Recipient Invalid

„Dragul meu, astazi este ziua ta. Si totodata este trebuia sa fie si ziua noastra. Ironia face ca numai tu sa te bucuri de clipe frumoase, desi obisnuiai sa le imparti pe toate cu mine. De fapt, nu, gresesc, nu te bucuri numai tu de clipe frumoase, probabil ca petreci alaturi de prietenii tai si noua ta iubita. Ma intreb daca si ea a fost la fel de fermecata de zambetul tau superb si de privirea ta patrunzatoare... oare iubirea ei fata de tine este la fel de profunda?

Ah, iubirea... cand te-am cunoscut, mi-ai spus ca iubirea este ca o sansa... cine nu profita de ea se va intreba toata viata cum ar fi... Iti mai amintesti, oare? Pe atunci eram indragostita de tine, dar tu nu stiai. Iti spuneam doar ca imi plac multe lucruri la tine, dar a place pe cineva nu inseamna neaparat a-l iubi... a fost incredibil sa aflu apoi ca si tu ma iubeai, dar ti-era teama ca nu te-as fi crezut daca mi-ai fi declarat sentimentele tale.

Au trecut ani de atunci si iata-ma din nou aici, in fata aceluiasi monitor, scriindu-ti. Doar ca de data asta „printul meu” nu mai este acolo sa imi raspunda, asa cum faceai candva... Poate ca esti ocupat, dar tocmai asta este avantajul e-mail-ului... iti pot scrie fara sa te deranjez iti intrerup activitatile. Sper, totusi, ca nu te va deranja mesajul meu...”

Se opri pentru cateva clipe... nu stia daca din cauza monitorului sau pur si simplu din cauza lui lacrimi fierbinti ii aparusera in colturile ochilor. Incepu sa rada... „astazi” era de fapt noapte... da, la ora 3 noaptea ea scria mesaje cuiva despre care nici nu putea fi sigura ca vrea sa le citeasca. Desigur, mesajul pe care il avea acum in fata nu era primul, scrisese si stersese mesaje inca de pe la 12... si ar fi inceput si mai devreme, dar stia ca ar fi fost prea devreme si ar fi parut „obsedata” daca el ar fi vazut ora la care se trimisese mesajul. Reveni, totusi, la scris...

„Voiam sa iti urez „La multi ani si tot ce iti doresti”... o urare banala, dar sincera. Sper sa fii iubit si fericit. Desi cred ca esti. Sper ca esti si sper ca iubesti... nu stiu. Cand iubesti un om, nu te rezumi doar la a-l strange in brate si a-l saruta... cu atat mai putin la a-l dezbraca si a face dragoste cu el... Poti pune unul langa altul cel mai frumos barbat si cea mai frumoasa femeie. Poate se vor place, poate vor face dragoste impreuna, dar asta nu inseamna ca vor fi capabili sa si simta dragostea unul pentru celalalt. Asa ca sper din tot sufletul ca tu si ea va iubiti...”

Se opri din nou, intrebandu-se daca si ei doi se iubisera vreodata. Despre ea, era sigura ca il iubise... poate mai mult decat pe propria persoana. Dar despre el, nu mai era atat se sigura. La inceput ar fi jurat ca o iubeste, dar in timp flacara aceea a inceput sa palpaie. Dupa ce o suise pe un piedestal si o facuse sa se simta ca o regina cu aprecierile si complimentele pe care i le adresa in fiecare zi, devenise tot mai nemultumit de ea... pana cand, intr-o zi, ii spuse ca „asa nu se mai poate”, parasind-o...

„Stiu ca poate par rea, dar te rog sa ai grija macar de ea... nu am inteles niciodata cum m-ai putut iubi si apoi ai putut sa imi reprosezi toate acele lucruri... asa ca sper ca de data asta sa fii sigur pe tine si sentimentele tale... daca nu pentru ea, pentru mine. Eu te iubesc si ma doare ca nu mai esti al meu te-am iertat...”

Scrise ultimele cuvinte, se semna si apasa „Send”. Insa pe ecran ii aparu o eroare: „invalid recipient”. Da, pierduse ani de zile din viata iubind un „recipient invalid” – un corp lipsit de suflet care nu putea simti iubirea...

