Valurile Marii

S-a trezit devreme cu gandul ca tot ceea ce stia ea nu mai exista. Viata ei avea sa se schimbe dintr-odata, insa pentru prima data, era sigura ca de data asta va fi bine. Uitase de cate ori si-a dorit ca totul sa fie altfel sau de cate ori s-a gandit ca viata ei nu ii apartine si s-a ratacit in visele altcuiva. Se trezea trista pentru ca ii era dor de ceva sau de cineva si nu stia de ce avea acel sentiment. Insa azi se trezise vesela. Avea sa plece catre un loc nou, necunoscut. Nu stia de ce, dar asa isi promisese singura si avea de gand sa isi respecte promisiunea. Simtea ca a gasit ceva pentru care se merita sa plece. Nu stia daca era ceva nou sau ceva vechi, insa nu se gandea prea mult la asta. Nu ii pasa. Pentru ea conta ce credea. Si credea ca e ceva bun.

Cu parul ravasit, pe jumatate adormita inca, se privea in oglinda din baie.  Zeci de ganduri ii treceau in minte si nu stia asupra caruia sa reflecte. Se intreba daca a gasit ceea ce cauta sau inca mai are de asteptat. Se intreba daca va fi in stare sa pastreze ce a gasit sau daca macar ii era destinat. Se intreba daca ea merita sau daca era indeajuns pentru ea. Se intreba daca a gasit ceva cu adevarat sau daca doar i se parea ca a gasit... dar apoi simti ca intarzie si spalandu-se pe fata cu apa rece, isi alunga din minte toate gandurile.

Cateva minute mai tarziu, iesea pe usa de la intrare. Cobori in fuga scarile provocand zgomot si un nor de praf. Nici nu observase vecinul care o privea mirat. Mergea repede cu pasii mari catre statia de autobuz. Acolo i se paru ca minutele in care autobuzul nu venea erau ore intregi in care pierdea timpul. Simtea ca orice minut in plus de asteptare o indeparteaza si mai mult de locul in care voia sa ajunga. Atunci ii trecu prin minte ca nu stie incotro se indreapta. Nu stia ce o asteapta la destinatie. Zambi si isi spuse ca e prostuta, doar stia ca in orice caz, o asteapta ceva bun care va dura. Se simtea singura, desi erau si alti calatori care asteptau impacientati.

Insa gandurile i-au fost intrerupte de sosirea autobuzului. A urcat hotarata, ca si cand ar fi fost al ei, personal. Ocupase un loc langa geam si acum privea la soarele diminetii care o mangaia bland cu razele lui. Printre ramurile copacilor zarea pasari care aveau grija de puii lor prin cuiburi sau care pur si simplu stateau impreuna. Ii placea sa priveasca si oamenii de pe trotuare pentru ca erau cu totii grabiti, asa cum sunt, de obicei, dimineata. Se grabeau, ca si ea, sa ajunga intr-un loc. Poate la munca, poate acasa, poate la piata sau poate pur si simplu oriunde i-ar fi purtat picioarele. Era mandra insa ca nimeni nu mergea in acelasi loc ca si ea. Isi aminti din nou ca nu stie unde merge. Se gandi ca orice ar astepta-o, ar fi tot acolo indiferent cand ar ajunge, asa ca nu se mai simtea intarziata.

Dupa cateva minute, soarele si caldura au coplesit-o si adormise. A ramas asa o vreme. Poate visa ca e acasa in patul ei si doarme sau poate se visa intr-un loc nou, necunoscut, dar frumos, asa cum isi dorise intotdeauna sa fie. Sau poate nici nu visa. Intr-un tarziu, s-a trezit. Confuza, se uita pe geam. Nu recunostea strada pe care circula. Autobuzul era pustiu, ramasese singura. O usoara teama o cuprinse. Se intreba cat de mult a dormit si unde se afla. Se mai uita o data pe geam si de data asta a ramas muta de uimire: vedea marea cu valurile ei albastre impinse de briza racoroasa a diminetii. Deschise geamul si mirosul sarat al marii se grabi in autobuz precum calatorii care prindeau ultima cursa a serii, grabiti sa ajunga acasa. Dupa cativa metri, autobuzul opri si se deschisera usile. Isi spuse in sinea ei ca aici trebuia sa coboare, aici isi dorise sa ajunga inca de la inceput.

