Vălătuci prelungi din fire subţiri de
mătase mângâie chip suav de bibelou cu ochii mari, cu sprâncene de cărbune şi
buzele mieroase, gropiţă în bărbie şi zâmbetul de cristal. Dimineaţa i se
scurge delicat pe buzele ca două fragi moi şi timpul se aşează cuminte lângă
pat, privindu-i somnul dulce şi uşor. Pe geana dimineţii se înveleşte cu un
sărut, şi e deja cald şi inima în piept arde; parcă a fost aievea ori de
necrezut, dar e tot acolo şi îi sunt buzele calde...
Ce îi datorează ziua nopţii? Dacă
întunericul nu ar fi, lumina nu ar putea străluci, nici soarele n-ar putea
încălzi. Ce îi datorează iernii vara? Dacă frigul nu ar exista, nu ar mai putea
renaşte natura, nici florile n-ar mai colora lumea. Ce îi datorează primăvara
toamnei? Dacă nu ar exista arămiul ei, n-ar mai răsări apoi în câte-un crâmpei
nici verdele, nici blânzii ghiocei. Ce îi datorează ziua nopţii? Căldura
visului şi liniştea şoaptei.
Se spune că adeseori omul îşi
întâlneşte destinul pe drumul pe care îl apucă pentru a-l evita. Şi destinul nu
este calea care îi este dată, este calea pe care o alege el însuşi. Aşa că
încercând să nu iubeşti, sfârşeşti prin a iubi şi mai mult. Cu cât suferi mai
mult, cu atât arăţi mai mult că îţi pasă. Astăzi îţi vinzi sufletul, mâine
cumperi puţină iubire şi parcă numai ieri le aveai pe toate. Totul se schimbă
atât de repede încât lumea îţi pare un fulg de nea pe un ocean de intemperii. Şi
ce rost mai au cuvintele, atunci?
Înapoi la dimineaţă, între şoaptă şi
vis, amintire şi realitate, iad şi paradis... e greu să nu visezi, imposibil să
decizi ce visezi şi inutil să încerci să uiţi. Crezi şi te dedici cu toată
fiinţa, ştii, aştepţi şi îţi dai silinţa, dar timpul parcă nu mai vrea să
treacă şi cel mai greu e să priveşti cum mereu pleacă... Ai mai întâlnit situaţia,
sigur o ştii de undeva şi a fost făcută pentru tine, dar când te gândeşti nu
poţi apela la raţiune şi oricât îţi spune conştiinţa că învaţă, inima trăieşte
acum şi lasă lecţiile pentru altă viaţă. Şi totul e doar un vis de dimineaţă...
Frumos :) " e greu să nu visezi, imposibil să decizi ce visezi şi inutil să încerci să uiţi ". Da, e greu. Uneori e greu să-ți amintești ce visezi, alteori e greu faptul că realitatea nu e precum visul. Dar cert e că visele sunt darul cel mai frumos al nopții (și uneori și-al zilei, sau al ochior deschiși)...
RăspundețiȘtergereDa, dacă nu am avea vise, realitatea ar fi mult mai urâtă.
ȘtergereNu numai că e greu să vezi cum pleacă timpul, dar e greu să vezi că odată cu el pleacă şi oamenii. Şi vin alţii, şi vin alţii... Cred că toate vin atunci când trebuie şi nu sunt întâmplătoare...
RăspundețiȘtergereFrumos text!
Poate că nu este atât de evident, dar nu la timp mă refeream prin acel pleacă, ci la persoana dragă... cât despre acei „alţii” – câteodată nu ne dorim „alţii”, ne dorim „aceiaşi”. Nu ştiu dacă toate vin atunci când trebuie, poate uneori nici nu ne dăm seama că au venit... Mulţumesc!
ȘtergereÎnţeleg, poate de aceea mi-a şi atras atenţia acea frază... Este adevărat, câteodată nu ne dorim alţii, pentru că nu putem înlocui cu nimeni o persoană, tocmai pentru că fiecare persoană are calităţile şi defectele ei, ceea ce o face unică şi este cu atât mai greu să o înlocuim atunci când acea persoană a însemnat mult.
ȘtergereDa, e adevărat ce spui; uneori nu ne putem da seama pentru că nu stăm să gândim chiar fiecare lucru...
Poate că m-am grăbit să spun că toate vin când trebuie, dar într-un fel, mă gândesc că lucrurile vin atunci când suntem pregătiţi. E ca la un examen: ştii (eşti pregătit), iei examenul; nu ştii, nu-l iei. Sigur, nu peste tot se întâmplă aşa, pentru că sunt şi lucruri care ne iau prin surprindere şi trebuie să ne descurcăm atunci cu ele. Până la urmă, noi dăm un sens vieţii - sau aşa se presupune, că am putea - prin faptele, deciziile noastre.
Cu plăcere!
Pai... fiecare isi alege propriul destin.
Ștergereeste frumos visul de dimineață ...
RăspundețiȘtergeremi-ai adus aminte de un cântecel :)
http://youtu.be/KtQ4-iJ81DA
Mulţumesc, mă bucur că ţi-a plăcut. Cât despre cântecel... je ne sais pas...
Ștergere