Mai mult

Delir

Hazardul te-a adus pe tabla mea de joc, printre pioni, regi si nebuni. Dar lemnul lor rece si lucios este mort si fara vointa, pe cand tu esti o marioneta nesperat de insufletita. Miscarile lor criptice si strategice sunt atat de monotone si limitate pe langa pasii tai energici si hotarati! Ca intr-un dans haotic, te invarti intr-o lume rigida si necunoscuta cu siguranta unui copil care se plimba intr-o camera plina de jucarii. Iar ritmul tau irezistibil ma indeamna sa te urmez.

Te urmaresc printre umbre si contururi si nu pot sa nu ma intreb ce mana ingenioasa a creat o astfel de minune. In zadar iti caut incheieturile si capetele sforilor, tu esti un manechin cu vointa proprie, nu ai nevoie de o mana care sa iti dicteze pasii. Si as putea sa jur ca ai prins aripi in jocul tau, dar stiu ca nu as putea zbura alaturi de tine si nu te-as putea lega de mine ca sa te las apoi purtata de briza. Te-ai ridica prea sus ca sa te mai pot ajunge lasandu-ma ca, printre nori si raze de soare, sa iti urmaresc zambetul plutind departe ca un curcubeu spulberat de vant.

Intr-un castel de nisip, pe o insula pustie, o sa ne instalam cartierul general. Vom declara razboi ploii si vantului si ma voi incalzi cu focul din privirea ta. Iar cand noaptea va alunga si ultima raza de lumina, am sa te arat Lunii si am sa-i spun ca stralucesti mai puternic decat ea. Si daca nu ma va crede, ii voi arata zambetul tau. Poate ai spune ca e o nebunie, poate ar fi doar o iluzie, dar pentru acele cateva clipe de fericire nimic nu ar mai conta. Si de pe insula noastra pustie am privi impreuna apusul si rasaritul pana intr-o zi cand ne vom ridica impreuna dincolo de nori si vom zbura mai departe, spre alte taramuri.

Printre carti de joc si piese de domino ma tii de mana si ma invarti intr-un ritm ametitor.  In jurul nostru e razboi: regele de trefla si cavalerul de cupa se dueleaza pentru regina de pica, iar bufonul este arbitru. De pe margine, carti si piese privesc deopotriva si isi sustin favoritul. Dar nu am timp sa ma opresc, caci tu te intorci si imi faci semn sa te urmez. Iar eu nu pot decat sa ma supun comenzii tale si sa ma las atras in jocul tau straniu. Ma intreb totusi cum de nu ne vede nimeni... poate duelul e mai interesant decat noi ori poate numai eu te vad... Dar nu imi pasa, chiar daca ai fi o fiinta de pe alt taram, tot m-as lasa tras de mana ta.

Intr-o ploaie de minute si secunde vom dansa impreuna. Vom privi Timpul alergand ca un nebun si il vom invita sa ne insoteasca. Iar daca el nu va tine pasul cu noi, nu vom privi in urma si nu ne vom opri, ci vom privi inainte, in necunoscut. Si daca Timpul ne va ajunge din urma, ii vom povesti cu drag tot ce am vazut. Poate va spune ca e imposibil, poate ca ar fi doar un vis, dar pentru noi va conta doar ca am vazut si am facut totul impreuna. Si dintre orologii si calendare degeaba s-ar mai zbate, pentru ca nu s-ar putea intoarce sa ne fure fericirea.

Printre vorbe si soapte iti zambesc si te admir incontinuu, hipnotizat de privirea ta cu sclipire ireala. In privirea ta gasesc secrete si simtiri dintr-o alta lume, o lume pe care inca nu o cunosc, dar in care ma simt ca acasa. As vrea ca acest joc sa nu inceteze vreodata. Chiar daca e doar o sarada imposibila ori un concurs de nebuni, am sa joc pana la capat, indiferent ce s-ar afla la final. De va dura o vesnicie ori o clipa, nu conteaza. Si nu are legatura cu iubirea sau ura, cu viata sau moartea, cu realul sau irealul. Este doar fericirea pe care o gasesc in simpla ta privire, in simplul tau zambet, in complicatul tau joc...

Poate nu ma crezi ori poate sunt nebun. Poate ca totul este doar o plasmuire inteligenta a imaginatiei mele bolnave. Dar ce este imaginatia daca nu cea mai simpla cale catre libertate si fericire? Ma uit in oglinda si vad sforile care ma tin sub control. Ma intorc si pe spatele meu observ resturile a ceea ce a fost candva o pereche de aripi. Ma ascund rusinat, mustrandu-ma pentru ca mi-am permis sa visez. Dar tu ma gasesti si ma tragi din nou la lumina. As vrea sa iti spun ca eu nu sunt ca tine, ca nu mai pot zbura... dar totul este prea frumos ca sa pot renunta, asa ca te rog doar sa ma ierti... sa imi ierti delirul...

