Poveste de Craciun

Era Ajunul Craciunului. Oamenii alergau voiosi pentru a termina ultimele pregatiri pentru marea sarbatoare care urma. Copiii colindau casele, amintind de evenimentele sarbatorite si traditiile pastrate din generatie in generatie. Strazile erau decorate cu tot felul de lumini, oameni de zapada, pomi impodobiti si urari pompoase. Decorul acesta feeric insa nu inspira pe toata lumea.

Intr-un colt uitat de lume, un copil statea privind prin fereastra camerei lui toata aceasta agitatie. Suspina adanc la fiecare persoana care trecea cu cate o sacosa, un brad, un cadou sau orice altceva. Ii invidia pe copiii aceia zglobii care alergau de la o usa la alta sa colinde. Detesta toate acele ornamente si mai ales, personajul principal, Mos Craciun. Stia ca nu exista caci il asteptase ani la rand iar el nu venise. Spera inca la un cadou din partea lui, macar o dovada ca exista. Dar nu se astepta sa il si primeasca.

Venea dintr-o familie dezbinata. Parintii lui, oameni moderni, nu isi unisera vietile printr-o casnicie. Asa le-a fost usor sa plece fiecare pe drumul lui, lasand in urma doi copii, un baiat si o fetita, si doua mame indurerate, bunicile copiiilor. Bunicii murisera amandoi pe cand copiii aveau varste fragede. Bunica din partea tatalui s-a stins si ea in cativa ani, rapusa de boli si tristete. Bunica din partea mamei a fost nevoita sa ii creasca asa cum a putut. Si desi de multe ori nu aveau ce pune pe masa, copiii erau fericiti cu ea.

Fiind mai mare, copilul incerca sa aiba grija si de sora lui si voia sa o tina departe de problemele vietii. Intr-un fel, reusise, dar asta o facuse indiferenta pe sora lui, astfel incat uneori isi dorea sa fi fost mai apropiati, sa aiba cu cine sa imparta atat fericirea, cat si tristetea. Dar de cele mai multe ori se gasea singur in fata ferestrei, cu toate gandurile lui. Asa cum era si acum.

Se intreba de ce altii au avut sansa de a fi impreuna cu familia lor, iar ei sa fie singuri... de ce altii au avut luxul de a avea ambii parinti langa ei, iar ei nu a avut nici unul... de ce altii se pot bucura de sarbatori, iar ei nici nu stiu ce inseamna toate acestea... de ce altii au tot ce isi doreau ei fara sa aprecieze, iar ei nici macar nu puteau sti cum e sa ai unele lucruri... atat de multe intrebari il macinau, fara sa le gaseasca raspunsuri.

De multe ori se trezea diminetile cu gandul ca poate a fost totul doar un vis urat si totul s-a schimbat, insa gasea totul asa cum il lasase cand adormise. Isi promitea singur atunci ca daca va avea vreodata o familie, nu isi va parasi niciodata casa, sotia si mai ales, copiii. Dar viitorul era prea departe pentru el, simplul cuvant „maine” il ingrijora mult mai mult. Isi facea griji pentru bunica lui bolnava, pentru mancarea tot mai scumpa si pentru toate celelalte lucruri de care era nevoie. Intr-un fel, se maturizase mult prea devreme. Dar in adancul sufletului, era un copil naiv care inca mai credea in povesti.

Povestile erau totusi departe de realitatea pe care o vedea el. In povesti, totul se termina cu bine, pe cand in realitate, totul se termina doar ca sa o ia de la inceput a doua zi. In povesti, nimic nu este imposibil, pe cand in realitate, nu poti face mai nimic daca nu ai suport material sau social. In povesti, exista cate o persoana pentru fiecare, pe cand in realitate, nici macar parintii nu isi iubesc copiii asa cum ar trebui. In povesti, totul se reduce la eroi si anti-eroi, pe cand in realitate, fiecare este eroul propriei vieti si de multe ori este coplesit de probleme. In povesti, binele castiga intotdeauna impotriva raului, pe cand in realitate, binele pare sa cedeze tot mai mult in fata raului. Asa ca de cate ori auzea cate o poveste cu final fericit, o respingea cu vehementa, chiar daca incerca sa vada cum s-ar aplica in viata lui.

O astfel de poveste era si Craciunul. Nu stia exact de unde vine sau cum a luat nastere. Stia insa ca pentru copiii cuminti, in fiecare an, un batranel simpatic si generos lasa cate un cadou pe care si-l doresc copiii. Ii ceruse Mosului de multe ori tot felul de lucruri, de la cele mai complicate – cum era sa ii aduca parintii inapoi – pana la cele mai simple – cum era sa aiba macar ceva pe masa pentu ziua de Craciun. Gandind ca poate cere prea mult, renuntase usor la toate pretentiile, chiar daca se straduia sa fie cat mai cuminte. Insa cu fiecare Craciun, in loc de cadouri il asteptau doar dezamagiri. Asa ca in timp, a incetat sa mai creada in acel batranel, considerand ca nu este altceva decat o minciuna nascocita de parinti pentru a tine copiii sub control. Si ajungea din nou cu gandul la parinti...

Fara sa isi dea seama, timpul trecuse rapid. Pe strazi nu mai era nimeni, numai fulgii de zapada mai animau peisajul. Luminile aprinse peste tot pareau linistite, asteptand parca si ele miracolul care oricum nu avea sa se intample. Norii erau parca si ei luminati si decorati. Totul in jur era atat de linistit, numai mintea lui nu. Mii de ganduri zburau pe acolo, poate mai repede decat ar fi zburat sania Mosului peste glob. Gandindu-se la asta, isi spuse ca Mosul, daca ar fi existat, ar fi trebuit sa aiba un mecanism care sa incetineasca timpul, caci altfel nu ar fi avut timp sa treaca pe la toate casele. Sau poate tocmai de-aia il evitase pe el in fiecare an?

Isi dorea acum o masina a timpului, asa cum auzise de la altii ca ar exista prin filme. Iar cu masina aceea a timpului ar fi vrut sa calatoreasca inapoi in timp, sa vada daca Mosul chiar exista. Sau si mai bine, sa calatoreasca inapoi in timp si sa ii faca pe parintii lui sa nu se mai desparta. Sau macar sa nu mai aiba copii, daca oricum nu si-i doreau...

Lacrimi fierbinti incepusera sa se iveasca in ochii lui. Isi dorea ca el si sora lui sa nu fi existat pentru ca macar bunica lui sa stea linistita, fara grija celor doi copii. Poate asa nu s-ar fi imbolnavit si ar fi fost macar un pic mai fericita. Si ca si cum ea il auzea, in acel moment se deschise usa, iar camera se umplu de lumina. Vazand ca plange, bunica il mustra glumind, apoi il chema la masa. Trist, cu capul plecat, copilul o urma suspinand.

La masa il astepta deja sora lui. Nu era nimic special pe masa, nimic din ceea ce se pregatea pentru Craciun, nici macar vreun ornament, dar ea zambea. Curios, o intreba de ce zambeste. Iar ea ii spuse cu un suras ca il astepta impreuna cu bunica la masa. Atunci isi dadu seama ca nu are nevoie de nimic din toate acele prostii pe care le gandise. Avea langa el oamenii care contau cu adevarat pentru el. Si asta insemna mai mult decat orice sarbatoare sau cadou.