Coborand, lumina soarelui o orbi. Nu mai vedea nimic altceva decat acea lumina puternica si nu mai simtea decat caldura atat de placuta. Incerca sa priveasca in jur si zari o silueta inalta. Nu distingea prea bine daca e un om sau altceva, dar totusi zambi ca si cand stiuse tot timpul. O voce calda ii spuse: „Unde ai fost? Daca ai sti de cand te astept...”. Sari in bratele siluetei si ii smulse un sarut, plangand de fericire. Au ramas asa, intr-un moment ce parea infinit.

Peste ani si ani, uitandu-se inapoi in negurile amintirilor, zambea mereu, fericita, gandindu-se la valurile marii care ii adusesera cel mai frumos vis in brate. Si in bratele ei era si acum. Priveau impreuna apusul, de pe plaja, nepasatori in fata timpului care trecea. Se aveau unul pe altul si nimic altceva nu conta. Nici nu ar fi fost ceva care sa conteze, pentru ca nimic nu era mai bun decat ceea ce tineau in brate. Iar privirile lor se jucau impreuna printre valurile marii...

Mai mult

Optimism sau Pesimism?

Putem imparti oamenii in doua categorii dupa felul in care vad totul: cei care vad partea buna – optimistii – si cei care vad partea rea – pesimistii. Optimistii se bucura de apreciere din partea celorlalti pentru ca incearca sa arate si altora partea buna pe care o vad ei. Se mandresc cu faptul ca totul li se intampla asa cum vor sau cel putin ca nu au de ce sa se planga. In schimb, pesimistii sunt adesea criticati pentru ca se plang prea mult si nu stiu sa se bucure de viata.

Fiecare are motivele lui pentru a fi optimist sau pesimist. Unii pur si simplu cred ca asa cum a fost pana la momentul respectiv, asa va fi si de atunci incolo. Altii, din contra, sunt siguri ca totul se va schimba in bine sau in rau, in functie de categoria din care fac parte. Unii spera sa se intample ceva, in timp ce altii sunt siguri ca schimbarile se vor produce. Unii ignora anumite intamplari si fapte, in timp ce restul se concentreaza excesiv asupra lor. Multi depind de ceilalti sau ii ignora, fiind dezamagiti sau dezamagind la randul lor.

Ce ii determina pe oameni sa fie optimisti sau pesimisti? Oamenii, propria persoana, educatia, religia, politica, poate chiar si vremea sau alte lucruri care la prima vedere par neinsemnate.

Oamenii ii pot determina pe altii sa fie optimisti sau pesimisti prin simpla lor prezenta in viata acelor persoane. Sunt prezenti, prezenti in exces sau absenti. Le pot implini asteptarile sau le pot insela increderea. Le pot oferi visele devenite realitate sau le pot fura si ultimul zambet. Ii pot ajuta sa se descopere sau ii pot rataci si mai mult. Le pot aduce zambetele pe buze sau le pot umple ochii de lacrimi. Le pot fi cei mai buni prieteni sau cei mai crunti dusmani. Ii pot invata sa iubeasca sau ii pot ajuta sa urasca totul si mai mult. Ii pot minti frumos sau le pot spune cele mai urate adevaruri. Pot fi sinceri cu ei sau pot fi cei mai buni actori pe scena vietii. Pot fi totul sau nimic...

Probabil ca cea mai mare influenta asupra alegerii dintre optimism si pesimism o are chiar propria persoana. Felul in care omul gandeste, se comporta, reactioneaza, relationeaza si percepe se transpune in optimism sau pesimism. O mare legatura o are si educatia, atat cea primita in familie (acolo unde exista o familie care sa educe individul) cat si cea primita in institutiile educationale. Poate fi educat spre latura sociala sau poate fi educat sprea cea personala. Iar daca nu primeste deloc educatie, depinde de cei din jurul lui ce va alege. Daca este obisnuit cu oamenii se va inconjura cu ei si ii va fi usor sa imparta totul cu ei. Daca nu poate avea incredere in oameni se va refugia in sine. Si atat oamenii, cat si el insusi il pot trada. Poate fi invatat ca nu trebuie sa fie pesimist sau poate fi invatat ca nu trebuie sa fie optimist. Dar la fel poate ignora ceea ce il invata ceilalti.

