sâmbătă, 20 octombrie 2012

Eu si Eu

Am crezut mereu ca stiu totul, ca nimic nu ma mai poate surprinde, ca oamenii sunt exact asa cum ii stiu si ca nu se pot schimba. Si am avut dreptate – oamenii sunt complicati si te vor dezamagi ori de cate ori te astepti la contrariu. Da, esti un pesimist, daca ai crede ca te vor dezamagi oricum, nu te-ar mai dezamagi pentru ca oricum te-ai fi asteptat sa te dezamageasca, caz in care ai fi de doua ori nefericit: pentru ca nu au facut ce ai fi vrut si pentru ca te-au dezamagit asa cum te asteptai. Complicata logica, nu?
Candva priveam orizontul cu ochi de copil. Si credeam ca de acolo vin toate, si bune si rele... si totul parea adevarat si sincer, iar oamenii pareau buni. Dar acum imi dau seama cat de mult greseam, iar tu radeai pe saturate de naivitatea mea. Si cat de prost puteam sa fiu?! Dansam in tango cu minciunile, valsam cu iluziile si balul se termina cu lacrimi si inimi sfasiate asemeni pantofilor. Iar eu chiar credeam ca imi esti alaturi!
Te mai miri ca m-am saturat de toate astea? Ca am obosit sa ma lupt cu ele? Ca nu mai stiu ce e bun? Ca nu mai stiu sa ma bucur? Ca nu mai am incredere in nimeni? Ca sunt dezamagit si dezamagesc pe toata lumea? Ca nu mai cred in tine? Asa ma gandeam si eu...
Oare stim noi, muritorii, cine suntem? Si incotro ne indreptam? Oare tot ce stricam se mai poate repara? Si de unde stim ce e stricat? Cine ne face pe noi oameni? Cu ce suntem mai presus de animale? Cand ramanem fara speranta, mila si simpatie, ce ne forteaza sa ne depasim conditia? Tu? Dupa tot ce ai facut, in atata timp? Nu, nu mai exista loialitate si devotament la care sa putem spera. Nu mai exista mila si simpatie pe care sa le putem cersi. Nu mai exista iubire si prieteni pe care sa le putem impartasi. Nu mai exista sinceritate si ajutor pe care sa le putem primi. Dar tu macar incerci...
In masina ta de fum si oglinzi s-au nascut stele. Dar tot de acolo s-au nascut si demoni. Din munca cinstita nu se imbogateste nimeni asa cum din fericire nu moare nimeni. Drumul catre iad e pavat cu intentii bune... si pana in rai te intalnesti cu sfintii. Sa fii prost inseamna sa ai noroc, dar sa ai noroc si sa fii prost inseamna ca nu esti cu nimic mai departe decat cei care au ghinion. Si nici o pedeapsa nu este buna atunci cand repeti cu buna-stiinta greselile. A gresi este uman, dar a persevera in greseli este diabolic.
Daca eu sunt trist, eu zambesc. Daca eu sunt fericit, eu sunt sceptic. Daca eu regret, eu sunt bucuros. Daca eu sunt multumit, eu ma plang. Daca eu sunt eu, eu nu exist. Fiecare poate fi propriul Dumnezeu pentru ca destinul s-il scrie fiecare cu mana lui. Si daca nu-ti convine, sa-ti fie de bine! Cine are incredere in tine? Nimeni!

44 de comentarii:

  1. Totul sta in mainile noastre!
    Eu mereu am fost mai sceptica si imi adresam tot felul de intrebari chiar daca nu la toate am gasit raspuns. Logica mea era alta si cred eu, foarte rationala.. Candva credeam ca trebuie sa ma agat de Dumnezeu pentru a mi se intampla lucruri bune, de care sa ma bucur si doar asa credeam ca voi prinde putere si voi reusi in viata, dar mai tarziu mi-am dat seama ca nu este deloc asa. Daca imi propun ceva si am vointa, pot reusi fara sa ma rog unui zeu. Ma va opri cineva?! Hai sa vad! Si dupa cum spuneam, totul sta in mainile noastre, noi alegem! Noi avem puterea de a decide! Noi ne modelam viata dupa cum dorim!

    Oamenii se cred buni, dar te fapt sunt rai, oamenii nu stiu ce vor, oamenii sunt fixati doar pe un anumit tip de gandire si ce nu mai seamana cu ei, din start te elimina si de aceea acestia prefera sa catalogheze inainte de a se interesa, oamenii nu vor sa se informeze, oamenii nu vor sa evolueze! Dar am observat ca unii nu vad toate acestea la ei..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Logica in general nu are cum sa fie altfel decat rationala, altfel nu s-ar mai numi logica :)) Dumnezeu in schimb nu este rational. Singura care te poate opri esti tu, daca nu ai destula ambitie sau determinare, siguranta sau vointa. Poti deveni nesigura, poti deveni indecisa, poti sa iti pierzi rabdarea etc... pentru ca stii cum e, speranta moare ultima, dar rabdarea are limitele ei...
      Sigur ca nu toti isi vad defectele. Daca ar fi asa, lumea asta nu ar mai arata asa cum arata in prezent.