Mai mult

Noapte de Martie

Intr-o noapte de martie, in care luna se ascundea printre cativa nori trecatori in deplina ei tacere, stralucirea rece a stelelor si adierea vantului erau singurele care animau peisajul. In oglinda unui lac, o femeie isi admira buclele satene rasfirate pe umerii goi si rochia alba, stravezie care ii acoperea trupul. Desculta, pasea printre ghiocei si iarba abia rasarita, simtind din plin racoarea noptii. Era un dans mut al carui ritm il purta in suflet...

Cerceta fiecare detaliu pe care il observa oglindit in apa, oprindu-se din cand in cand pentru a studia mai atent cate o reflexie care o surprindea pe moment. Insa realiza ca ea este aceeasi, iar imaginea din oglinda nu se schimbase deloc in anii ce trecusera. Timpul parea sa o fi ocolit, dar asta nu o bucura catusi de putin. Stia ca frumusetea e la fel de trecatoare precum timpul si invatase in timp ca este la fel de inselatoare precum vremea de primavara, cand diminetile incep insorite si calduroase, dar pana la sfarsitul zilei apar ploi ori chiar ninsori. Si nu de putine ori intalnise oameni calzi si zambitori care i-au adus apoi ploi de lacrimi si gheata in suflet...

Sufletul ei era sanctuarul cel mai de pret pe care il cunostea. Pretuise intotdeauna valorile morale si spirituale si pastrase oarecum o urma de inocenta infantila, atat cat sa nu uite vreodata acea parte a sufletului ei si valorile dupa care se ghida; caci un trup nud poate fi imbracat in infinite variante, dar un suflet gol nu mai poate fi umplut atat de usor. Si chiar daca deseori avea impresia ca era doar o copila naiva, drumul ei trebuia sa continue, nu isi putea permite sa se opreasca pentru nimic in lume. Stia ca la final se afla ceea ce cauta, ceea ce asteptase o viata intreaga, ceea ce isi promisese ca va pretui cu tot ce avea mai bun si mai sfant. Si de fiecare data cand cadea, se ridica promitandu-si ca va ajunge mult mai departe...

Acum era aplecata deasupra lacului. Observa undele line care se spargeau de mal si zambea privindu-si reflexia distorsionata de trecerea lor. Se aseza pe iarba, intinse mana si atinse cu un deget suprafata apei. Cateva cercuri concentrice pornira dinspre degetul ei si urmarindu-le, observa cum se estompeaza in distanta, sub stralucirea lunii si a stelelor. Isi ridica ochii spre cer. Stia ca iarna se vedeau cel mai bine constelatiile, dar nu era adevarat. Iarna cerul este rareori senin, pe cand in acea noapte, toate erau atat de clare si de luminoase! Si-ar fi dorit sa stie numele fiecareia in parte, dar nu recunostea prea multe, asa ca privirea ei se opri asupra Luceafarului. Stralucirea lui o fascina.

Privind atenta cerul, se intreba cati alti oameni privesc si ei in acel moment. Dar nu putea ghici raspunsul. Credea ca majoritatea dorm, iar cei care nu dormeau probabil ca nu stateau cu ochii pe cer. Insa apoi observa o stea cazatoare si isi aduse aminte ca trebuie sa isi puna o dorinta. Inchise ochii si isi puse dorinta, zambind. Apoi, cu ochii inca inchisi, reveni la ideea anterioara... daca isi mai pusese cineva o dorinta vazand steaua cazatoare? Se vor implini ambele? Si daca o vazusera mai multi? Dar pana sa gaseasca macar o ipoteza de raspuns, simti cum o pereche de maini reci ii acopera ochii...

Zambind, se ridica, se intoarse cu ochii inchisi si il saruta pe cel care o luase prin surprindere. Apoi se asezara impreuna pe iarba, admirandu-si chipurile zambitoare unul langa altul in oglinda lacului. Ii povesti si lui cu ingrijorare despre gandurile pe care le avusese, iar el zambi si o imbratisa, spunandu-i ca orice dorinta i se va indeplini atat timp cat crede cu adevarat in ea. Ea rasufla usurata si isi lasa capul pe pieptul lui. Ramasera asa mult timp – poate o noapte, poate o eternitate...

