada sarbatorilor. Cu totii isi amintesc de cei dragi, ii viziteaza, le fac cadouri sau le transmit urari sau macar se poarta mai frumos unii cu altii. Din nou, aprecierea de care se bucura este conditionata de cadourile pe care le ofera, urarile pe care le transmit sau reactiile pe care le au fata de ceilalti. Si in general, oamenii nu doresc sa fie singuri de Craciun sau Anul Nou, asa ca unii incearca sa atraga compania altor oameni pentru a nu fi singuri.

Pregatirile de sarbatori se fac mereu exhaustiv, de la banala curatenie pana la cantitatile uriase de mancare pregatite in diverse meniuri pentru mesele speciale. Intotdeauna casa trebuie sa fie curata si ordonata, iar masa incarcata. Nu conteaza ca in restul anului dezordinea domneste peste toata casa iar mancarea poate lipsi cu desavarsire. Conteaza ca eventualii oaspeti sa aprecieze ce vor gasi in cazul unei vizite, chiar daca aprecierea aceea nu va dura mai mult decat durata vizitei.

Toate acestea – frenezia, emotiile, pregatirile, bucuria si magia generate de zapada si de sarbatori – dureaza exact atat cat dureaza timpul in care se desfasoara. Apoi revin cu totii la vietile lor in care nu aprecieaza nimic, considerand ca tot ce au li se cuvine pentru ca au muncit pentru a-l obtine si restul este efemer si lipsit de valoare.

Oamenii au tendinta de a ignora lucrurile marunte care i-ar putea face fericiti tocmai pentru ca sunt marunte. In cautarea lor dupa valori, au renuntat, in timp, la orice valoare morala, spirituala sau culturala. Traiesc intr-o lume in care totul se masoara in bani, fie ca are un pret sau poate aduce bani. Totul trebuie sa fie obtinut cat mai usor si cat mai profitabil, altfel pare sa nu merite efortul. Asa ca sarbatorile de iarna pentru ei nu pot fi suma fulgilor de zapada, pomilor de Craciun, mancarurilor de pe mese si bucuriilor aduse celor dragi, ci costul lor material si efortul depus de ei pentru a petrece sarbatorile alaturi de cei pe care oricum nu ii aprecieaza daca nu prezinta interes. Si odata cu trecerea sarbatorilor, trec si interesul sau dispozitia de a fi mai buni. Luminile se sting, mesele se strang, oaspetii pleaca, curatenia si ordinea nu mai sunt necesare, resturile inutile se evacueaza si viata redevine monotona. In fond, sarbatorile sunt doar un sezon pe an... destul de scurt pentru a schimba multe si prea costisitor pentru a aduce multa bucurie tuturor.

Ceea ce uita oamenii cand procedeaza astfel este ca si ei sunt efemeri. Nimeni nu traieste pentru totdeauna si nu ia ceva cu el atunci cand se stinge. In cel mai bun caz, oamenii inchiriaza totul pe durata vietii pentru a fi mai fericiti. Insa fericirea este de cele mai multe ori aparenta si uneori, ceea ce isi doresc nu este si ceea ce le trebuie. Dar cu totii prefera sa poata cuantifica tot ce au sau tot ce fac, iar lacomia ii impinge sa creada ca niciodata nu e destul si pot obtine mai mult. Apoi se sfarseste si sezonul lor si sunt dati la o parte si uitati, asa cum au procedat si ei la randul lor.

Spre deosebire de sarbatori, oamenii nu au numai sezoane vesele, frenetice sau magice... si nici zapada care sa le confere farmecul. Tot ce au se afla in sufletul lor, iar atunci cand renunta la valorile spirituale, renunta si la suflet. Si nici un sezon nu poate aduce sufletul unui om inapoi...

Mai mult

Un An... Si Ceva

Pe 6 decembrie 2010 a pornit un nou proiect, timid, incert, modest, dar ambitios. Ideea nu era noua, se bucurase deja de sprijin din partea unor oameni la acel moment. S-a desfasurat modest, atragand noi sustinatori, dar si critici vehementi. La inceput, nu avea prea multe reguli sau conditii de care sa tina cont, asa ca i se prevedea optimist viitorul.