      Ștergere
    2. Nu stiu ce e mai rau: sa nu-ti vezi defectele sau sa crezi ca defectele sunt calitati?!

      Ștergere
    3. Cred ca mai rau e sa crezi ca defectele sunt calitati, pentru ca daca nu le vezi poate reusesti cumva sa le ascunzi si de altii, dar daca le promovezi ca pe niste calitati, sigur le va observa toata lumea.

      Ștergere
  2. "Sa fii prost inseamna sa ai noroc, dar sa ai noroc si sa fii prost inseamna ca nu esti cu nimic mai departe decat cei care au ghinion." - ce bine spus!

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Din contra, sunt doar lucruri pe care le gandeste oricine. Sa zicem ca am vrut sa le scot din minte pentru a face loc altora :)

      Ștergere
  4. Haos ordonat. Și oricât de pesimistă este postarea mea, eu nu pot decât să mă regăsesc în rândurile tale și să zâmbesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Sunt oameni care nu stiu sa isi scrie numele, cum crezi c-ar putea sa-si scrie intregul destin?!

      Ștergere
    2. Aia de obicei au noroc... nu scriu nimic :))

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Nu, tot ei isi aleg calea. Daca nu stiu sa scrie inseamna ca au ales sa nu invete, iar daca au ales sa nu invete inseamna ca s-au bazat pe altceva care sa ii ajute in viata. Toti oamenii au optiuni, chiar si religia le ofera: aceea de a fi corect si aceea de a pacatui... tu vrei sa imi spui ca Dumnezeu ar alege destinele oamenilor astfel incat sa ii trimita spre pacate?

      Ștergere
  7. Nu spun asta! Eu cred ca exista liber arbitru.

    RăspundețiȘtergere
  8. Răspunsuri
    1. Nu mai inteleg nimic. Ba e destin, ba e liber arbitru, ba nici unul :))

      Ștergere
  9. Sesizez si eu contradictia de idei, stai linistit. Nu m-am exprimat eficient. Mai incerc!

    Cred ca suntem fiinte create de Dumnezeu (prin asta inteleg o forta impersonala, un principiu al binelui etc.). In raport cu tot ceea ce exista, suntem mici si neputinciosi - fiinte infime limitate de propria gandire, supuse greselii, poate un pic egocentrici si ametiti... In raport cu microuniversul, suntem zeitatile acestei planete, ne mandrim cu ratiune, sensibilitate, vointa etc. Adica recunosc faptul ca suntem alcatuiti din lumini si umbre.

    Ca sa salveze reputatia lui Dumnezeu de tiran, aparatorii lui au sustinut existenta liberului arbitru. O recunosc si eu din moment ce nu m-a silit nimeni sa cred in El, din moment ce iau decizii singura si actionez uneori dupa cum ma taie capul.

    De asemenea, ai zis-o de-atatea ori si tu...libertatea asta isi are limitele ei. Sunt lucruri care depind de mine si lucruri care se desfasoara independent de vointa mea, asta asa...ca sa nu-mi uit statutul de fiinta creata. Cu ocazia asta, afirm si providenta divina (adica planul divin).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, normal ca suntem mici, oricat de mari ne-am crede... Si nu vom fi niciodata siguri de nimic. Cu cat credem ca stim mai multe, cu atat stim mai putine...
      Nu cred ca liberul arbitru este cel care te lasa sa actionezi asa cum doresti, ci mai degraba al fi cel care face ca anumite lucruri sa nu depinda nici de destin (daca exista), nici de vointa oamenilor (din nou, daca exista).
      Evident ca libertatea este limitata, iar lucrurile care depind de tine nu presupun ca esti liber sa alegi, ci din contra, ca ti se impune sa alegi. A fi liber inseamna a nu fi constrans...

      Ștergere
  10. Ce sa spun? Lucrurile sunt destul de complicate si cand incerci gasesti calea...ajungi intr-un labirint de toata frumusetea. Nici religia si nici stiinta nu vor da un raspuns concret, palpabil la aceste intrebari. Exista doar supozitii ale muritorilor de rand. Cu cat crezi ca te apropii mai tare de subiect, cu atat de indepartezi mai mult. Am fost avertizati sa credem fara a cerceta. Noi am vazut un imperativ in asta. Poate fi foarte bine un sfat referitor la cunoasterea si acceptarea conditiei proprii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mi se pare ca intotdeauna ne ratacim in labirintul propriei minti sau propriului suflet. Dar a crede fara a cerceta este la fel de absurd ca a trai fara a avea ratiune, capacitatea de a deosebi binele de rau. Nu spun ca nu ar trebui sa credem deloc, dar nu inseamna nici ca asa ne acceptam conditia. Mai degraba o injosim.

      Ștergere