vineri, 9 ianuarie 2015

Calendar

În anotimpul ăsta e o linişte de gheaţă care sufocă totul până la punctul în care chiar razele Lunii îngheaţă şi totul pare neînsufleţit. Iar când Luna nu se vede, răsuflarea îngheţată a vântului aminteşte că ea se ascunde undeva deasupra norilor, palidă şi statică precum e ea mereu. Însă eu ştiu că materia, oricât de imobilă şi neînsufleţită pare, e compusă din nenumărate particule aflate într-o continuă mişcare…
 În anotimpul ăsta e o tăcere tăioasă care pătrunde totul până la punctul în care chiar şuieratul vântului se stinge între crengile amorţite ale copacilor adormiţi. Iar când vântul nu se aude, încleştarea ascuţită a gheţii aminteşte că el zboară mereu liber prin eter, nebun şi rece precum e el mereu. Însă eu ştiu că vântul, oricât de inepuizabil şi neplăcut pare, reflectă doar anotimpul şi se opreşte când nu mai e nevoie de el…
În anotimpul ăsta oamenii aprind focuri pentru a-şi încălzi trupurile şi lumini pentru a-şi încălzi sufletele. Îşi fac cadouri pentru a-şi aminti că sunt oameni şi îşi fac planuri pentru a nu uita să fie mai buni. Şi vorbesc întotdeauna despre vreme, căci aşa cum vara îşi doresc să fie mai rece, acum îşi doresc să fie mai cald. Oamenii sunt întotdeauna nemulţumiţi de ceea ce nu pot schimba…
În anotimpul ăsta, însă, mie nu îmi mai pasă de oameni. Căci ce sunt ei, dacă nu simple legături între goluri şi obiecte, între umbre şi lumini, între aici şi dincolo? În anotimpul ăsta totul este o călătorie peste vălurile albe de zăpadă şi lamentările lor specifice… În anotimpul ăsta nici nu îmi pasă ce anotimp e. Îmi văd de drumul meu spre tine, spre noi, şi îi las pe oameni să creadă în continuare în organica iluzie a anotimpului neînsufleţit desprinsă cu grijă din imobilul calendar mucegăit pe perete…