Abordarea acestui proiect era destul de personala si empatica la inceput. In timp insa, a devenit mai detasata si mai obiectiva. Si-a mai pierdut din vechii sustinatori, dar a castigat altii. Criticile constante nu au descurajat proiectul, ci din contra, au contribuit la optimizarea lui. Subiectele abordate se continuau si sustineau reciproc, chiar daca in fond, erau aceleasi mereu. Inspirate de altii sau de realitate, au inspirat la randul lor alte persoane in diverse scopuri.

A avut perioade pline de inspiratie in care a fost ignorat, perioade pline de reactii din partea celorlalti sau perioade in care a stagnat asteptand scanteia care sa-l reaprinda. A fost distrus si apoi refacut. A fost cunoscut si apoi uitat. A fost interesant si apoi plictisitor. A fost calm si apoi s-a revarsat cu furie. A fost vesel si apoi trist. A cauzat reactii si apoi a reactionat, la randul lui. A adus zambete si apoi a provocat lacrimi. A exagerat si apoi s-a mustrat singur. A fost plin de sens si apoi absurd. A dezvaluit realitatea asa cum este si apoi a pus intrebari fara raspuns. A legat prietenii si apoi a stricat legaturi mai vechi decat el. A prezentat obiectiv fapte si apoi s-au intamplat fara sa tina cont de ele. A fost ipocrit si apoi sincer. A fost ascuns si apoi direct. A avut culmi de catarat si apoi prapastii in care s-a prabusit. Nu a pretins nimic din ce a obtinut si a dat tot ce a putut. A fost complicat si totusi... atat de simplu.

Pornise pe un drum sinuos si incert care nu s-a imbunatatit. A avut multe ocoluri, multe obstacole dar si multe portiuni drepte si netede. A creat in liniste, ferit de ochii iscoditori, dar a lasat totul la vedere, chiar si pentru cei mai crunti judecatori. A exagerat de multe ori, dar a fost si superficial pentru a compensa. Si poate ca nu a multumit pe toata lumea, dar scopul lui nu era nicidecum acesta. In fond, poate nu a avut nici o utilitate, dar cel putin a lasat o urma, undeva, pentru cei care o cauta.

A trecut un an de la inceput. Un an, o multime de vizite, o multime de oameni, o multime de reactii, o multime de emotii, o multime de senzatii, o multime de multimi. Pentru cei mai multi, e un nimic. Dar pentru el, e ceva. Asadar, un an... si ceva.

Mai mult

Sarbatorile intre Fictiune si Realitate

Sarbatorile de iarna si in special Craciunul sunt poate cele mai comerciale dintre toate sarbatorile. Originare din negurile timpului, pe cand lumea nu era culturalizata si tehnologizata, s-au transmis de-a lungul generatiilor in diverse forme pentru fiecare societate sau cultura.

In prezent, informatia si tehnologia se gasesc pretutindeni, gata sa satisfaca cerintele utilizatorului. Dar, ca orice necesitate, ele costa. Cu toate acestea, informatia si tehnologia au contribuit major la transmiterea si – oarecum – uniformizarea sarbatorilor. In timp, sarbatorile au devenit si ele comerciale. Au aparut diverse industrii si servicii legate de ele, de la banalele felicitari si decoratiuni pana la cadouri si vacante de sarbatori.

Figura centrala a sarbatorilor este Mos Craciun (sau unul dintre diversii lui corespondenti internationali). Acesta este – potrivit legendei – un batran carismatic care in Noaptea de Ajun trece prin fiecare casa din lume si lasa cadouri deopotriva copiiilor si adultilor sub bradul de Craciun. Dar si el a devenit un produs. Se poate gasi sub forma de decoratiuni, felicitari sau chiar actori care pot fi inchiriati pentru o perioada.

Ideea sarbatorilor este de a-i aduce pe oameni aproape de cei dragi. Familie, copii, prieteni, colegi, cu totii se poarta mai frumos in perioada aceasta. Isi fac cadouri, se impaca daca au fost certati, se strang in familie in jurul unei mese incarcate, merg in grupuri sa colinde si participa la diverse alte activitati de acest gen. Si cu totii par mai fericiti.

