O Poveste Banala

Trecusera ani de cand ei se cunoscusera. Ea, o fata normala, de moda veche, nu iesea in evidenta cu prea multe, doar zambetul ii trada personalitatea ce lui avea sa ii para minunata. El, un baiat linistit, retras, fara prea multe pretentii si calitati. La fel ca ea, nu iesea in evidenta. Nici nu ii placea sa fie in centrul atentiei.

S-au cunoscut intr-o zi rece de noiembrie, o zi de toamna tarzie in care totul parea sa inghete sub atingerea rece a vantului necrutator. Insa ei se plimbau veseli in parc, povestind amintiri din trecutul lor separat, dar totusi cumva asemanator. Gaseau multe in comun in povestile lor si desi era totul trist in jurul lor, ei zambeau mereu. Parea un inceput promitator al unei prietenii frumoase. Si pentru un timp, asa a si fost.

Noiembrie a trecut, a urmat decembrie. Discutiile din parc s-au mutat, dar si-au pastrat intensitatea. Ea parea fragila si totusi incerca sa isi pastreze independenta. El incerca incet, dar sigur sa treaca de acel zid de independenta si sa ii consolideze fragilitatea ei. Uneori reusea, alteori se oprea singur de teama sa nu faca vreun pas gresit si sa strice tot ce lucrase pana atunci. Amandoi asteptau cu nerabdare serile in care puteau vorbi. Isi povesteau unul altuia cum s-a derulat intreaga zi si ce au mai descoperit la cei din jurul lor. El incerca sa ii arate ei cum sa nu mai fie afectata, insa in sinea lui, era la fel de fragil ca si ea. Nici unul nu avea prea multe idei sau cunostinte despre viata, dar incercau sa se ajute reciproc. Si usor, usor, au ajuns la sentimente pentru celalalt. La inceput, timide, incerte si ascunse. Apoi, din ce in ce mai sigure, pana cand nu au mai putut fi ascunse. Se indragostisera unul de celalalt. Se plimbau prin parc visatori si optimisti, iar fulgii de zapada le pareau vata de zahar in caderea lor lenta si aleatorie.

A urmat Anul Nou si in acea prima zi a anului si-au cerut unul altuia sa aiba grija de celalalt si sa nu isi raneasca sentimentele. Asa au mai trecut cateva luni in care ei se plimbau, se tineau de mana, se tineau in brate si cat erau impreuna, nimeni si nimic nu ii afecta. Parea ca nimeni nu ii poate desparti si erau amandoi siguri de asta. Atat de siguri incat nu isi faceau griji decat pentru ei. Viitorul parea sigur, isi faceau planuri pentru o vesnicie si erau fericiti gandindu-se cate ii asteapta in viata si cate clipe frumoase vor petrece impreuna.

Nu le-a pasat de iarna lunga si grea, se jucau in zapada ca doi copii inocenti si nestiutori. S-au bucurat de primele flori ale primaverii sub razele soarelui bland ce parea sa le incalzeasca si mai mult inimile infierbantate de flacara iubirii. Si chiar daca aprilie a inceput cu ploaie si vant, nu s-au descurajat si au sarbatorit ziua ei de nastere la fel de cald si de frumos ca zilele de primavara de pana atunci. Vara i-a gasit tot impreuna, la fel de fericiti ca si copiii care se jucau acum toata ziua sub razele fierbinti ale soarelui. Si chiar daca totul in jurul lor parea inanimat de caldura, ei erau la fel de plini de viata ca acei copii pe care deseori ii admirau impreuna intrebandu-se cum ar fi sa fie parinti intr-o buna zi.

Dar cat de usor pot fi incalcate promisiunile, cat de usor pot fi ranite inimile, cat de usor pot dispare sentimentele... dupa cateva luni, visul lor frumos a inceput sa se naruie si altii si-au lasat amprenta asupra lor. Unde pana atunci ardea flacara iubirii, a inceput sa se impietreasca gheata indiferentei. Ea isi dorea altceva, el o lasa sa caute... si au inceput sa renunte la visele si sperantele lor impreuna. La inceput, cu resemnare, apoi cu regrete si dispret. Au uitat tot ce ii facea fericiti la celalalt, au uitat toate bucuriile marunte care le intretineau fericirea, au uitat sa mai vegheze flacara iubirii si au demolat singuri tot ce construisera impreuna cu multa munca si multa daruire. Fiecare a aflat ca traise o iluzie... pentru ea paruse o joaca, pentru el paruse mai mult decat visul frumos pe care il vedeau impreuna. Amandoi simteau ca fusesera atat de aproape, insa nici unul nu a stiut cum sa continue. Ea parea de neclintit, iar el nu stia cum sa mai sparga acel zid pe care la inceput il demontase cu fiecare caramida.

Asa ca totul a ramas o amintire... nu se stie pentru care a contat mai mult... sau care a ramas mai afectat. Din ziua in care s-au despartit, nu au mai schimbat prea multe cuvinte si nici acelea nu au amintit ceva despre ceea ce a fost intre ei. Viata devenise din nou un noiembrie gri si rece, numai ca de data asta, nu mai zambea nimeni. Plimbarile vesele cu capul in norii ametitori ai iubirii devenisera taraieli prin noroiul dezolant al vinei. Gustul dulce al saruturilor pe buzele moi s-a schimbat in amaraciunea si cioburile dezamagirii. Nici in iarna urmatoare nu a mai nins cu vata de zahar, ci mai degraba cu plumbul inghetat al regretelor. Primavara a venit, dar nici florile nu au mai fost frumoase, ci erau mai mult ca niste spini care sfasiau si mai mult inima franta de iubirea pierduta. Nici soarele fierbinte al verii nu a mai reusit sa incalzeasca frigul singuratatii sau sa lumineze abisul lasat in urma persoanei plecate din viata celui care o iubea. Si de atunci nici un an nu a mai fost la fel...