Nimeni nu i-a cunoscut cu adevarat si nimanui nu i-a pasat. Insa nici ei nu regretau ceva. Si chiar daca tot ce aveau impreuna era cerul instelat al noptii, asta nu i-a retinut in vreun fel. Se aveau unul pe altul, iar pentru ei, asta insemna, de fapt, totul. Iar daca vreodata nu ar mai fi fost suficient totul, ar fi avut oricand stelele stralucitoare de pe cerul unei nopti de martie...

Mai mult

Joc de Primavara

Soarele si iubirea se ingana in ecourile batailor inimii. Mustele, albinele, fluturii si pasarile se iau la intrecere cu gandurile. Zapada topita este deja uitata in aburii care ies din pamant si sangele fierbe in vene. Mugurii inverzesc pe ramuri si visele rasar in minte. Diminetile sunt mai frumoase si sufletul este mai luminos. Natura renaste si oamenii se elibereaza. Este primavara.

Cerul senin si insorit nu are limite pentru ochii neobositi care cerceteaza orizontul de azur. Floricele mici si parfumate rasar timide din pamant completand tabloul chipurilor zambitoare pierdute in admiratie. Cantecul pasarilor alcatuieste o simfonie pentru urechile care asculta visand soapte de iubire. Vantul se joaca printre rasete si zambete, iar pasii se tin de maini pretutindeni.

Se naste o poveste. O poveste cu crai si zane, feti-frumosi si printese, cai nazdravani si zmei de otel, castele din carti de joc si magie... o poveste visata din copilarie si urmarita pana la adanci batraneti, cum se sfarseste oricare... dar nu este o poveste oarecare. Este o poveste de iubire, o poveste dintre un el si o ea, dar nici ei nu sunt un el si o ea oarecare. El si ea suntem eu si tu...

Ca randunicile as vrea sa zburam, dar noi ne-am prabusit in iarna, amortirea sentimentelor. As fi vrut sa ne ridicam in cel mai inalt cer, dar soarele s-a ascuns de noi si la prima raza vei pleca fara mine, lasandu-ma in urma, in intuneric... am nevoie de o lumina sa imi calauzeasca pasii spre tine, de o simpla mana intinsa sa nu te las sa pleci vreodata. Nu imi amintesc de cand stau aici, asteptand sa te intorci, implorandu-te sa nu pleci din povestea mea... Ma uit in oglinda si imi spun ca nu e totul pierdut, dar ce rost are totul cand tu nu mai esti?

Oamenii se uita prea mult in oglinda si prea putin in suflet. Iar sufletul meu este inghetat. As vrea sa il dezghet, dar se va topi odata cu el si amintirea ta... si nu voi mai sti pe cine astept, cine ma face sa zambesc... Desi te iubesc, s-ar putea sa fie prea mult. Am nevoie sa te cunosc, sa te aflu... si cand voi reusi, voi fi liber. Vei fi soarele meu, cu raze fierbinti, reflectand lumina pe fata palida a lunii, incalzind iarna si pastrand vara racoroasa. Dar ca intr-un palat de smaralde si diamante, razele tale se rasfrang in mii de unghiuri, iar eu te caut printre oglinzi, asteptand ca visul sa devina realitate.

Un castel de carti de joc e totul in jur si la prima adiere a vantului se darama peste mine cartile reci si ascutite, lasand urme adanci. Dar ma apuc sa il ridic din nou, cat mai inalt, in speranta ca il vei vedea de departe si nu te vei rataci pe drumul spre mine. Prin ferestrele deschise, vantul sopteste secrete vechi – nici macar unul despre tine... poate te ascunzi, poate vii pe alta cale, poate ca ai ajuns deja si ma astepti intr-un cotlon... Visele se spulbera ca aburul in vant si norii imi aduc ploaia.

Stiu ca nu sunt Fat-Frumos, dar as vrea sa fii printesa mea. Si chiar daca nu am un cal nazdravan, m-as bate cu toti zmeii sa te salvez si sa fii a mea. Dintre nori si stele, apari in fiecare noapte la fereastra mea. Ma imbratisezi si imi spui ca ti-a fost dor... dar magia nu dureaza mult si gustul amar al iluziei imi bate la usa in fiecare dimineata. Il gonesc si el revine, ca un vanzator de vrajitorii pentru ochii naivi. Imi vinde de fiecare data inca o iluzie ieftina, iar eu o primesc cu bucurie. Si totul se repeta ca intr-un joc bizar in care nimeni nu castiga, dar nici nu pierde... e doar un joc de primavara...

