joi, 19 iunie 2014

Pierdut

Fiecare strop de ploaie își scrie cu grijă povestea în țărâna care nu-i este prietenă, dar îl îmbrățișează cu drag. Cerul plânge și pământul se bucură. Sunt două spirite cuprinse de frenezie, unite violent într-un dans cadențat. Se unesc fără să se cunoască pentru că au nevoie unul de celălalt și pentru că împreună învață pași noi în direcții noi. Doar Soarele rămâne martor mut, privind timid printre norii zdrențuiți de potop.
Plouă și în sufletul meu, dar după atât de mult timp plouă în sfârșit cu stropi de fericire. Iar eu dansez printre ei, sub ei și cu ei până te întâlnesc. Te iau de mână și vreau să te port în lumea mea, dar tu mă porți deja prin lumea ta. Și ploaia care cade e formată din stropii de rouă care se scurg din petalele tale, trandafirul meu.
Aș vrea să îți dau drumul, dar nu pot. Mă tem că vei zbura cu vântul de lângă mine și mă voi trezi din nou singur. E vară și totul miroase frumos în jur, dar eu prefer parfumul tău de cireșe coapte. Aș vrea să te devorez cu poftă, dar tu ești deja înăuntrul meu, așa cum și eu sunt înăuntrul tău. Însă nu avem perspective diferite – vedem amândoi prin prisma iubirii, visul meu dulce.
Suntem doi străini, dar ne cunoaștem atât de bine, încât ai putea fi regina mea din Egiptul Antic, iar eu sunt servitorul tău umil... pielea mea tânjește după fiecare unghie a ta, buzele mele tânjesc după fiecare crăpătură a buzelor tale, ochii mei tânjesc după fiecare contur al chipului tău și mâinile mele tânjesc după catifelarea trupului tău. Pentru fericirea ta nimic nu va fi prea mult ori prea puțin, căci cel mai de preț dar pe care mi-l poți face e însuși zâmbetul tău. Suntem două spirite cuprinse de frenezie, unite în același dans. Și învățăm împreună pași noi în direcții noi, dar când mă privești zâmbind, sunt pierdut...

2 comentarii:

  1. mi-e dor sa inspir si eu ceea ce tu atat de frumos redai...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ar fi sa ma iau dupa contul de Facebook, nu prea te-as crede... dar sa zicem ca poti inspira oricand, oricui... tot ce trebuie sa faci este sa ajuti pe cineva sa zambeasca. :)

      Ștergere