Omul poate apela la religie prin rugaciuni fie pentru a cere ca lucrurile sa se schimbe, fie pentru a multumi pentru ceea ce a primit. Insa in vreme ce omul face eforturi pentru a se apropia de religie si de divin, divinul si religia nu depun eforturi prea mari pentru a-si face simtita prezenta in viata lui. Din contra, oamenii care ar trebui sa promoveze religia si divinul deseori profita de aceasta postura pentru a obtine foloase necuvenite sau mai grav, actiunile si comportamentul lor nu sunt demne de titlul insusit. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor respecta (si trebuie sa respecte) religia.

Politica este un alt factor generator de optimism sau pesimism. Felul in care un stat este condus de catre politicieni ii face pe locuitorii lui sa se gandeasca la viitor. Daca acel stat prospera, locuitorii vor fi optimisti si isi vor aduce propria contributie la dezvoltarea lui. Dar atunci cand conducerea este defectuoasa, locuitorii nu se vor mai gandi la contributia lor la dezvoltarea statului, ci mai degraba la propria sustinere economica, unii sfarsind prin a pleca temporar sau definitiv din tara catre un trai mai bun sau macar mai decent.

Vremea si alte lucruri care nu par importante la prima vedere pot influenta de asemenea starea de spirit a oamenilor. Unii se bucura mai mult de soare, altii de ploaie, altii de zapada, altii de toate in egala masura. Pot fi deprimati atunci cand vremea nu le prieste sau pot fi veseli pentru activitatile pe care vremea le da sansa sa le intreprinda. Pot fi veseli atunci cand vad diverse lucruri sau pot fi deprimati. Unii incearca sa transforme lumea intr-un loc mai bun, in vreme ce restul sunt fie dezgustati de ea, fie prea indiferenti sa o mai observe.

Se spune ca pesimistii au avantajul de a afla surprize placute atunci cand nu au dreptate, pe cand optimistii afla surprize neplacute. La fel se spune si ca optimisti sunt doar naivii, iar pesimistii se compatimesc si nu vor sa schimbe nimic pentru ca nu sunt dispusi. Lumea ofera numai valori materiale care doar par a-i multumi pe oameni. Oamenii sunt adevaratele valori, insa cei mai multi se preteaza la acelasi nivel si atunci ofera la fel de multe iluzii. Iar optimistii pot deveni pesimisti si pesimistii – optimisti.  Pentru ca un pahar pe jumatate plin are atat o o parte plina, cat si una goala. Nimeni nu poate fi doar vesel sau doar deprimat. Chiar si cel mai vesel om ascunde in sine macar un regret si chiar si cel mai convins pesimist ascunde in sine un copil naiv care asteapta ca totul sa devina mai bun.

Mai mult

Un Suflet Ratacit

Se spune ca sufletul locuieste in corp, apoi pleaca spre alte lumi. Dar atat timp cat locuieste in corpul omului, sufletul isi alege drumul catre acele lumi. Iar in functie de drum, destinatia sufletului se schimba. Unele suflete sunt fericite cu drumul ales si destinatia, alte suflete sunt fericite cu drumul ales dar nu si destinatia. Unele suflete nu sunt fericite cu drumul ales, dar se multumesc cu destinatia sau poate nici cu aceea. Insa unele suflete se ratacesc.

Unul dintre aceste suflete poate fi oriunde, oricand. Nimeni nu stie de el si nimeni nu il cauta. Iar daca l-ar cauta cineva, probabil nu ar sti cand l-a gasit. Oriunde merge, ajunge prea devreme sau prea tarziu. Cei langa care si-ar dori sa fie nu il vad sau se departeaza mereu de el. Are nevoie de ceva nou, dar tot ce i se ofera e trecutul lui care se repeta intr-o ciclicitate sadica. Iubeste fara sa fie iubit si adeseori fara sa isi declare sentimentele de teama sa nu para penibil sau sa fie respins. Este prietenul tuturor indiferent ca isi doreste mai mult sau mai putin de la ei. Toti vor sa ii fie prieteni, dar nu si pereche. Nu ii refuza pe cei care ii cer ajutorul, dar nu are cui sa ceara ajutorul cand are nevoie de altii.

