Cosmarul

Era o zi mohorata. Parca totul plangea si era indurerat. Vantul, frunzele care cadeau, norii de pe cer, ceata din aer, fumul din departare, frigul, toate dureau precum lovitura unui bici agil manuit. Toate intepau precum un pumnal rece infipt cu sete. Toate sfasiau precum ghearele reci ale mortii. Inima pulsa tot mai tare, voind parca sa sparga barierele pieptului. Sufletul ar fi vrut sa urle, sa ceara ajutor. Gandurile disperate alergau fara tinta prin minte precum niste animale vanate urmarite de pradatori. Pe chip se citea dezolarea, iar in ochi spaima lasase de mult locul unei priviri pierdute care incerca sa ocoleasca peisajul sinistru.

Singuratatea era sculptorul principal al scenei. Pustiise tot, atat locuri, cat si minti, suflete si inimi. Destramase vise si sperante, prietenii, iubiri si familii. Tesuse din ele panze de paianjen care prindeau in plasa lor sufletele, lasandu-le prada celor mai infometate hiene – regretele. Cladise pereti reci si umezi, cu usi mari si grele care se deschideau incet, cu un scartait prelung, permitand umbrelor sa cuprinda pe cel ce indraznea sa le deschida. In intunericul umbrelor, ochii rosii aprinsi ai iluziilor fixau orice oaspete care le trecea pragul. Il imbiau cu caldura focului din semineu, cu mirosul mancarii din cuptor, cu sunetul vinului turnat in pahare metalice si mari, apoi, pana ca oaspetele sa apuce sa se infrupte din festinul promis, il aruncau in prapastia adanca a dezamagirii. Se stingeau in intuneric, asteptand alte suflete naive sa le treaca pragul.

Dezolarea se intovarasea cu diavolii pe marginile drumurilor inguste si intortocheate. Diavolii imbiau sufletele cu promisiunea de a le ajuta. Cercetau totul cu priviri suspicioase, ca si cum tot ei suspectau ceva. Dupa ce aflau ce ii interesa, propuneau o oferta avantajoasa, asigurand inca o data bunavointa lor. Apoi privau sufletele de tot ce le era util lor si dispareau cu prada ca niste haiduci mandri de faptele lor, fara sa le pese de promisiunile facute, lasand sufletele in bratele inclestate ale dezolarii. Iar ea cu greu isi desfacea bratele.

Rauri de lacrimi isi urmau lent cursul iar podurile peste ele erau putine si subrede. La malul raurilor asteptau alti diavoli in luntrile lor vechi si putrezite. Cereau un pret oricui ar fi dorit sa traverseze, iar cei care se incumetau sa il plateasca erau aruncati in mijlocul apei si lasati prada durerii sfasietoare, in timp ce ei se intorceau la mal indiferenti, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, gata sa atraga alte suflete nestiutoare.

Sporadic, cate un magazin de iluzii  cu usile larg deschise si oferte atragatoare putea fi vazut. Aveau firme mari, luminoase, care promiteau seriozitate si calitate. Se putea gasi orice in oferta, iar negustorii pareau dispusi sa ofere cat mai mult pentru oricat ar fi primit in loc. Insa orice ar fi vandut, pretul era osanda vesnica si bucuria acelui lucru dura putin, lasand locul constiintei sa isi planga greseala si sa mustre sufletele naive care se incredeau in oricine.

Uneori se putea intalni pe strada cate un suflet frumos si bine-dispus. Odata ce il oprea cineva, parea simpatic si dispus sa ajute. Vorbea frumos si elogios, respingea orice regret sau suparare si incerca sa arate partea frumoasa a lucrurilor. Conducea alte suflete tinandu-le de mana spre locuri mai bune si mai frumoase. Si pentru o perioada, chiar se shimba totul in bine. Insa mirajul nu dura mult si o data cu el disparea si frumusetea acelui suflet. Cu totii realizau ca se lasasera pacaliti de o masca, descoperind in spatele ei cel mai hidos monstru pe care il vazusera vreodata. Iar tot binele capata dintr-odata o noua dimensiune, dezvelit fiind de valul minciunii care-l ascundea.

Focuri ardeau pe marginea drumului. Incercand sa se incalzeasca, cine se apropia de ele afla ca flacarile sunt de gheata, iar fumul lor era otrava. In loc sa incalzeasca, inghetau pe oricine s-ar fi apropiat si il otraveau pentru indrazneala de a se fi abatut din drum.

Iubirea alerga dupa suflete precum un lup infometat dupa iepurii blanzi si nevinovati. Le prindea si le inghitea lacoma, iar in burta ei totul era atat de intunecat si de ingust. Nu se putea vedea nimic altceva pe langa ce arata ea. Iar ea arata alti diavoli mascati si prefacuti.

Asta durea cel mai mult: ca cineva sa fie victima unui diavol pe care il iubea. Erau legati impreuna cu lanturi grele, de fier. Dintre ei, diavolii erau intotdeauna mai puternici, avand forta sa ridice mana si sa loveasca nemilos de crunt chiar si propriile odrasle. Iar loviturile lor nu sfaramau doar oase si nu deschideau rani doar pe trup. Sfaramau si sentimentele, ranind inima si mintea. Acele rani nu se mai inchideau niciodata, purtand cu ele imaginea teribila a bestiilor ce le creasera.

Un circ grotesc isi deschidea portile pentru vizitatori. Inauntru, se puteau admira numere de acrobatie si dresura, nelipsitii clovni si bineinteles, ciudateniile. Insa actorii circului erau insasi vizitatorii. Mergeau pe sarma, pe cioburi, pe jar sau prin flacari pentru cei dragi. Se aruncau de la inaltimi ametitoare incercand sa prinda cate un brat de ajutor, iar de cele mai multe ori nu il prindeau. Dar in loc de plasa de siguranta, sub ei asteptau rechini imensi gata sa ii sfartece cu dintii lor mari si ascutiti. Clovnii tristi, cu fetele pictate in sange si lacrimi, jonglau cu sentimente, lacrimi si foc, incercand sa nu se arda si sa nu le scape. Ciudateniile aveau locul lor intr-un ungher intunecat, inchise intr-o temnita adanca si fetida. Priveau indelung printre gratii la spectacole, fara a se bucura de vreun strop de atentie. Din cand in cand li se arunca un actor sfarsit sau care nu mai voia sa munceasca. Il devorau plangandu-si soarta si tanjind la libertate. Chipurile lor devenisera hidoase, parul le crestea pe tot corpul, ascunzand goliciunea sufletelor lor. Ochii le erau stinsi, ascunsi in capatul orbitelor. Spatele le era cocosat de poverile pe care le purtau, iar lanturi grele le incatusau mainile si picioarele, strambe si subtiri. Urletele lor erau disperate si dezolante, insa nimeni nu le auzea. Cu totii erau preocupati de spectacol.

Undeva in intuneric, la capetele drumurilor, se zarea o raza de lumina. Alergand catre ea, raza devenea din ce in ce mai mare pana cand cuprindea totul in jur, orbind pe cel care o descoperise. Dupa cateva secunde, el se trezea. Isi spunea ca totul fusese doar un cosmar, un vis urat de peste noapte. Se ridica incet din pat si mergea catre fereastra. Draperiile mascau o lumina palida, difuza. Odata trase la o parte, prin fereastra murdara si prafuita se putea vedea afara. Era o zi mohorata. Parca totul plangea si era indurerat...