vineri, 16 decembrie 2011

Cursa catre Iluzii


Fericirea este scopul suprem pentru oameni. Fie ca doresc sa fie ei insisi fericiti sau doresc ca cei apropiati lor sa fie fericiti, vor face orice pentru a obtine acea fericire. Insa fericirea nu este numai greu de obtinut, ci si greu de pastrat.
Multi dintre oameni traiesc asa cum le impun ceilalti. In copilarie, traiesc dupa normele impuse de parinti sau familie. Apoi se adauga cele impuse de scoala si societate, mai tarziu impuse de prieteni si grupuri sociale, de partenerii de relatie si ulterior, partenerii de casnicie si copiii... De-a lungul vietii, cu totii se adapteaza si se transforma pentru a convietui cu ceilalti.
Fericirea celor apropiati unei persoane nu coincide mereu si cu fericirea acelei persoane. Fie ca se simt obligati, fie ca sunt multumiti ajutandu-i pe ceilalti, fie ca se achita de datorii, oamenii ii ajuta pe ceilalti pentru a fi si ei insisi fericiti. Dar in multe cazuri ori unii, ori altii sunt nemultumiti de rezultate. Iar cei care incearca prea mult sa ii faca pe altii fericiti uita de propria lor fericire si ajung intr-un final sa se intrebe la ce le-a folosit toata acea munca. Si de obicei... nu le foloseste.
In cautarea fericirii, oamenii pot petrece vieti intregi. Atunci cand o gasesc, descopera ca a fost supraestimata si nu a meritat efortul. Sau pur si simplu considera ca li se cuvine si nu o respecta indeajuns incat sa o pastreze. Si in lipsa ei, isi gasesc alte idealuri catre care sa se indrepte, cu speranta ca acelea vor fi mai pline de recompense. Lacomia aceasta este poate cel mai mare defect, dar totodata si calitatea care ii impinge pe oameni spre progres.
Numai ca nu toti oamenii progreseaza. Unii sunt nefericiti traind dupa regulile altora, in timp ce altii sunt nefericiti traind dupa propriile reguli. Altii au avut candva sansa de a fi fericiti si pentru ca au ratat-o, se pedepsesc singuri refuzand toate celelalte oportunitati. Iar cei care au gresit fata de altii se pedepsesc refuzandu-si dreptul de a fi ei insisi fericiti, urmarind doar fericirea acelor persoane, chiar daca nimeni nu doreste acest efort din partea lor.
Cu totii petrec atat de mult timp cautand, luptand si muncind pentru fericire incat nu se stie cand sunt cu adevarat fericiti. Poate sunt fericiti atunci cand ajung la rezultat, poate sunt fericiti visand la el sau muncind pentru el. Poate sunt fericiti cautand alte rezultate atunci cand esueaza sau poate sunt fericiti afland de fericirea altora. Numai ei stiu cand... dar oare stiu cu adevarat cand sunt fericiti?

4 comentarii:

  1. Pentru a atinge fericirea este greu dar nu imposibil.Asa cum ai spus si tu unii se bucura de fericirea celor apropiati lor si chiar traiesc prin fericirea lor.Exista un moment unic cand cineva se bucura pentru celalalt: atunci cand celalalt zambeste,rade si ii multumeste ca il face fericit.Este un moment inegalabil iar acel cineva care lupta,in sinea lui este foarte multumit de realizare si automat devine mai fericit.
    Preocupandu-ne de fericirea celorlalti dovedim ca ne pasa,ca acele persoane sunt importante si au un loc in viata noastra.Aratam afectiunea morala sa spun asa.Si nu tuturor le pasa.Multi doar par ca le pasa.Aceia isi urmaresc interesul.Si viata fara fericire ce ar fi? fara implinirea ei? Din aceasta cauza..noi cautam fara incetare in noi,in ceilalti,in ceea ce ni se intampla..un strop de fericire.Astfel simtim ca traim.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, dar oare cei carora le pasa si urmaresc fericirea altora nu au si ei interesul de a fi fericiti?
    Iar fara fericire in viata, dupa cum spuneam, nu ar exista progres.

    RăspundețiȘtergere
  3. Au si ei acest interes.Insa exista persoane lipsite de orice orgoliu si ii pun pe ceilalti pe primul loc si,crede-ma, Dumnezeu ii rasplateste cumva.Poate nu cu mult sau cat au nevoie dar le ofera cat sa porneasca spre drumul fericirii.
    Pierzand fericirea,nu mai progresam.Acest fapt duce la pierderea celorlalte lucruri.In special morale.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu cred ca ii mai pasa cuiva de valorile morale. Iar cei care observa lipsa lor sunt considerati invechiti. Si atunci e normal ca lumea sa fie fericita asa cum e, iar cei care nu o pot accepta... trebuie sa invete sa traiasca in aceasta lume.

    RăspundețiȘtergere