sâmbătă, 24 mai 2014

Anotimpul Meu

Pe acoperişuri de şindrilă plutesc cu vântul în miez de noapte, numărând raze de lună şi sclipiri de stele printre găurile produse de timp şi vânt... E cald şi umed şi gândul îmi zboară la o noapte liniştită din India. Cerul îmi pare un sari în culoarea safirului, iar stelele-i sunt giuvaiere. În mijloc, Luna tronează ca o prinţesă în palatul ei de cristal. De jos, de prin grădini, parfumurile florale îmi ameţesc simţurile şi feeria mă poartă spre locuri noi, dar familiare...
Chiar dacă aş fi la zeci de lumi distanţă, tot în braţele tale m-aş simţi ca acasă. Eşti copilul liniştit al ploii şi parfumul dulce al verii, fulgul jucăuş de zăpadă şi briza răcoroasă a primăverii şi sub privirea ta aş creşte de zeci de ori mai mare şi mai puternic, dacă nu aş fi doar un biet pom aflat la mila vremii. Dar tu eşti blândă şi mângâierea ta voluptoasă mă ocroteşte şi mă desfată deopotrivă. Dacă ai trece doar din zare în zare, te-aş urma fără regrete peste mii şi mii de paşi, prin lumi necunoscute şi pe căi nebănuite.
Fiecare zi e o temniţă al cărei prizonier bucuros sunt, căci apusul te aduce înapoi în braţele mele. Vreau mereu să îţi spun cât mă bucur să te revăd, dar cuvintele sunt de prisos – tu mă înţelegi doar din priviri. Şi mă pierd în ochii tăi aşa cum o picătură de ploaie se pierde în ocean. Acum ştiu unde îmi era locul şi nu vreau să mai plec vreodată. Fiecare noapte e o altă zi în paradis, căci răsăritul îmi aduce tot ce nu speram nici măcar în visele mele să primesc. Vreau mereu să îţi mulţumesc pentru tot ce îmi oferi, dar gesturile sunt inutile – tu trăieşti ca să mă faci fericit. Şi mă pierd în braţele tale aşa cum o plută se pierde pe un râu învolburat. Acum ştiu unde trebuia să caut fericirea, dar nu mai are rost să o caut...
Mi-am petrecut ziua visând la noaptea aceasta şi acum, că e aici, pare totuşi mai departe ca niciodată. Sari-ul s-a stins, pietrele scumpe au căzut şi numai Luna palidă mai străluceşte. O privesc şi îmi aminteşte de zâmbetul tău imaculat. Ascult greierii şi îmi doresc să învăţ să dansez în ritmul inimii tale, dar până atunci sar peste şindrile, fericit că te voi vedea din nou. Acum înţeleg că eu nu număr găuri, număr paşii pe care i-au făcut şi alţii înaintea noastră şi zâmbesc gândind că mai sunt câţiva până la tine, anotimpul meu preferat...

14 comentarii:

  1. hmm..după ce te-am citit ..mi-a venit în gând ..Maitreyi..a lui Eliade :)
    ai scris frumos :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ţie îţi cam place să faci comparaţii... :)

      Ștergere
  2. Ce frumos scrii! Felicitari :).
    Finalul e putin imprevizibil daca nu esti atent la titlu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am şi eu momentele mele de strălucire... glumesc, desigur. Încerc să menţin interesul cititorului şi mă bucură când reuşesc. :)

      Ștergere
    2. Ai destul de des momente de stralucire ;)). Reusesti destul de bine sa mentii interesul cititorului :)

      Ștergere
  3. nu știu ..am avut senzația că nu ar fi ok...că aș fi ...
    dar daca este ok ...mă bucur , pentru că nu pot opri gândul ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici se scrie, deci niciodată nu ţi se va cere să îţi opreşti gândurile. :)

      Ștergere
  4. Acest text eu îl percep ca pe un monolog adresat iubitei, iubită care în cele scrise de tine ia înfățișarea și atributele unui anotimp.
    Îmi place ideea ta de a introduce elementele specifice Indiei, precum acel sari, elemente exotice pe care nu prea le-am observat la tine.
    Niciodată nu te poți dezlipi de figurile de stil, de imaginile care conturează într-o manieră fermecătoare tot acest tablou. Îmbini într-un mod foarte frumos toate elementele, conturând un tablou desăvârșit.
    Ai atribuit o serie de trăsături minunate persoanei iubite (căci, dă-mi voie să cred în continuare că este vorba despre o persoană), astfel reușind să realizezi un portret (aproape) perfect.
    Noaptea este văzută ca un cadru romantic și protector, drept pentru care și-a făcut simțită prezența în textul tău de factură romantică.
    Cred că prea multe cuvinte din partea mea ar știrbi din frumusețea textului... dar ceva (întâmplarea) m-a readus pe blogul tău și m-a determinat nu numai să citesc un text, ci să-l și comentez.
    Acum, după ce am dat peste textul tău, mă voi simți ca o plagiatoare dacă voi publica un text care are la bază o idee asemănătoare textului tău, scris din perspectivă feminină, desigur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aş îndrăzni să spun că nu contează cui îi este adresat textul, contează cine şi cum îl percepe. Observ totuşi că impresia ta nu te-a oprit să comentezi pe marginea textului.
      Ideea cu elementele exotice a fost într-adevăr inedită. Mai am şi alte idei noi, însă momentan îmi lipseşte inspiraţia creatoare şi după cum bine ştii – şi ştiu şi alţi cititori fideli – evit să scriu dintr-o perspectivă proprie.
      Figurile de stil sunt necesare într-un text literar, altfel am vorbi doar despre funcţie şi cu siguranţă nu am mai avea ce să comentăm, ci doar am observa elaborarea ideilor şi rolul lor în îndeplinirea funcţiei respective. Iar faptul că ele ilustrează o „persoană iubită” – în speţă, anotimpul – aproape perfectă nu este o coincidenţă. Iubirea despre care vorbeşti te face să vezi întâi lucrurile bune la persoana iubită.
      În rest, e dreptul tău să ai o părere şi îţi mulţumesc pentru că ai exprimat-o aici. Iar dacă vrei să preiei ideea, simte-te liberă să faci asta, nu pretind vreun drept asupra ei pentru că oricum ştiu că ce îmi aparţine nu poate fi copiat: eu sunt eu, tu eşti tu. :)

      Ștergere
    2. Mi-am permis, ca să zic așa, să comentez pe marginea textului tocmai pentru că tu eviți să scrii dintr-o perspectivă proprie, ceea ce dă libertate cititorului să interpreteze textul.
      Fără figuri de stil, textul ar fi unul plat, care nu ar transmite emoții.
      Nu vreau să preiau ideea, textul e aproape terminat, doar că momentan (la fel ca în cazul tău) îmi lipsește inspirația pentru a-l termina. În legătură cu iubirea care te face să vezi întâi lucrurile bune... eu nu pot spune că sunt de aceeași părere. Chiar și în textul aproape terminat, am început întâi cu părțile mai puțin bune, dorind să scot în evidență și să termin textul printr-o comparație amplă între partea bună și cea rea, accentul punându-se pe ultima parte (cel puțin așa văd în momentul acesta că aș termina textul).
      Îmi plac ideile inovatoare și abia aștept să mai citesc și alte texte de tipul acesta :).

      Ștergere
    3. În cazul ăsta, nu discutăm despre aceeaşi iubire sau tu percepi iubirea diferit. Dar asta nu este o discuţie de purtat prin comentarii pe blog.

      Ștergere