Ploua mereu deasupra lui, chiar si cand ceilalti se bucura de soarele si caldura verii. Iubeste ploaia pentru ca atunci poate fi trist fara sa caute motive mai bune decat cele reale pentru tristetea lui. Motivele reale il fac sa para fragil si lamentabil, iar el nu are nevoie de mila. Ceea ce vrea de la ceilalti nu primeste niciodata, dar le ofera cu generozitate.

Rugaciunile lui nu sunt auzite, chiar daca sunt sincere. E mai mereu tacut, chiar daca ar avea multe de zis. Iar atunci cand vorbeste, putini sunt cei care il asculta iar si mai putini il inteleg. Si oricat de tacut ar fi, tot ce strange in el striga in speranta ca va fi auzit. Insa de cele mai multe ori, nimeni nu il poate auzi.

Lacrimile ii curg des din ochi, dar le sterge repede pentru ca nu ii sta in fire sa planga. E obisnuit sa le indure pe toate singur, chiar daca isi doreste mereu oameni langa el. Toti ii dau sfaturi, dar e satul de ele. Nu l-au ajutat cu nimic, de ce le-ar pretui? E imun in fata optimismului si nu obisnuieste sa viseze pentru ca tot ceea ce e frumos incepe repede si se termina si mai repede. Visele lui se destrama lasandu-l mereu in aceeasi camera plina, dar atat de pustie. Nici nu doarme prea mult ca sa poata visa.

Gaseste mereu motive pentru care sa isi continue drumul, chiar daca asta inseamna sa se invarta in cerc dupa aceleasi miraje desarte care il indeparteaza si mai mult de ceea ce isi doreste cu adevarat. Se multumeste cu din ce in ce mai putin, pana cand nu mai are cu ce sa se multumeasca. Ii ramane doar speranta ca totul va fi mai bine. Iar atunci cand lucrurile se schimba si totul e mai bine, ii vine greu sa creada ca e real. Si daca este real, nu va sti ce sa faca in continuare pentru ca a fost si va ramane mereu ceea ce este: un suflet ratacit. Iar un suflet ratacit rareori gaseste drumul pe care sa se intoarca. Si atunci cand il gaseste, deja a pierdut prea mult timp departe de el si devine confuz cu privire la destinatie. Si cine stie unde ajunge un suflet ratacit?

Mai mult

Furtuna

Te poti minti ca esti in pas cu timpul, insa timpul trece fara sa-l poti ajunge din urma sau macar opri. Trece chiar si atunci cand ti se pare ca secundele sunt minute, iar minutele sunt ore. La fel de repede trece si cand zilele sunt ore, iar orele – minute.

Te poti confrunta cu vremea, dar nu o poti controla. Va fi soare chiar daca in sufletul tau ploua si va ploua in ciuda faptului ca iti doresti soare. Va ninge chiar si cand voiai sa fie primavara si va fi soare dupa fiecare ploaie.

Poti spune ca esti optimist sau pesimist in functie de cum vezi toate astea. Insa niciodata nu esti pregatit cu adevarat pentru ceea ce urmeaza. Nu stii daca timpul va trece peste tine, cu tine sau pe langa tine. Nu stii daca vremea iti va fi favorabila sau impotriva. Nu stii daca cei de langa tine vor fi alaturi sau departe. Nu stii daca vor ramane la fel sau se vor schimba odata cu timpul sau vremea. Pe unii ii cunosti, pe altii doar ai impresia ca ii cunosti. Poti crede ca stii cum va fi maine sau poti crede ca stii cum va fi peste zeci de ani. Dar intotdeauna apare ceva care sa te surprinda, sa iti dea planurile peste cap, sa iti schimbe viziunea. Si atunci, ce te faci? Cum reactionezi?

Iar daca credeai ca ma cunosti... eu sunt calm, dar poti sa-mi spui furtuna.

Mai mult