Mai mult

Seara Frumoasa

  Azi a fost cald si soare... prima zi de primavara din anul acesta. Acum e seara, o seara atat de frumoasa, incat nu imi vine sa cred ca iarna inca nu s-a sfarsit. Dar nu am timp sa ma gandesc la asta. Imi amintesc de seara frumoasa in care te-am vazut pentru prima oara. Nu o voi putea uita vreodata, asa cum nu te voi putea uita nici pe tine. Simt si acum mierea buzelor tale, aud inca simfonia vorbelor tale in intuneric si soapte tainice ma cheama la tine. Dar tu, iubito, unde esti?

S-ar crede ca singuratatea si amorul sunt doua concepte opuse, total diferite. Si ar fi adevarat, intr-un fel. Numai ca oamenii sunt orbi si naivi; nu realizeaza ca singuratatea si iubirea pot fi totuna – poti iubi fiind singur, poti fi singur desi iubesti ori poti iubi pur si simplu singuratatea. Insa pe mine se pare ca ma iubeste singuratatea. Si oricat de mult as vrea sa fiu cu tine, iubito, dorinta mea nu se indeplineste. Raman de fiecare data singur... de fapt, nu, raman cu singuratatea, dupa cum spuneam.

Toata lumea vorbeste despre fericirea si bucuria de a iubi, dar nimeni nu mentioneaza si durerile iubirii. Nu iti spune nimeni ca vine o zi cand se sfarseste si ca in ziua aceea, ai face orice sa nu mai existi doar ca sa nu mai simti durerea care iti striveste pieptul si nu te lasa sa respiri. Iar in lipsa iubirii, ramai doar cu sperantele sfaramate de visurile trecute... toate planurile si visurile sunt, de fapt, trecute, caci ce ai mai putea infaptui cu o inima franta si singuratatea care ii tine companie?

Buzele reci ale singuratatii nu stiu sa sarute... nu stiu sa aline durerea, nu ajuta nici macar sa treaca dorul. Privirea imi este si mai rece si chiar daca as putea ingheta pe oricine doar privindu-l, eu caut sa o incalzesc in ochii tai. Dar ochii tai, iubito, nu ii mai gasesc; stelele acelea care rasareau in fiecare seara pe cerul meu au disparut. Soapte mute si tipete sfasietoare ar rasuna pretutindeni in jur daca in minte nu as avea doar amintiri cu tine si daca gandurile nu ar striga mai tare decat orice zgomot. Ai plecat pe calea vietii si m-ai lasat cu un suflet sec... insa mult mai pustiu este totul in jur fara tine. Si presupun ca daca tu ai putut, ar trebui sa pot si eu, nu? intrebare retorica...

M-am pierdut in propriul vis, desi imi parea ca era al nostru. Pentru o clipa, a fost... Si chiar daca era iarna, cu frig, zapada, ploaie si ceata, iar soarele stralucea rar, cu raze reci,  pentru mine era frumos. Am jucat totul pe cartea iubirii, dar s-a dovedit a fi o iubire in zadar. O mana intinsa, un sarut, o imbratisare... toate s-au topit ca fulgii de zapada cazuti pe obrajii mei uscati si s-au scurs ca stropii de ploaie prelinsi pe hainele mele, iubito. Iluzie sau tragedie? Nu as sti sa spun... nu mai stiu nici cine sunt. Am devenit un monstru cautand frumusetea iubirii...

Azi a fost cald si soare, dar pentru mine nu a contat. Eu voiam doar o seara frumoasa, aceea in care te-am vazut pentru prima oara. Insa apusul mi-a adus doar luna palida ca si chipul meu reflectat in oglinda si stelele reci ca si frigul iernii de pana acum. Ochii tai blanzi si frumosi sunt acum departe, iubito... si as vrea sa ii vad, dar ma tem ca privirea lor nu va mai fi la fel de calda. Si jur ca as cauta soarele in loc, dar mi-e teama ca stralucirea lui mi-ar sterge din minte ochii tai... si soarele va rasari si apune mereu, lasand in urma cu dor si durere, tot mai departe, o seara frumoasa...

Mai mult