Toate acestea evidentiaza unele aspecte necunoscute pana la momentul respectiv. De exemplu, cadourile arata cat de bine cunoaste cel care daruieste persoana care le primeste. Reuniunile de familie pot aduce informatii noi despre membrii familiei sau chiar noi membri ai familiei necunoscuti pana in acel moment. Cadourile puse sub brad pot destrama mitul existentei lui Mos Craciun. Sau din contra, pot crea noi mituri. Superstitiile legate de Craciun pot induce anumite sentimente si speranta in inimile oamenilor, dar numai timpul va dovedi daca au fost sau nu adevarate. Totodata, o persoana poate afla pentru cine este cu adevarat importanta si cine isi aminteste de ea in aceasta perioada.

 Daca oamenii sunt singuri sau suferinzi, farmecul poate fi inlocuit de regrete. Si de multe ori ceilalti ii ignora, fiind preocupati cu cei apropiati. Exista si exceptii, cand din mila sau alte sentimente, cineva se gandeste si la cei mai nefericiti si incearca sa le aduca un zambet. Iar sarbatorile sunt cele mai bune ocazii.

Adevarul despre sarbatori este ca sunt ale oamenilor. Perfecte sau nu, originale sau nu, fericite sau nu, comerciale sau nu,  ele nu fac altceva decat sa arate natura umana. Iar daca unii oameni pot vinde orice, altii pretuiesc unele lucruri mai presus de orice. Si chiar daca unele lucruri exista doar in povesti, oamenilor le place sa scrie povesti. Totusi, sarbatorile,  la fel ca oamenii, sunt reale, chiar daca sunt inspirate de mituri si legende. Din pacate insa, ele se intampla o singura data pe an...

Mai mult

Cursa catre Iluzii

Fericirea este scopul suprem pentru oameni. Fie ca doresc sa fie ei insisi fericiti sau doresc ca cei apropiati lor sa fie fericiti, vor face orice pentru a obtine acea fericire. Insa fericirea nu este numai greu de obtinut, ci si greu de pastrat.

Multi dintre oameni traiesc asa cum le impun ceilalti. In copilarie, traiesc dupa normele impuse de parinti sau familie. Apoi se adauga cele impuse de scoala si societate, mai tarziu impuse de prieteni si grupuri sociale, de partenerii de relatie si ulterior, partenerii de casnicie si copiii... De-a lungul vietii, cu totii se adapteaza si se transforma pentru a convietui cu ceilalti.

Fericirea celor apropiati unei persoane nu coincide mereu si cu fericirea acelei persoane. Fie ca se simt obligati, fie ca sunt multumiti ajutandu-i pe ceilalti, fie ca se achita de datorii, oamenii ii ajuta pe ceilalti pentru a fi si ei insisi fericiti. Dar in multe cazuri ori unii, ori altii sunt nemultumiti de rezultate. Iar cei care incearca prea mult sa ii faca pe altii fericiti uita de propria lor fericire si ajung intr-un final sa se intrebe la ce le-a folosit toata acea munca. Si de obicei... nu le foloseste.

In cautarea fericirii, oamenii pot petrece vieti intregi. Atunci cand o gasesc, descopera ca a fost supraestimata si nu a meritat efortul. Sau pur si simplu considera ca li se cuvine si nu o respecta indeajuns incat sa o pastreze. Si in lipsa ei, isi gasesc alte idealuri catre care sa se indrepte, cu speranta ca acelea vor fi mai pline de recompense. Lacomia aceasta este poate cel mai mare defect, dar totodata si calitatea care ii impinge pe oameni spre progres.

Numai ca nu toti oamenii progreseaza. Unii sunt nefericiti traind dupa regulile altora, in timp ce altii sunt nefericiti traind dupa propriile reguli. Altii au avut candva sansa de a fi fericiti si pentru ca au ratat-o, se pedepsesc singuri refuzand toate celelalte oportunitati. Iar cei care au gresit fata de altii se pedepsesc refuzandu-si dreptul de a fi ei insisi fericiti, urmarind doar fericirea acelor persoane, chiar daca nimeni nu doreste acest efort din partea lor.

Cu totii petrec atat de mult timp cautand, luptand si muncind pentru fericire incat nu se stie cand sunt cu adevarat fericiti. Poate sunt fericiti atunci cand ajung la rezultat, poate sunt fericiti visand la el sau muncind pentru el. Poate sunt fericiti cautand alte rezultate atunci cand esueaza sau poate sunt fericiti afland de fericirea altora. Numai ei stiu cand... dar oare stiu cu adevarat cand sunt fericiti?

Mai mult