Anotimpul Meu

Pe acoperişuri de şindrilă plutesc cu vântul în miez de noapte, numărând raze de lună şi sclipiri de stele printre găurile produse de timp şi vânt... E cald şi umed şi gândul îmi zboară la o noapte liniştită din India. Cerul îmi pare un sari în culoarea safirului, iar stelele-i sunt giuvaiere. În mijloc, Luna tronează ca o prinţesă în palatul ei de cristal. De jos, de prin grădini, parfumurile florale îmi ameţesc simţurile şi feeria mă poartă spre locuri noi, dar familiare...

Chiar dacă aş fi la zeci de lumi distanţă, tot în braţele tale m-aş simţi ca acasă. Eşti copilul liniştit al ploii şi parfumul dulce al verii, fulgul jucăuş de zăpadă şi briza răcoroasă a primăverii şi sub privirea ta aş creşte de zeci de ori mai mare şi mai puternic, dacă nu aş fi doar un biet pom aflat la mila vremii. Dar tu eşti blândă şi mângâierea ta voluptoasă mă ocroteşte şi mă desfată deopotrivă. Dacă ai trece doar din zare în zare, te-aş urma fără regrete peste mii şi mii de paşi, prin lumi necunoscute şi pe căi nebănuite.

Fiecare zi e o temniţă al cărei prizonier bucuros sunt, căci apusul te aduce înapoi în braţele mele. Vreau mereu să îţi spun cât mă bucur să te revăd, dar cuvintele sunt de prisos – tu mă înţelegi doar din priviri. Şi mă pierd în ochii tăi aşa cum o picătură de ploaie se pierde în ocean. Acum ştiu unde îmi era locul şi nu vreau să mai plec vreodată. Fiecare noapte e o altă zi în paradis, căci răsăritul îmi aduce tot ce nu speram nici măcar în visele mele să primesc. Vreau mereu să îţi mulţumesc pentru tot ce îmi oferi, dar gesturile sunt inutile – tu trăieşti ca să mă faci fericit. Şi mă pierd în braţele tale aşa cum o plută se pierde pe un râu învolburat. Acum ştiu unde trebuia să caut fericirea, dar nu mai are rost să o caut...

Mi-am petrecut ziua visând la noaptea aceasta şi acum, că e aici, pare totuşi mai departe ca niciodată. Sari-ul s-a stins, pietrele scumpe au căzut şi numai Luna palidă mai străluceşte. O privesc şi îmi aminteşte de zâmbetul tău imaculat. Ascult greierii şi îmi doresc să învăţ să dansez în ritmul inimii tale, dar până atunci sar peste şindrile, fericit că te voi vedea din nou. Acum înţeleg că eu nu număr găuri, număr paşii pe care i-au făcut şi alţii înaintea noastră şi zâmbesc gândind că mai sunt câţiva până la tine, anotimpul meu preferat...

Mai mult

O Zi de Vară

Astăzi suntem mai aproape cu un ieri de mâine. Şi plouă cu secunde peste tot în jurul nostru, dar soarele ne mângâie cu raze blânde şi nori din vată. Suntem doi copii ai timpului, însă zâmbetul tău străluceşte mai puternic decât soarele şi în părul tău se împletesc legende topite de demult. Eşti mai frumoasă ca o zi de primăvară...

Astăzi suntem mai departe cu un ieri de alaltăieri. Şi ninge cu minute peste tot în jurul nostru, dar soarele ne încălzeşte cu amintiri frumoase şi zâmbete largi. Suntem doi copii ai timpului, însă privirea ta e mai caldă ca soarele şi în ochii tăi strălucesc toate frumuseţile sufletului. Eşti mai frumoasă ca o zi de iarnă...

Astăzi suntem mai fericiţi cu un ieri decât eram. Şi cad ore ca frunzele peste tot în jurul nostru, dar soarele ne adăposteşte cu umbra nucului şi apusul violaceu. Suntem doi copii ai timpului, însă părul tău e mai moale decât cel mai pufos nor şi pe umerii tăi cresc cele mai dulci fructe. Eşti mai frumoasă ca o zi de toamnă...

Astăzi suntem mai în urmă cu un ieri faţă de vară. Şi raze de zile cad leneşe peste tot în jurul nostru, dar soarele ne îmbie cu cer senin şi flori parfumate. Suntem doi copii ai timpului, însă în braţele tale mă simt ca acasă şi la pieptul tău ai strâns toată căldura. Eşti mai frumoasă ca o zi de vară...

Astăzi suntem cu un ieri mai mult în spate. Şi tot astăzi suntem cu un mâine mai mult înainte. Astăzi suntem doi copii. Şi tot astăzi suntem unul. Vântul ne e leagăn şi soarele ne veghează, un covor de flori şi iarbă se întinde la picioarele noastre şi timpul ne stă pod peste râul-curcubeu. Astăzi e doar o zi de vară...

Mai mult

Vis de Dimineaţă

Vălătuci prelungi din fire subţiri de mătase mângâie chip suav de bibelou cu ochii mari, cu sprâncene de cărbune şi buzele mieroase, gropiţă în bărbie şi zâmbetul de cristal. Dimineaţa i se scurge delicat pe buzele ca două fragi moi şi timpul se aşează cuminte lângă pat, privindu-i somnul dulce şi uşor. Pe geana dimineţii se înveleşte cu un sărut, şi e deja cald şi inima în piept arde; parcă a fost aievea ori de necrezut, dar e tot acolo şi îi sunt buzele calde...

Ce îi datorează ziua nopţii? Dacă întunericul nu ar fi, lumina nu ar putea străluci, nici soarele n-ar putea încălzi. Ce îi datorează iernii vara? Dacă frigul nu ar exista, nu ar mai putea renaşte natura, nici florile n-ar mai colora lumea. Ce îi datorează primăvara toamnei? Dacă nu ar exista arămiul ei, n-ar mai răsări apoi în câte-un crâmpei nici verdele, nici blânzii ghiocei. Ce îi datorează ziua nopţii? Căldura visului şi liniştea şoaptei.

Se spune că adeseori omul îşi întâlneşte destinul pe drumul pe care îl apucă pentru a-l evita. Şi destinul nu este calea care îi este dată, este calea pe care o alege el însuşi. Aşa că încercând să nu iubeşti, sfârşeşti prin a iubi şi mai mult. Cu cât suferi mai mult, cu atât arăţi mai mult că îţi pasă. Astăzi îţi vinzi sufletul, mâine cumperi puţină iubire şi parcă numai ieri le aveai pe toate. Totul se schimbă atât de repede încât lumea îţi pare un fulg de nea pe un ocean de intemperii. Şi ce rost mai au cuvintele, atunci?

Înapoi la dimineaţă, între şoaptă şi vis, amintire şi realitate, iad şi paradis... e greu să nu visezi, imposibil să decizi ce visezi şi inutil să încerci să uiţi. Crezi şi te dedici cu toată fiinţa, ştii, aştepţi şi îţi dai silinţa, dar timpul parcă nu mai vrea să treacă şi cel mai greu e să priveşti cum mereu pleacă... Ai mai întâlnit situaţia, sigur o ştii de undeva şi a fost făcută pentru tine, dar când te gândeşti nu poţi apela la raţiune şi oricât îţi spune conştiinţa că învaţă, inima trăieşte acum şi lasă lecţiile pentru altă viaţă. Şi totul e doar un vis de dimineaţă...

Mai mult