joi, 30 august 2012

Visul

Visul meu s-a terminat. Cine sunt eu? Descopera! Care a fost visul meu? Pai hai sa iti spun... dar inainte trebuie sa incep cu realitatea, ca orice vis pleaca din realitate, nu? Da, stiu, realitatea mea e construita din fum si oglinzi. Din parfum prafuit si panze de paianjen. Din cerneala de sange amestecat cu lacrimi si zambete impletite cu dragoste. Din sperante naive si iluzii necrutatoare. Din muzica muta si cuvinte surde. O realitate complicata, dar atat de simpla! Toti pretind ca o stiu... dar nu multi mi-au vizitat sufletul, nu mi-au cunoscut secretele si nu au fost acolo cand construiam toate aceste ansamble.
Realitatea este mai dura decat orice fictiune pentru ca realitatea inspira fictiune. Caz in care trebuie sa te intrebi: ce te poate determina sa concepi o fictiune mai dura decat realitatea? Raspunsul ar fi ca realitatea nu iti ofera destule provocari, probabil. Ca te simti limitat de propria ta lume, chiar daca stii ca esti liber sa o modifici dupa bunul plac. Ca te simti constrans de ceea ce te inconjoara, chiar daca ai dreptul sa evadezi din stransoare si sa te desfasori.
Dar de ce sa creezi un pandemoniu in locul in care ar trebui sa se afle motorul principal al fiintei tale – sufletul? Pai... sa nu te mire ca atunci cand crezi ca stii totul, atunci cand crezi ca traiesti intre bine si adevar, intre iubire si bunatate, intre prieteni si semeni, atunci cand ai face orice pentru altii, atunci sa se intample ceva rau, sa gresesti sau sa pierzi, iar ei sa iti rada in nas. Este in natura oamenilor sa faca asta. Astfel de situatii descatuseaza forte necunoscute anterior, greu de controlat si imprevizibile. Sa te mai mire ura care te cuprinde? Oboseala care te secatuieste de puteri? Pesimismul care iti fura speranta? Confuzia care iti ucide visele? Nu, pentru ca ai tot dreptul la ele. Si nu numai...
Uneori e greu sa stiu unde sunt. Nu imi dau seama daca sunt sus, peste mine, sau jos, sub toti ceilalti... e o enigma pe care nimeni nu o poate intelege. Cu totii ratacim prin realitate si ne regasim in vise. Tuturor ne este teama, dar avem curajul sa mergem mai departe. Pierdem totul pe drum si ne pierdem si pe noi insine pentru ca apoi sa refacem totul si la sfarsit vechiul „eu” sa ne zambeasca si sa ne imbratiseze de bun-venit. Ne place sa ne plangem, da... atat de mult! Dar din cand in cand mai trebuie si sa luam totul in propriile maini. Nu, destinul nu este planul ala exhaustiv pe care ti l-a pus viata in brate cand te-ai nascut. Este coala de hartie pe care poti scrie tot ce iti trece prin cap, deci nu da vina pe nimeni daca in capul tau sunt prea multe regrete si prea putin loc pentru viitor. Eu am descoperit toate acestea in realitatea mea...
De ce am lasat Visul sa imi ocupe timpul? Pai... cand totul se prabuseste, esti mereu obligat sa inveti. Sa inveti din greseli. Sa inveti tot ce nu stiai, dar ai aflat. Si nimic nu e mai frumos decat lumea prabusindu-se peste tine. Atunci vezi toate redundantele pentru care ai investit resurse si eforturi degeaba si te apasa cu greutatea inzecita – a lor si a regretelor. Atunci vezi tot ce a disparut din structura de rezistenta a lumii tale si cat de putin rezista ea fara acele lucruri. Atunci afli cat de mult insemnau oamenii care te-au ajutat sa o construiesti si cat de greu este fara sprijinul lor. Si ramai cu vreo cateva variante... dar numai doua importante: prima si parca cea mai la indemana – te multumesti sa spui ca totul s-a terminat, asta e, esti un ratat; a doua, ceva mai dificila – iti spui ca oricum era timpul pentru o schimbare, asa ca iti aduni fortele si o iei de la capat.
Insa printre celelalte variante se prefigureaza si aia in care o iei de la capat... virtual. Iti faci o schita, o lume fictiva in care testezi diverse ipoteze. O lume virtuala guvernata de propriile tale planuri. Esti un mic zeu si ai drept de viata si de moarte asupra ei. Dar, regretabil, lumea aceea e doar un vis. Si nu prea te fereste de nebunie, ba parca o invita la tine, chiar! Este totusi util visul... macar pentru ca nu produce pagube iremediabile. Cand se termina, te trezesti, iti dai doua palme, te intrebi serios cine a trait viata in locul tau, constati ca s-au schimbat multe pe acolo... si incepi sa te lupti sa schimbi si tu ceva.
Visul meu s-a terminat... asa ca iata-ma! Ma arunc in mare. Ma avant printre valuri si ma scufund pana in cel mai adanc abis. Nu stiu daca voi mai vedea soarele... sau daca voi mai pune piciorul pe tarm. Eu zabovesc mereu prea mult, destul de mult incat sa stric totul. Dar chiar de-ar fi sa ma ingrop sub ape, sunt destule epave pe aici. Am sa ma ridic candva, stralucind ca nou, cu toata viteza inainte. De ma va urma vreo flota sau voi fi singur ca si pana acum conteaza mai putin. Va conta doar ca atunci nu voi mai visa, ci voi construi o realitate care sa ma indemne la alte vise. Voi iesi din adancuri fara sa ma uit in urma, caci intunericul va fi cimitirul gandurilor mele, ospatul regretelor si furiei si casa trecutului. Voi iesi din adancuri pentru ca ma voi elibera de sub greutatea lor, a tuturor lucrurilor care ma apasa. Iar tu... poate ma vei astepta... sau poate nu. Dar nu mai conteaza... lumea viseaza...

