Regretul Furtunii

Plină de invidie pentru blândul Soare al verii, într-o zi Furtuna se porni din senin prin lume. Oraşele se cutremurau, pădurile se înfiorau şi apele se învolburau. Furtuna era nestăvilită în prăpădul ei. Ploaie şi vânt, fulgere şi tunete, toate completau stihia şi desăvârşeau dezastrul. Însă în mijlocul intemperiilor, pe un câmp, un Stejar îndrăzni să stea drept în faţa Furtunii.

- Eşti nebun!? – îl întrebă aceasta, înverşunată.

- Nu sunt cu mult mai smintit decât tine, veche inamică – îi răspunse acesta, senin.

- Atunci prefă-te că nu ne-am mai întâlnit şi apleacă-te înaintea forţelor mele.

- Dar te cunosc prea bine – îi spuse el. Eşti la fel de nerăbdătoare ca oamenii pe care îi dispreţuieşti. Te aprinzi uşor şi arzi intens, iar după ce ai trecut, Soarele străluceşte în continuare şi uită cu toţii de „vizitele” tale.

- La fel de nerăbdătoare ca oamenii? Pfff! Ha! – râse Furtuna. Cred că i-am răbdat destul. Ce ştiu ei? Nu ştiu nimic şi nu apreciază nimic. Au impresia că deţin controlul, dar se lasă atât de uşor manipulaţi... şi ador să îi văd fugind neputincioşi din calea mea.

- Cât de uşor judeci – observă Stejarul. Şi ce vrei să câştigi, când tu mai mult pierzi?

- Dar nu pierd nimic, dragul meu tovarăş de singurătate – îi răspunse ea. Tu şi eu semănăm mai mult decât ai crede... Suntem amândoi singuri şi ne măsurăm forţele cu Soarele şi Timpul... pe amândoi ne pândesc oamenii, aşteptând să ne distrugă, dar ştiu că au încă nevoie de noi.

- Cât poţi greşi, stimată doamnă... nu semănăm câtuşi de puţin – răspunse amărât Stejarul. Eu îmi pun forţele într-un scop nobil şi chiar de-ar fi să cad cândva, lemnul meu va lua diverse forme utile oamenilor. Pe când tu, Furtună, cu toată forţa ta, vii şi pleci şi doar distrugi. Nu laşi nimic în urmă, nu creezi nimic. Cât despre oameni, nu sunt toţi aşa cum spui. Câţi crezi că au o inimă de piatră şi înnegrită precum a ta?

Furtuna se opri puţin din freamăt, îl privi şi îi răspunse:

- Inima mea nu este neagră, prieten drag, aşa cum nu este de piatră. Iubeşte şi tânjeşte după iubire ca oricare alta. Doar că e o inimă rebelă şi nu se bucură de mulţi prieteni. Inima mea este albastră precum cerul din care a luat fiinţă şi regretul care creşte în ea...