10 comentarii:

  1. cica "tu ce crezi?" HAHA! Ce cred?!
    Ar fi o prostie sa spun ca nu am cuvinte, caci mereu vom avea cuvintele, iar tu faci magie cu ele. Cred , cred ca e cea mai tare post pe care l-am citit. De ce nu ai nici un comentariu aici? Ciudat.
    Ma incanta subiectul acesta de multa vreme. Vise... Vise.. Vise...
    Sa mai scrii despre ale tale. Chiar vreau sa citesc despre ele! =)

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai chiar asa, ce crezi... e ciudat cum multi au atat de multe de spus uneori, dar atat de putine cand li se cere opinia. Multumesc foarte mult pentru complimente. Nu stiu daca voi mai scrie despre visele mele, de obicei evit sa scriu despre mine pe blog. Si daca tot am mentionat blogul... blogul tau nu mai exista?

      Ștergere
    2. Fiind gandurile si parerile tale...mi se pare imposibil sa nu scrii despre tine.
      In legatura cu blogul meu....pai acum e ok, am verificat.
      Mi-am dezactivat contul de facebook si neavand ce face m-am jucat putin pe acolo. :D Acum totul e ok.

      Ștergere
    3. Era alta adresa, parca numele tau. In fine, bine ca s-a rezolvat, acum pot citi :)
      Nu e imposibil sa nu scriu despre mine. E imposibil sa evit interpretarile si prejudecatile...

      Ștergere
  2. Nu ştiu... poate exagerez când zic că eu sunt o persoană care trăieşte foarte puţin în realitate. Prefer să visez, să-mi creez propriile mele poveşti în care totul merge aşa cum vreau eu...
    Mai am momente când mă trezesc la realitate, înconjurată de probleme, mă pierd şi caut ajutor. Urăsc realitatea.
    Când lumea mi se prăbuşeşte aleg prima variantă: "te multumesti sa spui ca totul s-a terminat, asta e, esti un ratat". Uneori consider că sunt sub toţi ceilalţi... Că ei sunt superiori mie, că orice aş face nu îi pot ajunge...
    Şi de asta prefer să visez. Cel puţin acolo totul e aşa cum vreau eu, sunt prezente doar persoanele care vreau eu... totul merge perfect.
    Nu ştiu dacă tot ce am scris aici are legătură cu textul... dar e complicat cu mine...

    Ultimul paragraf e cel mai frumos :).

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru comentariu. Nimeni nu este mai bun sau mai rau decat altii pentru ca toti au ratiune si discernamant. Daca unii aleg sa le ignore si sa faca rau, e problema lor.
      Cu totii suntem complicati dar in fapt atat de simpli... ma bucur ca ti-a placut ce ai citit :)

      Ștergere
    2. "Totul e simplu, atat de simplu, incat devine de neinteles." - Nichita Stanescu.

      Ștergere
  3. Mai visez si eu din cand in cand, cel putin atunci cand ceva ma nemultumeste si vreau sa fie cum mi-am dorit! Adica visez cu ochii deschisi, ca in somn nu prea se intampla intotdeauna cum mi-as fi dorit!

    `Ma arunc in mare`.. suna ca si cum te-ai sinucide! Glumesc! ;)) Stiu.. este vorba despre o moarte a amintirilor chinuitoare si de care vrei sa scapi odata pentru totdeauna.. si iti doresti sa te ridici, sa incepi ceva nou, ``o viata noua``. Oare te va astepta cineva la acel inceput de drum?!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare ca tu vrei sa iti controlezi visele, nu realitatea. Si ar trebui sa fie invers...
      Ai intuit foarte bine ceea ce voiam sa spun. Dar nu am avut prea mult succes in demersul meu si pot spune ca deocamdata nu ma asteapta nimeni nicaieri.

      Ștergere